Operatia de apendicita
Marti seara:
Sangele imi umbla prin vene mult mai repede si nu aveam stare. Imi imaginam ziua care urma cu fel si fel de intamplari urate. Bagajele erau facute, nici dus nu am mai avut vlaga sa-mi fac si am decis sa-mi fac dimineata uramatoare.
Miercuri:
Mi-am facut dus si cu gandul la operatie eram gata de plecare. Nu am reusit sa-mi stapanesc emotiile si nu vorbeam cu nimeni.
Am ajuns la spital. In sala de asteptare unde erau o groaza de copii, mi-a atras atentia o fata cu parul blond si breton, parea mai mica ca mine si se tine de burta si se vedea ca si ei ii era frica.
M-am dus sa ma schimb in pijama si am mers sus in salon. Am intrat in salonul numarul 1. Erau trei paturi si numai cel din mijloc era gol. M-am intins pe pat privind in gol. In stanga mea era o femeie tanara cu un copil de doi anisori pe nume Andrei. In dreapta mea era fata blondina pe nume Catalina.
Nu aveam stare. Mama imi spunea sa stau potolita, dar nu aveam putere de concentrare. In scurt timp am vazut-o pe Catalina ca intra in salon cu o perfuzie in mana. M-am speriat, imi era frica ca o sa ma doara si pe mine. Mi-a stragat numele si m-am pus in sala alaturata unde erau numai asistente m-am pus pe masa si m-a intepat, mi-a pus perfuzia. Cat de mult m-am plimbat prin salon, dintr-o data a inceput sa tasneasca sange si cu fata mirata mi-am cerut scuze.
-Imi pare rau...
-N-are nimic, acum trebuie sa ma duc sa ma schimb, spune ea cu zambetul pe buze.
Anestezista cu un machiaj superficial, ma cheama in cabinetul ei ca sa ma consulte. Nu a durat mult si o asistenta mai inalta vine si ma ia din salon cu o mana ma stranse bine brat si cu o mana tine pefuzia ca sa curga. M-a bagat prin niste coridoare si pana la urma a deschis o usa care era inchisa cu un cod si parca eram in alta lumea. Totul era mai frumos, mirosea totul a nou si tot mobilierul era curat si stralucitor.
Am ajuns in sala de operatii unde un medic rezident m-a pus pe masa de operatii mi-a pus niste buline pe piept si un cleste de deget si mi-a bagat o seringa in perfuzie. Nu m-a durut deloc.
M-a lasat singura in sala si ma uitam peste tot. Nimic nu semana ca in filmele americane si nimic in plus. Era si fric si am inceput sa tremur, in principiu tremuram de frica, dar mi-am controlat bataile inimii ca sa ma potolesc. In cateva minute vine si anestezista la capul meu si cu medicul rezident. Anestezista mi-a dat parul din ochi, iar doctorul mi-a pus alta seringa in perfuzie, dar asta fost ca un venin care il simteam intrat in vene. Anestezista ma intreaba:
-Cum te cheama?
In acea clipa mi-am dat capul ca sa o vad mai bine, m-am uitat in ochii ei conturati la maxim si am vazut cum imi pune masca pe fata si am putut sa spun doar atata.
-Dumi..., am cazut intr-un somn adanc.
Nu am visat nimic, nu stiu nici cum am ajuns in salon. Din ce imi povestea mama am inceput sa ma impacientez si sa ma foiesc, pana am adormit, Doua ore nu m-am miscat. Dupa doua ore in care mama a stat cu sufletul la gura, un miros de sarmale imi inunda narile si am inceput sa strig:
-Mie foamne, vreau sarmale!
Mama speriata mi-a spus sa ma calmez ca nu am voie sa manac acuma.
In stanga mea era Andrei, care el se opera de colon, pentru ca il avea mai mare decat trebuia, la doar 2 anisori se vedea pe fata lui ca este bolnav. Dupa faza cu sarmale incepe sa tipe. M-am intors la el si cu toata putea am strigat "Taci odata, vreau sa dorm!". Mama isi cere scuze din partea mea, dar deja scuzele erau acceptate.
Pe la patru dupa-amiaza am inceput sa dau afara, mai rau ma chinuiam pentru ca nu aveam nimic in stomac. Ma mai durea si operatia. Pana la doua noaptea am tinut-o tot asa.
Dimineata vine doctora si ne spune"Va puteti chema neamurile, puteti pleca acasa". Nu mai aveam rabdare ma plimbam cu perfuzia in mana de colo pana colo si nu stiam ce sa fac ca sa ajung mai repede acasa. Imi era frica si de perfuzie ca o sa ma doara cand mi-o scoate, dar nu am simt nimic.
