30 martie 2010

Paradis

Du-ma acolo unde crezi.
Ia-ma si arata-mi paradisul..

Du-ma acolo unde nimic nu ne poate opri.
Ia-ma si arata-mi paradisul..

Du-ma acolo unde pasarile canta
Ia-ma si arata-mi paradisul..

Du-ma acolo unde desenele prind viata.
Ia-ma si arata-mi paradisul..

29 martie 2010

Văzduh

Am făcut o călătorie,
Printre nori am pătruns,
Agale am umblat, fiindcă imi plăcea.
Am stat doar putin.
Nori mari au început să se abată,
Şi peste tine am căzut indată.

23 martie 2010

Pentru Cristi..

Dupa cum va ziceam..
“Nimic nu e mai frumos decat un zambet”
Strangem suveniruri de-a lungul vietii si atunci cand plecam nu putem lua nimic cu noi.
Tu, nu ai putut sa le spui parintilor sa te ierte pentru cate le-ai facut, ca na, ai fost un copil si inca esti in sufletele noastre.
Tu, nu ai putut sa-i spui fratelui tau sa aibe grija, ca viata e grea si ca il iubesti si ca-l ieri pentru ce ti-a facut.
Tu, nu ai putut face nimic ca sa opresti asta. Nu ai putut sa zambesti pentru ultima oara altaturi de cei dragi.
Tu, nu ai putut sa spui ultimile cuvinte, pur si simplu nu a vrut El.
Tu, nu ai putut sa-ti iei suvenirurile cu tine, zambetele pe care le-ai strans de-a lungul vietii.
Tu, nu ai putut sa spui “La revedere, sper ca ne vom intalni”
Tu, nu ai putut face nimic.
Noi acum trebuie sa-ti colectionam zambetele care ti-au lipsit in acea seara.
Noi acum trebuie sa-ti ducem colectia la capat si sa fi mandru de noi, Cristi.
Stim ca tu ne vezi si ca ne zambesti.
Poate ca nu ti-am fost prieteni apropiati, dar si noi plangem.
Poate ca ti-am gresit sau ne-ai gresit, dar noi te-am iertat si cred ca am fost iertati.
Acolo la tine, paradisul fara margini, nu exista durere, acolo iti poti continua colectia de zambete divine, noi aici ti-o continuam cu trupul si cu sufletul la tine, Cristi.
Iti promitem ca iti vom zambi la fiecare rasarit de soare si fiecare lumananare aprinsa pentru tine sa fie, Cristi.
Te iubim, Cristi!

20 martie 2010

Toata povestea (I)real

M-am gandit inainte sa intru, poate faceam o prostie mai mare decat mine. Am tras aer in piept, neputand sa il tin prea mult in mine.
Am deschis incet poarta, nestiind ca o sa scartaie in halul ala si am scrasnit din dinti. Am inchis-o cu mare grija si mi-am dat seama ca aerul se schimbase brusc si totul era alb. Inainte sa intru erau 25 de grade dar acum cred ca nu treceau mai mult peste 0. Mi-am infasurat bratele in jurul trunchiului si mi-am numarat bataile inimii. M-a cuprins o frica teribila.
M-am uitat in jur, nimic nu era schimbat. In curtea cea mare si cu multa verdeata, pomi, trandafiri si vita-de-vie, a mai ramas doar o amarata cusca a unui asa zis caine. M-am cutremurat si mai rau.
Totul era de un alb imaculat. Am facut un pas marunt pe dalele care ma duceau la usa din fata, dar simteam cum ca ma scufund in nestire si exista teama ca o sa mi se intample ceva rau.
Am ajuns la usa din spate in care am intrat foarte repede, parca m-a impins frica, mi-a dat un sut in fund.
Casa.
Era alba, era alba doar acolo unde a fost mobila iar pe langa, un galben sters si plin de panze de paianjen. Am continuat sa inaintez, cand am vazut pe perete multe palme, amprente lasate de un copil mic, dar prea sus ca sa ajunga el. Atunci mi s-a pus un nod in gat si l-am inghitit cu greu.
Am urcat pe scari sprijinindu-ma pe perete ca sa nu cad. Ma si vedeam cazand intr-un gol si trezindu-ma la mine in camera ca dintr-un vis urat. Nu aveam eu norocul asta.
Am ajuns la etaj. Acolo o briza foarte rece imi ingheta sufletul si am observat ca usa balconului era deschisa si era si un geam spart.
Am intrat in fosta mea camera. Era la fel, culoarea alba era exact unde fusese mobila.
Prea frig ca sa mai gandesc. Prea frig ca sa mai gandesc ce cautam acolo si de ce era asa de alb totul. Prea frig sa imi dau seama ca nu am mai calcat in casa asta de 5 ani de zile si nu am mai vazut-o nici de pe strada. Prea frig sa ma trezesc din visul asta stupid.
Mergand in camera parintilor am vazut o masuta cu un televizor pe ea. Mergand sa vad ce este cu el acolo, pentru ca nu isi avea rostul,nefiind nici priza macar, m-am impiedicat de un fir care ducea in camera bunicului. Nu am vrut sa ma intorc (eu si superstitiile mele) si m-am dus la televizor; cand sa pun mana pe el s-a aprins fara sa ii fac nimic. M-am dat cu un pas mai in spate, uitandu-ma ingrozita. Avea purici; nu se vedea nimic clar. M-am uitat pe geam si am fost surprinsa sa vad unele dintre cele mai frumoase zile de vara din primii ani petrecuti aici. Parca era un film, mi se derula filmul vietii mele in fata. M-am tras de la fereastra prea absorbita de frumusetile trecutului si m-am dus in camera bunicului sa vad ce-i cu firul acela.

