Postări

Se afișează postări cu eticheta martie

Martie - Aprilie

Imagine
Era într-o după-amiază, când soarele se bucura de ultimele minute de glorie, iar luna îşi făcea mândră apariţia. Ea stătea în veranda casei pe un şezlong, alături de o carte bună şi un pahar înalt umplut jumătate cu ceai rece. Vântul se înteţea, iar valurile mării începeau să bată şi mai tare, nu se vorbea de nicio furtună la televizor, dar în sufletul ei furtuna se instalase deja. Trecuseră 5 luni de când el nu-i dăduse niciun semn de viaţă. Inima ei se zdrobi în bucăţi minuscule, nu ştia unde să se ducă, nu încerca să scape de acea senzaţie de vinovăție. Da, ea credea că este vinovată, că din cauza ei, el a plecat, dar nu ştia ce schimbări se petrecuseră în sufletul lui. El plecase, pentru că îi era frică să întemeieze o familie, pentru că nu se putea împărţi în trei: birou, scrisul cărţii şi ea.

De ce ești nervoasă?

Imagine
Pff. Azi crede-am şi eu că voi scrie o poezie sau ceva legat de venirea primăverii, 1 Martie, chestii dastea. Dar n-am dispoziţia necesară aşa că vreau să scriu despre ce mi s-a întâmplat azi. Titlul este bun, nu-l mai verifică.  În drum spre şcoală, vorbeam şi eu prin mesaje cu prietenul meu şi o femeie la 40 de ani se tot uita în telefonul meu. Şi pe mine mă enervează chestia asta. Adică nu trebuia să zic ceva mai "urât" că ea citea şi se uita urât la mine. Am încercat să mă dau într-o parte să nu mai poată avea cum să se uite fără ca eu să-mi dau seama. Până la urmă a văzut că e ceva personal şi că nu are ce căuta cu ochii în telefonul meu. Bun, am trecut şi peste asta. În seara asta când mă întorceam din oraş, o femeie tot pe la 40 de ani, sigur nu era aceeași, iar se uită la mine în telefon. Am stat. N-am zis nimic. Când am văzut că devine insistentă. Am zis cu o voce mai groasă: "Vreo problemă? " La care ea se prefăcea că se uită în altă parte şi n-a mai...

Primele lucruri din luna Martie

Prima zi de soare din luna asta. Macar a fost cald si o atmosfera placuta pe terenul de sport. Am reusit sa iau mingea de hambal si sa dau de doua ori la poarta, dar mi-am dat seama ca era murdara.(asta nu conteaza) Prima zi din luna in care ma duc in directia opusa unde stau, pentru a merge cu un coleg sa plateasca nu stiu ce. Prima zi din luna in care am ras cu pofta cand am realizat ca am pierdut un dialog esential din Amurg.(merci Ana ca mi-ai aratat!) Prima zi din luna in care nu am invatat o boaba la Istorie. A iertat toate fetele cu pretextul ca este saptamana noastra. Prima zi din luna in care m-am plimbat prin scoala ca nebuna. Eu si cu Simona mai ales, am facut ture..ca na.. suntem de serviciu. Prima zi din luna cand am ras de nu mai puteam de burta. Au fost foarte multe motive. Prima zi din luna cand imi scriu si eu tema la Romana. (asta trebuie sa o notez in calendar) Prima zi din luna cand scriu cu adevarat ceva pe blog.. interesant ma refer.