Acasa mi s-a facut rau din nou, nu mai stiam cum sa stau ce sa fac si nu mai aveam forta nici sa beau apa. Ma durea stomacul foarte tare, pana cand a venit mama acasa si cu un ton mai raspicat mi-a zis:"Nu o sa mergi la spital pentru ca acolo o sa-ti puna din nou perfuzie si o sa iti fie si mai rau stai linistita nu te mai gandi si o sa iti treaca." Bineinteles ca spusele mamei m-au facut sa ma sperii la inceput, dar mi-am revenit simtitor. Am mancat supa fara sa o dau afara si nu ma mai durea burta.
Totul s-a terminat cu bine si acum stau acasa vre-o saptamana si sunt scutita de la sport o luna de zile si tin regim 14 zile.
Si cine spune ca operatia de apendicita este usoara se insala. Depinde de la caz la caz cum te simti dupa ce te operezi.
Si azi am terminat si cartea Ultimul cantec . O carte care merita citita.
V-am pupat :*
Si o melodie care mi-e imi place foarte mult:
Sangele imi umbla prin vene mult mai repede si nu aveam stare. Imi imaginam ziua care urma cu fel si fel de intamplari urate. Bagajele erau facute, nici dus nu am mai avut vlaga sa-mi fac si am decis sa-mi fac dimineata uramatoare.
Miercuri:
Mi-am facut dus si cu gandul la operatie eram gata de plecare. Nu am reusit sa-mi stapanesc emotiile si nu vorbeam cu nimeni.
Am ajuns la spital. In sala de asteptare unde erau o groaza de copii, mi-a atras atentia o fata cu parul blond si breton, parea mai mica ca mine si se tine de burta si se vedea ca si ei ii era frica.
M-am dus sa ma schimb in pijama si am mers sus in salon. Am intrat in salonul numarul 1. Erau trei paturi si numai cel din mijloc era gol. M-am intins pe pat privind in gol. In stanga mea era o femeie tanara cu un copil de doi anisori pe nume Andrei. In dreapta mea era fata blondina pe nume Catalina.
Nu aveam stare. Mama imi spunea sa stau potolita, dar nu aveam putere de concentrare. In scurt timp am vazut-o pe Catalina ca intra in salon cu o perfuzie in mana. M-am speriat, imi era frica ca o sa ma doara si pe mine. Mi-a stragat numele si m-am pus in sala alaturata unde erau numai asistente m-am pus pe masa si m-a intepat, mi-a pus perfuzia. Cat de mult m-am plimbat prin salon, dintr-o data a inceput sa tasneasca sange si cu fata mirata mi-am cerut scuze.
-Imi pare rau...
-N-are nimic, acum trebuie sa ma duc sa ma schimb, spune ea cu zambetul pe buze.
Anestezista cu un machiaj superficial, ma cheama in cabinetul ei ca sa ma consulte. Nu a durat mult si o asistenta mai inalta vine si ma ia din salon cu o mana ma stranse bine brat si cu o mana tine pefuzia ca sa curga. M-a bagat prin niste coridoare si pana la urma a deschis o usa care era inchisa cu un cod si parca eram in alta lumea. Totul era mai frumos, mirosea totul a nou si tot mobilierul era curat si stralucitor.
Am ajuns in sala de operatii unde un medic rezident m-a pus pe masa de operatii mi-a pus niste buline pe piept si un cleste de deget si mi-a bagat o seringa in perfuzie. Nu m-a durut deloc.
M-a lasat singura in sala si ma uitam peste tot. Nimic nu semana ca in filmele americane si nimic in plus. Era si fric si am inceput sa tremur, in principiu tremuram de frica, dar mi-am controlat bataile inimii ca sa ma potolesc. In cateva minute vine si anestezista la capul meu si cu medicul rezident. Anestezista mi-a dat parul din ochi, iar doctorul mi-a pus alta seringa in perfuzie, dar asta fost ca un venin care il simteam intrat in vene. Anestezista ma intreaba:
-Cum te cheama?
In acea clipa mi-am dat capul ca sa o vad mai bine, m-am uitat in ochii ei conturati la maxim si am vazut cum imi pune masca pe fata si am putut sa spun doar atata.
-Dumi..., am cazut intr-un somn adanc.