Ma pastea o frica de nedescris. Ce putea sa fie in camera aia mica si fara suflet? Ma putea inghiti cineva? Daca o sa fug pe scari prea infricosata si o sa cad? Am vrut sa deschid usa, dar era inchisa. Am vazut ca firul alb era trecut pe sub usa. Am tras de el pana cand usa se deschise. Eram ingrozita, cum sa se deschida usa cand eu cu mana mea mai devreme am incercat sa intru si nu am putut.
Am intrat. Era la fel; alb unde era mobila si galben sters in locurile unde nu fusese niciodata atins de mobila. Aici aerul era umed si greu de respirat. M-am uitat pe geam: acelasi film dar cu secvente din gradina cand ploua vara si ma jucam in ploaie. Dintr-o data am simtit ceva rece la spate. Simteam cu mi se plimba sangele prin vene si ma ardea. Dar acel ceva sau cineva ma facea sa ma linistesc.Ma facea sa imi fie bine atunci cand eram cuprinsa de o arsura greu de suportat. M-am intors, dar nu am vazut pe nimeni. M-am speriat pentru ca eram convinsa ca era cineva in spatele meu. Am intrebat cu jumatate de gura:
-Cine e aici?
Nu imi raspunse nimeni. Cand am vrut sa ies din camera o voce de baiat imi raspunse foarte suparat:
-De ce ai plecat...?
Eu speriata si cu respiratia taiata, ma mai si balbaiam:
-Ci-ne esti?Ce-vrei-de-la-mi-mi-ne?
El cu o voce mai blanda:
-Nu te speria, nu iti fac rau. Cand o sa te trezesti, o sa iti dai seama.
Neputand sa imi dau seama ce vrea sa imi zica si incercan sa imi dau seama ce se intampla cu adevarat cineva imi baga ceva in ochi si ma deranja. M-am strambat putin si am deschis ochii. Eram pe un pat de spital cu fel si fel de aparate care ma asurzeau langa mine si m-am speriat. Langa mine era el care ma tinea de mana bandajata spunandu-mi:
-De ce ai plecat fara sa imi spui? M-am speriat, nici la telefon nu ai raspuns.
Nu imi venea sa cred, nu stiam unde sunt. Cu gura intre deschisa am silabisit:
-Ce-s-a-in tam plat? unde-sunt?
-Nu iti face griji, ai fost in coma, ai facut accident cu masina, dar esti bine.
Vocea mi se parea cunoscuta, Da, el era iubitul meu pe care am crezut ca l-am pierdut atunci cand am plecat din casa... cand m-am certat cu el. M-am bucurat si am mormait:
-Te iubesc!
El mi-a soptit cu un glas trist si ciudat:
-Nu mai vorbi, imi vei spune dupa ce te faci bine. Da, si eu te iubesc, dragostea mea.

