Emme scrie...

M-am simtit prost fata de J..Il iubeam foarte mult ca sa-l las pe Pamant. Am visat de mult ori ca ma despart de el, dar niciodata asa, sa-l las pe Pamant fara nici o aparare. In momentul cand am intrat in camera cu Robine, parca ceva ma intorcea la J. Aveam niste sentimente ciudate si parca peste inima mea s-a turnat o otrava. Mai bine spus: peste sufletul meu. In camera cu Robine era tot Frederik cu "k". Cred ca acela era serviciul lui. Era amabil, zambaret, te ajuta daca aveai probleme. Intra-adevar era putin cam urat si putin mai mult nebun, il placeam doar pentru ca avea niste bancuri senzationale. In momentul acela trebuia sa ne grabim. Dominic purta un numar mai mic la haine decat mine asa ca i-am gasit foarte repede masura. Cand Frederic a intrebat-o de culoare a inceput sa ma intrebe pe mine care o avantajeaza, era ferm convinsa ca se va casatori acolo si trebuia sa faca impresie buna, chiar de la prima aparitie. I-am zis sa-si ia Robina rosie. A fost foart...

Am iesit in holul central al casei lui Sebi si m-am minunat la cate broderi si picturi vechi se pot gasi intr-un hol destul de mic. M-am uitat foarte atenta si am incercat sa nu ma pierd cu firea. Mi-am luat un pahar cu sampanie si m-am asezat pe un fotoliu rosu de catifea, langa o masuta neagra si joasa, pentru a astepta pe cineva care avea sa ma duca in camera cu Robine. M-am uitat foarte atenta la toti slujitorii, care incercau sa ma faca sa ma simt bine. Cand de-o data am vazut un pitic de vreo 30 de centimetri, imbracat intr-o Robina neagra pana in pamant. Prima impresie data de pitic a fost "Uhh, scarbos", dar m-am obisnuit chiar dupa primele cuvinte care le-a grait. Ma simteam bine langa el si euforia m-a cuprins si mi-a invadat creierul. Nu-l mai vedeam mic, verde si cu Robina neagra, parca il vedeam inalt cu ochii verzi si parul cret. Am trecut repede peste aceasta euforie si am inceput sa discut foarte serios cu el:

Am iesit din curtea casei pe care nu aveam sa o mai vedem niciodata. M-am simtit ca o criminala. Eu care imi iubeam mama asa de mult incat am putut sa o las acolo si eu sa nu ma mai intorc. In fine, mi-a fost greu. Acum sa vorbim despre mica noastra calatorie. Aleeile parca se lungeau. Vedeam cum blocurile se inalta si semafoarele erau mereu rosii. Parca cineva ne oprea sa nu ajungem la Sebi. Dominic a inceput la un moment dat sa tremure, am luat-o de mana si i-am soptit sa-mi zica tot ce are pe suflet, sa se poata descarca pentru a nu avea un soc mai tarziu. Mi-a spus foarte multe pe drum, dar privirea si gandurile mele erau in alta parte. Vedeam cum copii jucau baschet si ma chemau sa dau la cos, mi se rupea sufletul. Am trecut prin fata parcului si am vazut batrani cu nepotii lor jucandu-se de parca aveau 30 de ani. M-am simtit ingrozitor gandindu-ma ca eu nu voi asista la nici o scena asemanatoare cu mama mea. Am strans-o si mai tare de mana pe Dominic. Am trecut prin fata barului...

Maya si J. s-au intors din masina cu apa in mana si cu fetele cazute. Mai aveau in mana un biletel pe care mi l-au dat sa-l citesc. - Cei cu asta? - Citeste! "Caro sunt Sebi si vezi ca am plecat cu Ildico la "mine" acasa. Vino si tu." M-am speriat si mi-a cazut si mie fata ca celor doi. M-am gandit ca a omorat-o, nu s-a stapanit si gata cu Ildico. Poate i-a spus adevarul si Ildico spunea la toata lumea de tara Rosie.

Am intrat pe usa, parca intrasem in alta lume. Era fum in camera, parca luase foc ceva. Ma panicasem si mi-am pus mana la nas si gura pentru a fi lucida. Sebi statea langa biblioteca cu bratele deschise si cu un zambet larg pe fata. - Nu te-am chemat eu, i-am zis cu un glas rautacios. - Stiu ca nu m-ai chemat tu, printesa. Am venit de buna voie, dar trebuie sa iti spun ceva. - Spune, deja ma plictisisem de "trebuie sa iti spun ceva". - Trebuie urgent sa vorbesti cu Dominic. Chiar acum vreau sa te duci sa vorbesti ea.

M-am indreptat catre pat pentru a-mi lua telefonul. Verzisorul m-a oprit: - Te rog eu, nu vreau sa mor, mi-a zis el cu lacrimi in ochi. - Nu, stai linistit, i-am zis eu asezandu-i camasuta. Am luat telefonul repede si am apelat "Sebi.fratimiu" si nu avea ton. Cand de-o data oglinda s-a facut rosie si l-am vazut pe Sebi care statea pe un scaun. - Buna Sebi. - Da printeso, ce mai vrei. - Nu ma lua tu cu dastea, ce mai vrei, ca eu vreau multe. - Bine, ce doresti, spune repede, adauga el in timp ce si-a tras oglinda mai aproape. Mi-am tras scaunul de la birou mai aproape de oglinda si m-am asezat. Verzisorul era inca pe monitor, facea echilibristica.

