Emme scrie...

Mi-aduc aminte că acum două sau trei zile am plecat grăbită de la spital şi în metrou înainte de staţia unde trebuia să cobor îi se făcuse rău unei doamne mai în vârstă. A leşinat. A căzut aşa de repede încât n-am putut să mă gândesc, oare de ce? Toată lumea s-a strâns în jurul ei şi încercau să îi dea primul ajutor. M-am ridicat după scaun şi am intrat în mulţime cu un stetoscop în mână. Norocul meu a fost că îl aveam în geantă. Am strigat că sunt medic şi m-am apropiat de femei. Respira tare greu. I-am ascultat inima. Bătea foarte încet.  Am sunat la Urgenţă şi am vorbit cu Şefu de la Cardiologie. I-am spus că sunt cu o femeie în metrou. Semnele vitale nu-s chiar aşa de bune. Mi-a spus să-i dau primul ajutor până o să trimită el o ambulanţă. Într-un final, ambulanța a venit, iar paramedicul nu m-a lăsat să vin şi eu la spital. Spunându-mi că maximul de ore pe săptămână este de 80, aşa că eu nu mai aveam voie să intru în spital ca să lucrez peste aceste 80 de ore. Aşa că am ajuns ...

  Un accident teribil cu un mort şi 2 răniţi grav mi-a prelungit tura până pe la 70 de ore. Nu mă plâng pentru că am putut dormi cam două ore pe la ultimul etaj unde nu avea să mă trezească nimeni. Desigur, nu aveam să mă trezesc singură aşa că doctorul de la cardiologie mi-a trimis un mesaj care arat a cam aşa “URGENŢĂ”, a st a mă trimitea cu gândul la o sală plină de răniţi şi mai ales ţipete incontrolabile.       Am ajuns jos şi când am deschis uşa glisantă, patru oameni erau parcă făcuţi praf la propriu. Am î nceput să le citesc fisa. Am constatat că nu aveau mai mult de 18 ani, aşa că părinţii lor trebui au să fie îngrijoraţi. Am rugat o asistenta să încerce să ia legătura cu părinţii lor . După a u urmat 12 ore în sala de operaţi e . După ce am ieşit din tura iubitul meu avea să mă aştepte la ieşirea din spital. 

   Stăteam acum două zile la mine în apartament  la măsuţa din cristal cu o cană de cafea şi cu ziarul proaspăt tipărit în mână. Cred că eram cea mai obosită persoană din tot spitalul. Am stat 48 de ore la urgenţă şi am intrat doar în două operaţii la cardiologie. A doua zi am avut liber, o zi în care am putut  să fac tot ce am vrut, mai puţin să mă odihnesc, desigur. Am spălat toate rufele din casă. Am făcut două torturi pe care le-am mâncat tocmai acum. Am citit jumate dintr-un roman care mi-a captat atenţia şi uite aşa 24 de ore s-au dus ca vântul. Acum sunt tot la măsuţa de cristal cu binecuvântata cafea şi cu vestitul ziar.