II

Mi-am dat seama ca totul in jur se invartea cu mine si ma feream de ceva care m-ar lovi, dar nu eram sigura inca de ce.
Doctorul era deasupra mea cu ceva ce imi baga in ochi, mai apoi, in gura. Oricum... o senzatie mai putin placuta. O sa ii multumesc mai tarziu, acum trebuia sa fac altceva; trebuia sa ii spun lui cat de mult il iubesc si ca imi pare rau ca m-am certat cu el. Dar arsurile provocate din cauza ranilor parca ma secau pe inima.
M-am zbatut sa-i vad privirea, dar era de negasit. M-am gandit ca a plecat sa se odihneasca, dar il vedeam langa doctor in pragul usii de la salon si deodata ii s'a incretit fruntea si s'a uitat la mine. M-am cutremurat. Ce i-a spus doctorul? O fi grav? Mor?
A venit la mine de parca era impins de cineva de la spate si mi-a vorbit in soapta:
-Iubito, scuza-ma ca am plecat atat de brusc de langa tine dar...Lasa fraza neterminata si se uita la doctor. Si cu o flacara a sperantei imi spunea pe nerasuflate:
-Analizele au iesit foarte suspicios...noi credem... nu stim sigur...
-Ce credeti? Spune-mi? Mor?
-Nu, stai linistita. Te vindeci prea repede. La ce rupturi ai avut, trebuia sa te refaci in 3-4 saptamani, dar tu, tu te-ai refacut in doar 2 zile cand ai fost inconstienta.
Da, acum imi dau seama cosmarul meu in fosta mea casa a tinut 2 zile? Urat. Oricum mi-a facut placere sa imi revad fosta casa si trezindu-ma cu el langa mine.
-Se pare ca ai ceva neomenesc in sange, ceva care te face sa te vindeci mult mai repede decat un om obisnuit.
Am simtit un nod mare si lat in gat. Am tipat in gand: Deci, m-au prins!
Ma facusem rosie la fata si nu stiam cum sa atenuez. Mai bine ma prefac ca nu stiu nici eu.
-Da? eu ingrijorata. Si ce sunt, corcitura?
-Inca nu se stie, ca nu au avut timp sa ia si alte monstre din corpul tau.
M-au prins la mijloc fara sa imi spun si eu punctul de vedere in ceea ce constituie felul in care eram.
-Iubito, m-auzi? Hei..M-am imuiat si cred ca am lesinat la loc.
-Sunt bine, dar vreau sa ma odihnesc. Da, trebuie sa ma odihnesc, sa-mi odihnesc gandurile. Ce aveam sa le spun? Acum eram un specimen.
III
Din nestire si pentru ca nu m-am controlat destul am intrat iar in coma, dar cel mai interesant lucru era ca stiam ce faceam. Stiam ca erau doctori care vorbeau prin preajma mea. El isi facea griji. Toata lumea era panicata. Nu puteam sa imi revin ,mi'am oprit respiratia pentru 2 secunde, dar mi-am dat seama ca le dadeam o stare de grija doctorilor ca nu mai aveam sa ma reintorc. Asa ca am stat linistita si m-am gandit pe ce usa sa intru.
Mi-am spus in gand: Prima e cu noroc. Am intrat pe prima usa si ce sa vad, aceasi camera de unde plecasem mai devreme. Eram inca la geamul ploios dar acum nu mai era el sa ma salveze din cosmar. Mi-am luat inima in dinti si am mers mai departe. Unde mai departe? Unde ma conducea frica, ea era sefa acum.
Am inchis geamul pentru ca era ingrozitor de frig. In acelasi moment un tipat de copil si o injunghietura in spate m-au facut sa raman fara suflu. Am auzi1t niste tipete in capul meu si m-am oprit brusc. Mi-am dat seama ca si cei vii se speriasera la fel ca mine si le dadea mari batai de cap asa ca m-am potolit imediat. Spatele imi ardea. Mi-am ridicat bluza si mi s-a pus un nod in gat. Pe spatele meu era o mana de copil mic de culoarea rosie, trebuia sa fie sange la fel ca amprentele din bucatarie. De data asta m-am controlat ca sa nu ii mai ingrijorez pe cei care aveau grija de mine.
Am plecat din camera uimita si cu bluza ridicata. Am fost pe balcon. Am dat la o parte geamul spart fara sa ma intep si am deschis usa foarte incet, de parca ma auzea cineva si venea sa ma scoata. Am iesit pe balcon, dar un val rece de ocean imi atige fata si ma facut sa ma cutremur. In fata mea se intinsese oceanul. De unde ocean? Nu am vazut in viata mea ocean! Nu era ca si filmul vietii mele. Ce se intamplase? In acelasi moment o voce stridenta tipa:
-Sari! Cum era sa sar, doar un nebun ar face asta si eram in coma unde puteam sa ajung?
-Ti-am spus sa sari, acum!
Eu cu o voce infundata si cu teama care imi era sora acum:
-Nu voi sari, am sa plec!
-N-ai sa pleci pentru ca nu ai unde.
-Lasa-ma sa plec! Am tipat atat de tare cat am ramas fara voce.
Acea persoana tipa asa de tare incat mi-am pus mainile la urechi.
Acea persoana m-a enervat atat de tare incat m-am transformat in legenda care peste cateva zile urma sa fie deslusita ....asa ca nu imi mai era frica nici in coma.
M-am transformat, dar transformarea mi-a luat din putere si am cazut fara nicio speranta ca ma voi ridica in curand.Celor de sus incepuse sa le fie frica, asa ca am incercat ca partea mea omeneasca sa ramana linistita si sa fiu capabila sa gandesc.M-am facut din nou om pentru ca eram prea slabita. M-am gandit ca ar fi bine sa ma reintorc, dar stiam ca acea persoana nu ma va lasa in pace prea mult timp.
IV
Am iesit din coma. Ra, iubitul meu care se uita cu ochii cat cepele mi-a spus cu jumatate de gura:
-Unde naiba ai fost, Jess? Te-ai zvarcolit de parca te alerga cineva. Mi-am dat seama ca si in realitate faceam ce faceam in cosmar sau vis de era, ca acum si eu eram confuza.
-Eu sunt bine, dar nu stiu, ma arde spatele. Am ezitat. Nu trebuia sa spun asta. La naiba, trebuia sa ma gandesc ca era din cosmar.
-Lasa-ma sa vad! Cine stie ce mai ai acum.
-NU,lasa, mi-a trecut. Am tipat asa de tare incat tot salonul se uita la mine. M-am facut rosie de rusine.
-Jess, e spre binele tau, lasa-ma sa vad macar ce ai.
-Bine.
Mi-am ridicat bluza aia stupida de spital si pe spatele meu era o amprenta de copil mic rosie. M-am speriat si eu pentru ca in cosmar nu era asa de rosie.
-Imi poti explica ce e asta?
-Ma crezi ca nu stiu nimic, tu ar trebui sa stii daca a fost langa mine. Acum pe bune, unde puteam sa plec?
-Ai fost in coma, am stat langa tine neconditionat, nu s-a atins nimeni de tine.
Mi s-a facut frig, dar palma aceea era foarte calda. Il vedeam pe doctor cum se plimba de colo-colo. Am vazut ca mi-a zambit si si-a schimbat directia si a venit la mine. Of, poate spune ce sunt cu adevarat cu Ra langa mine ca sa intru iar in alta coma.
