Postări

Se afișează postări cu eticheta psihologie

Mașinăriile secolului sau bătaie de joc?

O să te întrebi de ce sunt nervoasă. Ei bine, hmm, e poveste lungă, am să scriu al articol. Acum vreau să citești asta și să-mi spui cam ce notă mi-ai da pe lucrarea asta.  Oricum, nu zic că eu am dreptate, dar putea să fie egală cu toţi ceilalţi şi să dea note pe merit. Cel mai rău m-a enervat că uneia dintre colege i-a dat 10 pe o lucrare luată după net. Unde pe tablă scria mare şi clar că trebuie să fie original. Asta m-a deranjat şi eu care m-am chinuit să fie făcut de mine nu apreciază chestia asta     De multe ori m-am gândit de ce trebuie ca mamele noastre să-şi piardă timpul stând toată ziua de sâmbătă spălând hainele strânse din timpul săptămânii. Ea, săraca, n-are nicio vină, pentru că-mi spune de vineri seara să-mi pun hainele albe într-o parte şi hainele colorate în altă parte. Dar eu dacă mă iau cu altele uit şi sâmbătă pe la orele 9, atunci când somnul este cel mai dulce după o săptămână atât de grea la şcoală, vine şi mă trezeşte. După ce iese din cam...