Pana la urma am ajuns acasa cu stari de voma si ameteala. Venele se jucau x si 0 pe incheietura mainii mele drepte si ma gadila. Esarfa pe care o tineam la gat am pus-o la mana pentru a nu fi vizibile venele mele jucause. Hanoracul meu era plin de sange si l-am bagat in rucsac. Am ajuns in fata casei, unde Dominic se juca cu o prietena. Simteam bucuria din sufletul ei si imi era putin mila sa o iau din lumea aceasta. Ma mai gandeam ca poate chiar vrea sa plece si nu mai era nicio problema. Era greu de crezut asta. Mi-am bagat mainile in buzunarele blugilor si am intrat in casa. Desigur in casa era mama care facea prajituri. Mama era casnica si ii placea sa faca prajituri, dar numai noi le mancam, ea nici nu se atingea de ele. Ghinionul meu si a lui Dominic a fost ca neamul nostru, asta am aflat singura, este alergic la capsuni. Nu intrebati de ce. Chiar nu pot explica. Plus ca mirosul m-a facea sa vomit, nu-l suportam si punct. Am intrat pana la urma in bucatarie cu mana la gura si t...

Urmatoarea zi m-am dus la Sebi acasa dupa ore. Nenorocitul asta care zicea ca e fratimiu avea o casa parasita dintr-o comuna infecta. Nici nu pot sa va descriu satucul acela mizerabil, dar va zic cam cat pot. Erau case fara gard, casele nu aveau acoperis, cainii latrau ca nebunii. Deja in gandirea mea se instalase ceva negativ. Am vazut cum cei din tara Verde umblau deasupra oamenilor si ii faceau sa se lupte pentru nimicuri. Am incercat sa trec peste peisaj si m-am axat pe casa lui Sebi. Casa lui era ultima din sirul caselor din comuna. Parca a lui era mai frumoasa. Casa parea intreaga si avea un gard mic, dar macar el il avea. Am intrat in asa zisa casa. M-am concentrat sa-l indentific pe Sebi, dar n-am reusit. In casa erau doar cei din lumea mea - cei Rosii- Sebi era de negasit.

Buna! Ma numesc Carolina. Am 15 ani si sunt de pe langa Bucuresti. Cred ca ati afla asta din articolul de mai devreme. Am sa va povestesc viata mea. Cu bune cu rele. Si am sa incep de acum. Eu nu sunt ceea ce par. Desigur, am 15 ani ma numesc Carolina, dar doar la suprafata. Inauntru meu este o lupta apriga intre bine si rau. Toate aceste iesiri vulcanice in prezenta surorii mele Dominic ma fac sa-mi para rau. Suntem facute din acelasi material si dasta nu putem sa avem o viata normala. Dominic ma intelege atunci cand ma enervez si ma lasa in pace, dar parintii mei care inca nu stiu ceea ce sunt le este greu sa ma inteleaga. Acum nu am curajul sa le spun adevarul, dar vor afla ei pe parcurs. Deci eram la momentul in care l-am vazut pe El si cu respiratia taiata am inceput sa-i vorbesc:

Soarele a rasarit din nou pe cerul imbracat de nori si cei doi care stateau ascunsi sub pomul care i-a pazit toata noaptea, radeau si incercau sa faca liniste pentru a nu fi descoperiti. Si-au luat patura plina frunze si furnici si au ascuns-o in casa din copac. Afara incepuse deja forfota de dimineata in care parintii ei se trezeau pentru a merge la servici. S-au sarutat pasional, de parca nu au facut-o toata nopatea, iar el a plecat cu papucii in mana pana la intersectia strazilor pentru a nu mai fi zarit.

Esti foarte aproape, Te zaresc in noapte. Luminile ochilor tai... Inima-mi lumineaza In zori. Esti foarte aproape, Dar nu te mai visez in noapte Si luminile ochilor tai, Inima-mi omorata de calai. Ps: sunt aici...

M-am intors la pagina mea personala in care voi scrie cam tot ce-mi trece mie prin cap. De la cele mai prosteti lucruri pana la cele mai sclipitoare. Am sa incep mai intai prin a va anunta ca povestea mea (Capitole) a luat sfarsit, dar nu de tot. Voi continua cu al II-lea volum in viitorul a propiat. Cred ca voi face si un nou blog numai pentru aceasta povestea pentru a scrie in continuare prostiile mele pe blogul aceasta. Cand va fi gata va voi anunta. Sper ca va placut povestea. O poveste simpla. Cu nume de personaje simple. Va multumesc din tot sufletul ca ma cititi. Cam atat pentru azi. Mai scriu si maine. Bye.

Ploaia imi cadea pe obrajii dogoriti de caldura si mirosul ma facea sa plutesc. Simteam cum aripile se inalta la cer si ca totul din jurul meu se ridica, dar ploaia abundenta ma facea sa-mi pierd puterile si sa ma afund in lumea subterana. Gandurile ca nu mai sunt eu cea pura si fara pacate ma facea sa imi leg o piatra de gat si sa ma arunc in primul lac care imi iese in fata. Zambetul ironic de pe fata m-a facut sa-mi pierd controlul de fata buna si m-am dus direct la Ella sa-i spun cine este acest Andrei care o sa-i distruga viata. Ploaia s-a potolit chiar cand am ajuns in fata Ellei. Ella statea pe o bancuta langa coltul casei si asculta muzica. Si eu m-am mirat, cum sa asculte muzica la casti cand muzica era data la maxim. M-am apropiat de ea cu fata trista si dezamagita - jucam teatru,desigur - incercam sa-mi pstrez calmul si sa nu ma apuce un ras prostesc si fara motiv. Lacrimile ii curgeau siroaie pe fata si avea un pumn de servetele pline de sange. M-am speriat si am incercat s...