-Buna dimineata, domnisoara! Ce zambet avea, parca ma sorbea din priviri. Eu si mai politicoasa:
-Buna ziua domule doctor ma bucur sa va revad, va multumesc pentru efordul depus.
-Nu trebuie sa imi multumesti. Noi ne facem doar datoria sa te protejam.
Poftim? De ce sa ma "protejeze"? De unde atata daruire pentru un om care se vindea miraculos. Putea sa imi dea drumul acasa chiar acum.
-Maine iti vom da drumul acasa. Dar trebuie sa ai pe cineva care te va supraveghe in fiecare clipa. Ra o sa mearga cu tine.
Hei, asta imi citeste gandurile, nu-i corect! Macar plec din inchisoarea asta cu ace si ma duc acasa.
-Dar.. Se opri pentru doua secunde.. Trebuie sa iti facem un set de analize ca sa stim exact ce ai.
Oh, nu, poate nu va vedea ce sunt cu adevarat.
- Stai cuminte si incearca sa nu mai adormi. Te-am supravegheat si am facut ca tu nu intrai in coma, cadeai intr-un somn adanc si aparatele credeau ca esti in coma.
- Bine, e bine ca nu intru in coma, dar somn andanc? Ce mai era si asta?Oricum de cand a murit mama nu mai aveam nicio putere doar in cosmarurile pe care le aveam atunci cand imi era dor de ea. Dar de ce acum mi-au revenit puterile? De ce mi-a aparut semnul din nastere pe spate? E bine ca nu ma mai doare, dar tot rosu a ramas.
Prima zi.
Prima zi acasa. Am plecat de la spital foarte repede, foarte enervata de ce se petrecuse cu analizele si trebuia sa mai astept 2 zile pana cand sa iasa.
Acasa eram asteptata de tata care era ingrijorat. Mi-a adus patul si toata camera mea la parter pentru a ma supraveghea mai bine. Ra a venit cu mine si am trecut pe la el prin apartament ca sa isi ia niste haine si sa vorbeasca cu parintii lui.
Casa mi se parea foarte mare de cand am intrat ultima oara in ea, totul era foarte spatios. Ce se intamplase? Imi adusese tata o mama vitrega? Refuzam sa ma gandesc la asta.
-Buna, tata! Mi-a fost dor de tine!
-Si mie, Jess! Te simti bine? I-am pregatit si lui Ra un pat ca am fost anuntat ca o sa stea el cu tine.
-Ma simt minunat, as si alerga acum daca m-ar lasa Ra putin nesupravegheata. Am inceput sa radem. Multumesc tata, pentru ca te-ai gandit la el.
-Am vorbit de liceu. I se increti fruntea. Se pare ca o sa te duci de luni la scoala, doctorul a spus ca te vindeci foarte repede si mi-a spus sa il ti pe Ra langa tine ca sa fie in caz de urgenta sa te tina.
-Da,tata multumesc pentru tot. Te iubesc!
-Si eu te iubesc, Jess!
Am dat sa plec pe scari si m-am oprit:
-Tata?
-Da, ce este?
-Imi poti duce dormitorul sus din nou? NU de alta, dar sa te lasam sa te odihnesti.
-Bine, o sa chem niste vecini si o sa il ducem in cateva ore.
-OK. Noi o sa mergem in oras, vad ca nu ai mai gatit de mult.
-Da.. nu prea le am cu gatitul, stii asta, asa ca si eu am iesit in oras in fiecare seara. Du-te! Diseara o sa ai dormitorul sus.
-Multumesc tata!
-Hai, du-te!
Am fost sus sa ma schimb in ceva mai elegant pentru o seara la restaurant. Neinteresata daca era curat, calcat m-am imbracat cu ce am apucat. Am mers cu masina lui pana la restaurant.
In Phonix, un orasel din Arizona insorita este un restaurant mai modest numit The wife with three children, un nume ciudat la fel ca si personalul, la fel ca si mancarea. Am mancat repede pentru ca nu ma simteam bine si am plecat.
Acasa, tata, Alan se uita la un meci foarte importatnt. Eu si Ra am plecat sus ca sa nu-l deranjam
-Ce faceti copii? Ati mancat bine?
-Da, tata. Mergem sa ne odihnim, suntem morti de oboseala.
-Bine, noapte buna!
-Noapte buna si tie, te iubesc!
Sus la mine in camera era frig. Tata uitase geamul deschis, dar cu caldura ce o emanam s-a facut cald in 10 min.
Nu vroiam sa adorm. Nu vroiam sa sar, dar oboseala nu m-a lasat sa raman treaza.
Cosmarul.
Eram pe jos. Acum era liniste in mintea mea, mai bine decat la spital, acum se mai auzea doar sforaitul lui Ra.
-Bine ai revenit, draga mea! Ma bucur ca te-ai intors.
-Si acum ce vrei sau macar cine esti?
-Nu ma mai cunosti? Sunt dezamagita.
Un monstru din cosmarul meu este dezamagit? Cine naiba era? Acum eram furioasa pentru ca se juca cu mintea mea.
-Eu sunt mama ta, nu ma mai recunosti?
Poftim? Mama? Ce cauta mama aici? Nu putea sa fie adevarat.
-Stiu ca esti surprinsa si eu de asemenea ca mai ai putin si dezvalui secretul lui Ra.
-Mama, stiu ca nu e bine, dar il iubesc prea mult si am incredere in el.
-Stiu, i-am citit gandurile si el te iubeste la fel de mult, dar nu pot citi reactia pe care ar face-o daca ii spui ce esti. Mai bine lasa-l sa descopere singur din ce ii spui tu, putin cate putin, ar fi socul prea mare sa ii spui in fata.
-Bine. As vrea sa nu ma mai sperii asa. Ca m-am transformat si in realitate mi-a aparut semnul din nastere.
-Oh, nu. NU credeam ca o sa iti reapara de la moartea mea si nu credeam ca o sa mai ai si puterile. Te rog sa ti le controlezi fata de lume. Ai mare grija. Dor lui Ra sa ii arati putin cate putin. O sa mai vin sa iti spun ce gandeste, de data asta nu te mai sperii. Te iubesc!
Nu am apucat sa ii spun si eu cat de mult o iubesc ca m-a trezit Ra.
-Si eu te iubesc...!
-Jess, iubito, ce ai?
-Nimic, putin adormita.
-Mi-ai spus ca ma iubesti in somn, adevarat?
Daca ii spuneam ca am vorbit cu mama chiar ca ma crede nebuna asa ca am mintit.
-Da, tie ti-am spus pentru ca ai fost langa mine si esti in continuare. Te iubesc!
-Si eu te iubesc! Acum dormi la loc ca maine mergem la spital.
Oh, urasc inchisoarea cu ace! Am dormit si nu am mai vorbit cu Jane, mama, care a murit in fosta casa acum 5 ani de zile cazandu-i scara de lemn in cap accidental. Am visat ceva frumos si ca toti oamenii erau la fel ca si mine, un monstru frumos si cu puteri si palme pe spate din nastere.
V
A doua zi.
Chin, vesnic chin cand ma gandeam ca o sa ma duc la spital si o sa ma disece si o sa merg la pura inchisoare acum.
