A fost odată ca-n poveşti, O familie din Piteşti. Stăteau la etajul doi Şi erau în război. Ce familie oare, Se ceartă în debarale? Un gândăcel mai mic Se certa cu un amic. Amicul îi spunea că nu e bine Să se certe ca un câine. Gândăcelul când l ă tra , Părul mi se ridic a . Cu cine oare ce certa? Se certa cu mama sa, Care mereu îi spunea , Să nu iasă fără ea , Dar el nu o asculta. Într-o zi cu soare , El ieşise la plimbare . Pe hol când mergea , Cu câinele se întâlnea. Grivei nimic nu zicea . Dar în ziua aceea , Gândăcelul nu s-a mai abţinut Şi-a lătrat cât a putut. “-Cum poţi tu l ă tr a ca mine, Crezi că o faci mai bine?” Câinele l ă tr a , gândăcelul se mir a . “-Eu pot lătra şi mai bine, Ascultă-mă pe mine.” Gândăcelul când latra , Vaz a se şi spărgea. Maică-sa ieşea Şi îi spunea : “-Dragul mami, intr ă –n casă ! Te aştept, vino la masă. Nu mai l ă tra la câine , Îţi spun eu că nu-i de bine”