Nu am visat nimic, nu stiu nici cum am ajuns in salon. Din ce imi povestea mama am inceput sa ma impacientez si sa ma foiesc, pana am adormit, Doua ore nu m-am miscat. Dupa doua ore in care mama a stat cu sufletul la gura, un miros de sarmale imi inunda narile si am inceput sa strig:
-Mie foamne, vreau sarmale!
Mama speriata mi-a spus sa ma calmez ca nu am voie sa manac acuma.
In stanga mea era Andrei, care el se opera de colon, pentru ca il avea mai mare decat trebuia, la doar 2 anisori se vedea pe fata lui ca este bolnav. Dupa faza cu sarmale incepe sa tipe. M-am intors la el si cu toata putea am strigat "Taci odata, vreau sa dorm!". Mama isi cere scuze din partea mea, dar deja scuzele erau acceptate.
Pe la patru dupa-amiaza am inceput sa dau afara, mai rau ma chinuiam pentru ca nu aveam nimic in stomac. Ma mai durea si operatia. Pana la doua noaptea am tinut-o tot asa.
Dimineata vine doctora si ne spune"Va puteti chema neamurile, puteti pleca acasa". Nu mai aveam rabdare ma plimbam cu perfuzia in mana de colo pana colo si nu stiam ce sa fac ca sa ajung mai repede acasa. Imi era frica si de perfuzie ca o sa ma doara cand mi-o scoate, dar nu am simt nimic.
Acasa mi s-a facut rau din nou, nu mai stiam cum sa stau ce sa fac si nu mai aveam forta nici sa beau apa. Ma durea stomacul foarte tare, pana cand a venit mama acasa si cu un ton mai raspicat mi-a zis:"Nu o sa mergi la spital pentru ca acolo o sa-ti puna din nou perfuzie si o sa iti fie si mai rau stai linistita nu te mai gandi si o sa iti treaca." Bineinteles ca spusele mamei m-au facut sa ma sperii la inceput, dar mi-am revenit simtitor. Am mancat supa fara sa o dau afara si nu ma mai durea burta.
Totul s-a terminat cu bine si acum stau acasa vre-o saptamana si sunt scutita de la sport o luna de zile si tin regim 14 zile.
Si cine spune ca operatia de apendicita este usoara se insala. Depinde de la caz la caz cum te simti dupa ce te operezi.
Si azi am terminat si cartea Ultimul cantec . O carte care merita citita.
V-am pupat :*
Si o melodie care mi-e imi place foarte mult:
esti cea mai tare! t pupa matusha gabi:X:X:X
RăspundețiȘtergereDoamneeee...cosmarul vietii mele, sunt ingrozita de spitale pana la nebunie, imi vine s aurlu, sa ma izbesc de pereti numai sa nu intru acolo ca pacient. Credeam ca imi va trece cu anii, ca o s adevin mai calma, putin mai curajoasa, dar sunt si mai rau, plang si cand ma tai la un deget daramite sa am ceva mai grav...si apendicita a fost groaza vietii,Doamne fereste, stiu ca sunt altele mult mai grave dar eu de asta am fobie de cand ma stiu,cred ca ma m-ar duce legata la spital.
RăspundețiȘtergereAbia am facut de 2 ori analize in ultimii 14 ani...nici in vizita nu merg la spital, ma rezem de ziduri cand intru si simt mirosul, atmosfera, si vad pijamale.
Nu e vorba numai de operatie dar apoi nu cred ca as uita de ea, de cicatrice,trag mult de orice rana si cred ca m-as simti bolnava si dupa ani, tot ac pe rana as vedea-o.
Iti doresc din suflet insanatosire grabnica si sa te simti bine!
Of, mai bine nu citeam...iarta-ma, nu e un repros, dar mi-am amintit ca mi-e frica pana la disperare.Si in viata asta nu cred ca scapa cineva fara doctori, nu stiu ce o sa fac peste ani cand o sa ma doara nu stiu ce, daramite la vreo interventie :((((((((((((((((((((
si eu te pup tusaa:x
RăspundețiȘtergere@Ramona J.: si mie imi este frica de spitale, sincer. Adica imi era frica sa nu ma mai trezesc din anestezie si gata cu mine, sau ca uita cine stie ce instrument prin mine, sau ca e ceva neregula si trebuie sa ma taie din nou. Cel mai rau mi-a fost dupa anestezie, adica cu asta m-am chinuit. Acuma trebuie sa manac de regim ca sa ma un pe picioare ca mi-a bagat glucoza in mine de ma durea mana;)) acum a e bine.. :d ms ca ai citit art. :*
RăspundețiȘtergere