Dimineata, Alan era in bucatarie si mananca un baton cu cereale si se uita la stiri. Noi eram gata de plecare cand il auzim pe Alan bociferand la televizor, niste intrebari retorice, de parca ii va raspunde televizorul. Iar pierduse echipa de football si era foarte necajit. Am ras in sinea mea la cat se putea enerva cu stupidele alea de meciuri. Am luat o gura dintr-un mar si l-am aruncat si dupa am plecat la spital.
Pe drum nu stiam cum sa ma aventurez intr-o convorbire cu Ra ca sa imi mai scada tensiunea.
-Ce ai zice ca la sfarsitul saptamanii sa plecam din oras? Sunt foarte obosita si m-as gandit la ceva simplu pentru noi doi, doar pentru noi doi. Ce zici?
-Obosita? Iti trebuie relaxare? Pentru ce? Ai chiulit de la liceu o saptamana intreaga si tie iti trebuie o minivacanta?
Chiar asa era, eu am stat acasa si la spital cam o saptamana si eu vroiam vacanta. Bine, atunci sa incerc altceva:
-Macar sa iesim unde, nu stiu, doar noi doi. Ridica o spranceana ca un semn de intrebare. Bine.. stam acasa si tocim. Am accentuat ultimul cuvant ca sa se auda bine si explicit.
-Nu vreau sa tocim, vreau sa te odihnesti tu mai bine si sa fi foarte relaxata la liceu, incep testele pentru sfarsitul anului. Da, eram in aprilie si trebuia sa se inchida anul la inceputul lui Iunie. In fine, eu eram cea mai buna din clasa asa ca nu imi faceam griji ca o sa pic.
S-a lasat o tacere stanjenitoare si am rupt eu tacerea:
-Iar tu? Ce ai facut cu facultatea?O intrebare cam proasta, dar eram prea curioasa. Nu a mai vorbit de ea de cand m-am certat ultima oara cu el.
-Ce sa fac? Mi-am inghetat anul si din Septembrie ma duc si nou. Am promis ca voi sta cu tine ca sa te refaci si nu te voi lasa singura nici macar un minut.
-Esti foarte dulce. Chiar nu trebuie, uite, ma fac mai sanatoasa pe timp ce trece si cred ca sunt mai sanatoasa ca tine. Nu prea am nimerit. Nu stiu ce aveam azi, vorbeam ceea ce nu trebuia. Ra avea ulcer, dar nu prea ii dadea importanta si se agrava pe zi ce trece, trebuia sa ii spun intr-o zi sa se duca la un control mai amanuntit.
-Mai sanatoasa decat mine.. Lasa fraza netereminata si iesi din masina. Mi-am dat seama de abia dupa ce mi-a facut cu mana sa ies din masina ca ajunsesem la spital. Oh, spital, inchisoare cu ace asa cum ii spuneam de cand eram mica. Am ras putin ca sa imi revin, dar nu puteam, frica era prea mare.
Doctorul nu ajunsese asa ca ne-am pus pe o banca si am asteptat. Am stat si m-am gandit ce voi face, ce voi spune si cum voi reactiona cand vor afla ceea ce sunt cu adevarat. Oh, nu, va fi si Ra langa mine cum voi putea rosti cuvintele? M-am calmat. Mi-am adus aminte ce mi-a spus mama. Avem in familie o boala care ofensa analizele la sange si ne pastra secretul. Am oftat. M-am linistit. Acum era doar o chestiune de timp si trebuia sa ma tin tare. Dupa ma puteam bucura de iubire si liniste impreuna cu Alan, pana la urmatorul accident, dar nu cred ca va mai fi vrunu. M-am gandit cum sa ii spun lui ca eram un monstru, nu un monstru ca in filmele horror. Pur si simplu, o fata care nu era om. Mare chestie? Ce era asa de greu de inteles? Usor pentru mine, la naiba, o sa fie socat, dar o sa o am pe mama langa mine sa ma ajute daca e sa se intample ceva la care nu ma asteptam. Oricum… il iubeam foarte mult si aveam incredere in el. Sa vedem pe parcursul deslusirii.
A venit doctorul, in sfarsit.
-Buna dimineata, domnisoara Eliona! Scuzati-ma de intarziere, dar stiti si voi traficul.
-Nu-i nici o problema, domnule doctor, am venit si noi prea devreme.
-Haideti la mine in cabinet!
Am intrat cu rasuflarea taiata. L-am vazut pe doctor cu niste hartii in mana, sigur erau analizele mele. Dar mi-am spus in gand: Nu se va afla asa, nu se va afla asa.
-Din pacate la analize nu a iesit nimic neclar. Doar despre boala ereditara de care cred ca stiai, nu?
-Aaa, da, stiu, de la mama o am. Doar atat?
-Din pacate da, atat a iesit la analizele la sange. Noi spunem ca nu ai nimic si te vom lasa in pace pentru un timp. Daca cumva o sa ne mai vizitezi, sti tu, accident, o sa te controlam mai amanuntit. Acum vreau sa va spun, sa aveti grija de d-voastra si sa ii spui lui Alan ca sa nu isi mai faca griji ca e totul bine si spunei ca ii salut.
Bine, asa o sa fac. Multumin pentru tot, domnele doctor, spuse Ra pe o voce iritata. Cred ca nu ii convenea ca nu s-a luat o atitudine la cazul acesta si l-a lasat balta asa de usor. M-a luat de mana si am iesit foarte repede pe usa. In doua secunde eram in masina si cu centura pusa.
-Ce s-a intamplat? eu cu o voce joasa, parca nu mai aveam aer.
-Jess, ceva urat si putred este la mijloc. Te-ai refacut in 2 zile cat altii in 2 saptamani si ma intrebi ce s-a intamplat?
-Daca ma lasi sa ma gandesc cum sa iti spun, o sa iti spun adevarul. Doar daca ma lasi.
-Deci este ceva la mijloc? Stiam eu.. ah.. si vroiam sa iti spun.
-Ce sa imi spui?eram acum panicata, ce vroia sa imi spuna?
-Tu esti la fel ca si mama ta, nu?
Doamne de unde stie? Am ramas surprinsa pret de o secunda si mi-am inchis gura.
-De unde ai tras concluzia asta?
-Poi, acum sa fim seriosi si sa vorbim cu cartile pe fata. Parintii mei nu sunt oameni, sunt niste rase trase din eliona pura, doar ca nu ne schimbam ochii ca si voi dupa ce atingeti anumite lucruri cand suntem transformati. Stiu ca esti socata, stiam de mult chestia asta, dar nu eram sigur ca esti tu Eliona suprema, de cand a murit mama ta. Acum ca stiu cu exactitate avem multe de vorbit.
-Da, am vrut sa iti spun, dar am crezut ca nu sti si ca o sa te sperii. Dar, dar pe tine nu te-am vazut transformandu te vreodata. El rase.
-Nu m-ai vazut pentru ca tu, iubire, nu m-ai enervat niciodata si nu am avut de ce sa ma transform in prezenta ta. Oricum secretul trebuie sa ramana cat de strans . Asa ca nu cred ca vei mai da pe la spital de acum in colo. Rase.
-Da, e bine ca acum stim. Alan…
-Alan nu trebuie sa stie. Nu acum. Sau mai bine niciodata. Nu trebuie sa il pute si pe el intr-o primejdie.O sa te iau cu mine la parintii mei ca sa vorbim mai multe detalii. Mai bine spus sa reunim triburile.
VI
Eram singura in camera mea pentru prima data. Pentru prima data Ra m-a lasat singura. Poate ca acum stia ca nu mai sunt in pericol si avea in credere in mine. Am stat in pat nemiscandu-ma ca o statuie de ceara care respira doar si mi-am pus putin gandurile intr-o ordine firesc de omeneasca.
Eram capabila sa ma gandesc la mai multe lucruri de odata asa ca nu mi-a luat foarte mult sa trec in revista tot ce am facut si tot ceea ce stiam. Am facut asa:
- Sunt un monstru, in fine, asta stiam.
- Ra stia ca sunt un monstru, stia acum tot despre mine si nu-l mai mira nimic din ce puteam face.
- Alan nu trebuia sa afle ceea ce sunt. Nu puteam sa ii dezvalui secretul mamei de atatia ani.
- Ra ma ajuta sa trec peste asta.
- Ciudat, fiind faptul ca vroia sa ma vada parintii lui, dar eu nu stiam ce sunt ei, stiam doar ca sunt o rasa asemanatoare noua o eliona schimbata , dar cine stie cum aratau ei transformati. Asta era o curiozitate mult mai mare decat cadourile de sub bradul de Craciun.
- Puteam rezista la tot ce imi creea viata. De asta eram sigura. Il iubeam pe Ra la fel de mult ca le Alan si puteam trece acum peste toate impreuna.
Dupa ce am terminat, m-am pus la calculatorul care nu a mai fost atins de luni intregi si m-am documentat in privinta stirilor care umblau pe net despre ce se mai intampla in lume. Am fost socata sa aflu ca multi oameni au fost orbiti in urma unor excursi in Phonix. Uau! M-am minunat eu. La noi in oras.. orbiti.. urat! Cine putea face asa ceva? Oh, doamne, Ra! Am strigat asa de tare incat Alan a venit speriat la mine in camera crezand ca sa intampla ceva.
-Ce e Jess, s-a intamplat ceva?
-Nu, tata, stai linistit, doar vroiam sa stau de vorba cu Ra si am crezut ca e jos.
-Nu ti-a spus ca e plecat la sectia de politie ca sa vada ce se intampla cu oamenii orbiti asa de brusc?
Doamne, stirea era de mai de mult timp. Ce se putea intampla cu Ra?
-Poate mi-a spus cand dormeam si nu bagat de seama, scuze.
-Nu-i nimic, ai nevoie de ceva anume?
-Nu, vroiam sa ii spun daca ma poate duce in oras sa imi cumpar ceva pentru scoala.
-Daca vrei te duc eu , nu stiu cand o sa vina acasa Ra.
-Multumesc tata, dar cred ca o sa ma duc pe jos, sti tu, e mai sanatos.
A inceput sa rada.
-Bine, dar ai grija! Ai vazut ce se intampla in oras.Nu mananci?
-Da, o sa vin dupa ce ma imbrac, dar nu o sa stau mult.
-Bine, te astept jos.
-O sa vin imediat.
M-am prabusit in pat cu fata cufundata in perne si m-am gandit ce se intampla. Deci, Ra era unu rau, asta era clar, dar nu eram deloc sigura, asa ca m-am decis sa-l sun.
-Buna, ce faci la politie?
-Buna , iubito, am crezut ca nu te vrei trezi pana nu voi veni. Ce sa fac, am fost sa vobesc cu politisti sa primesc cat mai multe informatii despre astia care orbesc oamnenii.
-Deci, nu esti tu ala rau in toata povestea asta nu?
-NU, nu, eu sunt ala bun in povestea asta, ca sa sti. Acum vin spre tine pregateste-te sa ii cunosti pe parintii mei, vin si te iau la mine acasa. Pa
OK, acum eram gata sa ii cunosc parintii. Trebuia sa fiu entuziasmata? Dar eu nu eram. Asta ma facea sa ma simt aiurea. M-am imbracat putin mai gros decat era necesar pentru vremea de afara. M-am pus sa manac, dar nu prea aveam chef, am stat mai multu cu farfuria in fata in tip ce Alan bociferea la stirile care aduceau in vedere acele orbiri din orasul nostru. Nu au trec doua minute si Ra era la usa cu un zambet de al naibi de vesel si ma saruta si il saluta pe Alan din pragul usii. Am trecut foarte repede peste protocolul deja stiut cu vedere la iesirea mea din casa dupa un accident asa de grav, dar Ra l-a induplecat pe tata si m-a lasat pana la urma.
Pe drum. Liniste. Nu se auzea nimic, doar mersul rotilor si muzica din fundal doar basul ma deranja in rest melodia era frumoasa. Ra era fericit. Cum naiba sa fi fericit, cand oamenii orebesc si nimeni nu poate face nimic?
-Dar de ce esti atat de bine dispus cand oamneii orbesc la noi in oras. Nu te gandesti ca este cineva rau in toata treaba asta?
-Scumpo, noi suntem cei buni, da? Ei sunt doar trei rai, fac parte din rasa Dila care se trag din rasa suprema Dilaman. Asa cum suntem noi inruditi. Tu esti Eliona supreuma, acum ca mama ta a murit. Tu ai ramas singura suprema din lume. Iar noi rasa Elio suntem trasi din rasa ta. Bunica mamei tale atunci cand a prevestit viitorul stia ca o sa se ajunga la ultimul Elion suprem si a decis sa faca o rasa aternativa ca sa te ajutam sa-I doboram de cei din rasa Dila. Ei nu mai ai vrun conducator suprem din rasa Dilaman, a murit intr-o batalie din Alask acum o suta de ani in urma.
Prea absorbita de rasa lui am intrebat foarte uimita defapt de rasele celor rai.
-Si tu cum te manifesti. Atunci cand te transformi?
-Noi, rasa Elio facem tot posibilul sa ne integram in societate sa fim civilizati si deaceea nu ne transformam foarte des. Noi, cand suntem transformati aveam totul cum aveti voi: amintirile nu se uita, pielea argintie, abilitatile prectice, dar nu avem ochii, ochii care se schimba in functie de ce atingeti si la ce va ganditi, doar asta ne diferentiaza.
-Si cei din rasa Dila de ce fac rau oamenilor in oras?
-Oamenii din acest oras acum o suta de ani in urma l-au omorat pe conducatorul lor Sam. Acum ei cred ca sunt singuri in acest oras si ca ii vor omor pe toti cei care locuiesc aici. Nu omora, ci doar pot orbi. Ei nu au abiliatea noastra practica de a se lupta. Ei nu se schimba cu nimic din foarma de uman in cea de dilan, ei pot orbi pe orice le iese in cale cu doar o privire in ochii adversarului.
-Si noi o sa ii oprim, nu?
-Jess, sunt doat trei, daca ii inconjuram, din doua lovituri sunt praf.
Am ajuns la casa lui, cam aproape sau cred ca am fost absobita de discutia cu rasele si nu am mai bagat de seama ca ajunsenem intr-o padure. Aici in fata casei mari si foarte frumoasa ne astepta patru siluete zvelte si cu ochii negri. El avea ochii caprui, ce se intampla?
Imi sopti foarte cald la ureche
-Nu te speria, asa sunt ochii lor cand cunosc pe cineva din rasa lor suprema, sunt doar uimiti.
-Bine, multumesc ca mi-ai spus tocmai acum.
In mintea mea era un haos de nedescris. Acum trebuia doar sa astept ca timpul sa le rezolve pe toate.
VII

Bing-Bang

Sunt singurel. Adica singurica. Pentru un timp. Doar eu cu mine. Na, si 2-3 oameni, dar asta nu influenteaza cu nimic. Trebuie sa imi schimb viata. Pofim? Tu sti cat de greu e? In fine. Nu am mai scris de mult si cu povestea.. cu povestea asta o voi lasa asa. Voi posta toate cele 6 parti si va voi lasa pe voi sa o continuaiti si eu voi posta. Sa vedem ce o sa iasa.

8 martie 2010

(I)real

I


M-am gandit inainte sa intru, poate faceam o prostie mai mare decat mine. Am tras aer in piept, neputand sa il tin prea mult in mine.

Am deschis incet poarta, nestiind ca o sa scartaie in halul ala si am scrasnit din dinti. Am inchis-o cu mare grija si mi-am dat seama ca aerul se schimbase brusc si totul era alb. Inainte sa intru erau 25 de grade dar acum cred ca nu treceau mai mult peste 0. Mi-am infasurat bratele in jurul trunchiului si mi-am numarat bataile inimii. M-a cuprins o frica teribila.

M-am uitat in jur, nimic nu era schimbat. In curtea cea mare si cu multa verdeata, pomi, trandafiri si vita-de-vie, a mai ramas doar o amarata cusca a unui asa zis caine. M-am cutremurat si mai rau.

Totul era de un alb imaculat. Am facut un pas marunt pe dalele care ma duceau la usa din fata, dar simteam cum ca ma scufund in nestire si exista teama ca o sa mi se intample ceva rau.

Am ajuns la usa din spate in care am intrat foarte repede, parca m-a impins frica, mi-a dat un sut in fund.

Casa.

Era alba, era alba doar acolo unde a fost mobila iar pe langa, un galben sters si plin de panze de paianjen. Am continuat sa inaintez, cand am vazut pe perete multe palme, amprente lasate de un copil mic, dar prea sus ca sa ajunga el. Atunci mi s-a pus un nod in gat si l-am inghitit cu greu.

Am urcat pe scari sprijinindu-ma pe perete ca sa nu cad. Ma si vedeam cazand intr-un gol si trezindu-ma la mine in camera ca dintr-un vis urat. Nu aveam eu norocul asta.

Am ajuns la etaj. Acolo o briza foarte rece imi ingheta sufletul si am observat ca usa balconului era deschisa si era si un geam spart.

Am intrat in fosta mea camera. Era la fel, culoarea alba era exact unde fusese mobila.
Prea frig ca sa mai gandesc. Prea frig ca sa mai gandesc ce cautam acolo si de ce era asa de alb totul. Prea frig sa imi dau seama ca nu am mai calcat in casa asta de 5 ani de zile si nu am mai vazut-o nici de pe strada. Prea frig sa ma trezesc din visul asta stupid.

Mergand in camera parintilor am vazut o masuta cu un televizor pe ea. Mergand sa vad ce este cu el acolo, pentru ca nu isi avea rostul,nefiind nici priza macar, m-am impiedicat de un fir care ducea in camera bunicului. Nu am vrut sa ma intorc (eu si superstitiile mele) si m-am dus la televizor; cand sa pun mana pe el s-a aprins fara sa ii fac nimic. M-am dat cu un pas mai in spate, uitandu-ma ingrozita. Avea purici; nu se vedea nimic clar. M-am uitat pe geam si am fost surprinsa sa vad unele dintre cele mai frumoase zile de vara din primii ani petrecuti aici. Parca era un film, mi se derula filmul vietii mele in fata. M-am tras de la fereastra prea absorbita de frumusetile trecutului si m-am dus in camera bunicului sa vad ce-i cu firul acela.

Ma pastea o frica de nedescris. Ce putea sa fie in camera aia mica si fara suflet? Ma putea inghiti cineva? Daca o sa fug pe scari prea infricosata si o sa cad? Am vrut sa deschid usa, dar era inchisa. Am vazut ca firul alb era trecut pe sub usa. Am tras de el pana cand usa se deschise. Eram ingrozita, cum sa se deschida usa cand eu cu mana mea mai devreme am incercat sa intru si nu am putut.

Am intrat. Era la fel; alb unde era mobila si galben sters in locurile unde nu fusese niciodata atins de mobila. Aici aerul era umed si greu de respirat. M-am uitat pe geam: acelasi film dar cu secvente din gradina cand ploua vara si ma jucam in ploaie. Dintr-o data am simtit ceva rece la spate. Simteam cu mi se plimba sangele prin vene si ma ardea. Dar acel ceva sau cineva ma facea sa ma linistesc.Ma facea sa imi fie bine atunci cand eram cuprinsa de o arsura greu de suportat. M-am intors, dar nu am vazut pe nimeni. M-am speriat pentru ca eram convinsa ca era cineva in spatele meu. Am intrebat cu jumatate de gura:
-Cine e aici?
Nu imi raspunse nimeni. Cand am vrut sa ies din camera o voce de baiat imi raspunse foarte suparat:
-De ce ai plecat...?
Eu speriata si cu respiratia taiata, ma mai si balbaiam:
-Ci-ne esti?Ce-vrei-de-la-mi-mi-ne?
El cu o voce mai blanda:
-Nu te speria, nu iti fac rau. Cand o sa te trezesti, o sa iti dai seama.


Neputand sa imi dau seama ce vrea sa imi zica si incercan sa imi dau seama ce se intampla cu adevarat cineva imi baga ceva in ochi si ma deranja. M-am strambat putin si am deschis ochii. Eram pe un pat de spital cu fel si fel de aparate care ma asurzeau langa mine si m-am speriat. Langa mine era el care ma tinea de mana bandajata spunandu-mi:
-De ce ai plecat fara sa imi spui? M-am speriat, nici la telefon nu ai raspuns.
Nu imi venea sa cred, nu stiam unde sunt. Cu gura intre deschisa am silabisit:
-Ce-s-a-in tam plat? unde-sunt?
-Nu iti face griji, ai fost in coma, ai facut accident cu masina, dar esti bine.
Vocea mi se parea cunoscuta, Da, el era iubitul meu pe care am crezut ca l-am pierdut atunci cand am plecat din casa... cand m-am certat cu el. M-am bucurat si am mormait:
-Te iubesc!
El mi-a soptit cu un glas trist si ciudat:
-Nu mai vorbi, imi vei spune dupa ce te faci bine. Da, si eu te iubesc, dragostea mea.

II

Mi-am dat seama ca totul in jur se invartea cu mine si ma feream de ceva care m-ar lovi, dar nu eram sigura inca de ce.
Doctorul era deasupra mea cu ceva ce imi baga in ochi, mai apoi, in gura. Oricum... o senzatie mai putin placuta. O sa ii multumesc mai tarziu, acum trebuia sa fac altceva; trebuia sa ii spun lui cat de mult il iubesc si ca imi pare rau ca m-am certat cu el. Dar arsurile provocate din cauza ranilor parca ma secau pe inima.
M-am zbatut sa-i vad privirea, dar era de negasit. M-am gandit ca a plecat sa se odihneasca, dar il vedeam langa doctor in pragul usii de la salon si deodata ii s'a incretit fruntea si s'a uitat la mine. M-am cutremurat. Ce i-a spus doctorul? O fi grav? Mor?

A venit la mine de parca era impins de cineva de la spate si mi-a vorbit in soapta:
-Iubito, scuza-ma ca am plecat atat de brusc de langa tine dar...Lasa fraza neterminata si se uita la doctor. Si cu o flacara a sperantei imi spunea pe nerasuflate:
-Analizele au iesit foarte suspicios...noi credem... nu stim sigur...
-Ce credeti? Spune-mi? Mor?
-Nu, stai linistita. Te vindeci prea repede. La ce rupturi ai avut, trebuia sa te refaci in 3-4 saptamani, dar tu, tu te-ai refacut in doar 2 zile cand ai fost inconstienta.
Da, acum imi dau seama cosmarul meu in fosta mea casa a tinut 2 zile? Urat. Oricum mi-a facut placere sa imi revad fosta casa si trezindu-ma cu el langa mine.
-Se pare ca ai ceva neomenesc in sange, ceva care te face sa te vindeci mult mai repede decat un om obisnuit.
Am simtit un nod mare si lat in gat. Am tipat in gand: Deci, m-au prins!
Ma facusem rosie la fata si nu stiam cum sa atenuez. Mai bine ma prefac ca nu stiu nici eu.
-Da? eu ingrijorata. Si ce sunt, corcitura?
-Inca nu se stie, ca nu au avut timp sa ia si alte monstre din corpul tau.
M-au prins la mijloc fara sa imi spun si eu punctul de vedere in ceea ce constituie felul in care eram.
-Iubito, m-auzi? Hei..M-am imuiat si cred ca am lesinat la loc.
-Sunt bine, dar vreau sa ma odihnesc. Da, trebuie sa ma odihnesc, sa-mi odihnesc gandurile. Ce aveam sa le spun? Acum eram un specimen.


III

Din nestire si pentru ca nu m-am controlat destul am intrat iar in coma, dar cel mai interesant lucru era ca stiam ce faceam. Stiam ca erau doctori care vorbeau prin preajma mea. El isi facea griji. Toata lumea era panicata. Nu puteam sa imi revin ,mi'am oprit respiratia pentru 2 secunde, dar mi-am dat seama ca le dadeam o stare de grija doctorilor ca nu mai aveam sa ma reintorc. Asa ca am stat linistita si m-am gandit pe ce usa sa intru.

Mi-am spus in gand: Prima e cu noroc. Am intrat pe prima usa si ce sa vad, aceasi camera de unde plecasem mai devreme. Sunt inca la geamul ploios dar acum nu mai era el sa ma salveze din cosmar. Mi-am luat inima in dinti si mers mai departe. Unde mai departe? Unde ma conducea frica, ea era sefa acum.

Am inchis geamul pentru ca era ingrozitor de frig. In acelasi moment un tipat de copil si o injunghietura in spate m-au facut sa raman fara suflu. Am auzi1t niste tipete in capul meu si m-am oprit brusc. Mi-am dat seama ca si cei vii se speriasera la fel ca mine si le dadea mari batai de cap asa ca m-am potolit imediat. Spatele imi ardea. Mi-am ridicat bluza si mi s-a pus un nod in gat. Pe spatele meu era o mana de copil mic de culoarea rosie, trebuia sa fie sange la fel ca amprentele din bucatarie. De data asta m-am controlat ca sa nu ii mai ingrijorez pe cei care aveau grija de mine.

Am plecat din camera uimita si cu bluza ridicata. Am fost pe balcon. Am dat la o parte geamul spart fara sa ma intep si am deschis usa foarte incet, de parca ma auzea cineva si venea sa ma scoata. Am iesit pe balcon, dar un val rece de ocean imi atige fata si ma facu sa ma cutremur. In fata mea se intinsese oceanul. De unde ocean? Nu am vazut in viata mea ocean! Nu era ca si filmul vietii mele. Ce se intamplase? In acelasi moment o voce stridenta tipa:
-Sari! Cum era sa sar, doar un nebun ar face asta si eram in coma unde puteam sa ajung?
-Ti-am spus sa sari, acum!
Eu cu o voce infundata si cu teama care imi era sora acum:
-Nu voi sari, am sa plec!
-N-ai sa pleci pentru ca nu ai unde.
-Lasa-ma sa plec! Am tipat atat de tare cat am ramas fara voce.
Acea persoana tipa asa de tare incat mi-am pus mainile la urechi.

Acea persoana m-a enervat atat de tare incat m-am transformat in legenda care peste cateva zile urma sa fie deslusita ....asa ca nu imi mai era frica nici in coma.
M-am transformat, dar transformarea mi-a luat din putere si am cazut fara nicio speranta ca ma voi ridica in curand.Celor de sus incepuse sa le fie frica, asa ca am incercat ca partea mea omeneasca sa ramana linistita si sa fiu capabila sa gandesc.M-am facut din nou om pentru ca eram prea slabita. M-am gandit ca ar fi bine sa ma reintorc, dar stiam ca acea persoana nu ma va lasa in pace prea mult timp.

2 martie 2010

Primele lucruri din luna Martie

Prima zi de soare din luna asta. Macar a fost cald si o atmosfera placuta pe terenul de sport. Am reusit sa iau mingea de hambal si sa dau de doua ori la poarta, dar mi-am dat seama ca era murdara.(asta nu conteaza)

Prima zi din luna in care ma duc in directia opusa unde stau, pentru a merge cu un coleg sa plateasca nu stiu ce.

Prima zi din luna in care am ras cu pofta cand am realizat ca am pierdut un dialog esential din Amurg.(merci Ana ca mi-ai aratat!)

Prima zi din luna in care nu am invatat o boaba la Istorie. A iertat toate fetele cu pretextul ca este saptamana noastra.

Prima zi din luna in care m-am plimbat prin scoala ca nebuna. Eu si cu Simona mai ales, am facut ture..ca na.. suntem de serviciu.

Prima zi din luna cand am ras de nu mai puteam de burta. Au fost foarte multe motive.

Prima zi din luna cand imi scriu si eu tema la Romana. (asta trebuie sa o notez in calendar)

Prima zi din luna cand scriu cu adevarat ceva pe blog.. interesant ma refer.