30 martie 2013

House M.D. si Grey's Anatomy


   House M.D. este un serial dedicat exclusiv medicinei. Făcând o paralelă la serialul Grey's Anatomy, House este mai bun, pentru că se bazează numai pe cazuri medicale. Grey's Anatomy, pe lângă cazurile medicale, are şi multe elemente specifice vieţii de doctor.

   House M.D am început să-l văd acum o săptămână şi pot spune că m-a fascinat. Primul episod am crezut că nu se mai termină, deoarece se vorbeşte foarte repede, iar simptomele, bolile şi medicamentele îmi sunt necunoscute.
   Protagonistul Gregory House este foarte antipatic. Asta a fost părerea mea la început, dar acum mi-am schimbat-o, mi-am dat seama că şi caracterul îl ajută, pe lângă că este olog şi este dependent de nişte medicamente. Gândirea lui te face pe tine să meditezi asupra lucrurilor care nu se văd şi să analizezi de mai multe ori, dând un diagnostic diferit la fiecare simptom care apare.

   Grey's Anatomy am început să-l văd acum un an şi pot spune că cei din distribuţie au evoluat foarte frumos. Relațiile dintre ei au progresat şi au învăţat să se respecte şi să muncească în echipă. În primul episod erau nişte stagiari, care nu au pus mâna în viaţa lor de un bisturiu şi acum operează singuri şi iau decizii care schimbă viaţa pacienţilor radical.

   Nu poţi face comparaţie între cele două seriale, pentru că tema abordată este diferită, chiar dacă elementul comun este medicina. Într-o parte avem medicină şi atât(HouseM.D.), iar în cealaltă avem medicina şi viaţa socială(Grey's Anatomy).

Recomand mai întâi să se vizioneze Grey's Anatomy şi după House M.D.


Grey's Anatomy

House M.D.


25 martie 2013

Setea de cumparaturi


    Seara venise foarte repede şi foarte friguroasă pentru sfârşitul lui martie. Vântul bătea ca nebunul, iar din pod se auzeau fel şi fel de sunete care prevesteau ceva rău. Casa era călduroasă, iar focul din şemineu parcă plutea de fericire. Aceasta era prima noapte, din săptămâna aceea, în care Dix şi Alison erau împreună acasă. 
   Dix şi Alison erau amândoi doctori la cel mai mare spital din Metropolă. Acolo se cunoscuseră şi viaţa lor era tare palpitantă şi liniştită în acelaşi timp. Erau doi îndrăgostiţi care îşi sorbeau fericirea unul altuia şi respirau unul pentru celălalt. Spitalul era locul în care se vedeau cel mai des, din cauză că turele lor se prelungeau, unul dintre ei pleca acasă şi celălalt rămânea, depindea de natura cazului.
   Alison era înnebunită după cumpărături. O femeie înaltă, cu părul blond plin de bucle şi cu nişte ochi verzi ca smaraldul, te dădea pe spate, chiar dacă aveai verighetă, chiar dacă nu. Îi plăcea atunci când se ducea spre spital să fie elegantă. Purta în fiecare zi pantofi cu toc, înalt desigur, şi o fustă până la genunchi. Nu lipsea vestitul sacou negru sau roşu, iar geanta era voluminoasă pentru că în ea se ascundeau papucii ortopedici şi halatul alb.     
   Singurele seri pe care le petrecea la club erau vestite, venea îmbrăcată de cele mai multe ori cu rochii cu top din dantelă, nu voia să iasă în evidenţă, dar prin eleganța sa emana o stare de linişte şi zâmbetul ei strălucitor te ademenea să te uiţi numai la ea. În acele seri, Dix era în altă parte, cu băieţii la o bere uitându-se la meci. Aşa se relaxa el. 
   Într-una dintre serile magice petrecute la club cu fetele, Alison păşi pe treptele de la intrarea în casă, puse piciorul drept peste dantela neagră care atingea pământul iar  piciorul îi alunecă. Neavând de ce să se sprijine căzu cu tibia exact de marginea scării, provocându-şi o hemoragie urâtă şi ruperea osului. Avusese noroc, pentru că în acel moment băieţii plecaseră şi o găsiseră leşinată pe jos. Unul dintre ei chemă repede salvarea. Doctorul vorbeşte: "Trebuie să stea trei săptămâni la pat, în ghips."
   După două săptămâni Alison era înnebunită, pentru că îi era "sete" de cumpărături şi nu ştia ce să facă, a intrat repede pe tabletă şi a căutat un site online de haine de damă şi a dat peste o mulţime de site-uri. Bucuroasă de aceste site-uri găsite, începe să-şi comande diverse rochiţe, bluze, fuste, genţi. 

16 martie 2013

Pentru cei in impas


Da, şi nimic nu e nou... exact ca aici.

Bună seara fetili, bine v-am găsit. Domnilor puteţi lua loc.

Mă numesc Emme, cred că nu aţi uitat.

Mă aflu în seara aceasta în faţa dumneavoastră pentru a-mi cere scuze.

Îmi cer scuze că nu am mai scris, dar am avut o perioadă grea. Timpul nu mi-a dat inspiraţia necesară pentru a scrie pe blog. Dar faza naşpa este că nici acum nu ştiu despre ce să scriu.

M-am tot uitat prin blogosferă să mă documentez, ca să-mi fac o idee despre ce se citeşte la ora actuală, dar din păcate nu am găsit nimic care să-mi capteze atenţia. Aşa că în seara aceasta nu voi avea un subiect concret, voi trece prin mai multe etape ale monotoniei mele.

Vreau să spun că sunt tare bucuroasă de părinţii pe care îi am. Au şi momentele lor mai puţin bune, dar ştiu să le alterneze şi pot spune cu mâna pe inimă că am nişte părinţi suuuuper.

Prietenii? Prietenii sunt de două tipuri: 1. cei care sunt lângă tine atunci când îţi este bine şi 2. cei care te lasă atunci când nu mai au nevoie de tine sau tu nu le mai poţi oferi nimic. Aşa cum vin, aşa şi pleacă. Singurul prieten pe care-l am este "eu".

Am început să învăţ din ce în ce mai mult pentru admitere şi încerc să nu clachez. Sunt prea multe noţiuni pe care trebuie să le ţin minte şi nopţi pierdute şi nervi întinşi la maxim.

Voluntar! Da, vreau să fiu voluntar pe ambulanță la SABIF. După ce voi împlini 18 ani mă pun serios pe treabă.

Faptul că nu aveţi cu cine să vorbiţi nu trebuie să vă sperie. Trebuie doar să te gândeşti că nimeni nu are chef de trăncăneala ta şi că nimănui nu-i pasă ce crezi. Oricum deciziile tot tu le vei lua. Aşa că stai calm!

Amin!


8 martie 2013

Nu se poate...

Deci nu se poate. Nu-mi vine să cred. Așa ceva promit că nu se va mai întâmpla(prea curând). 

N-am mai scris de o căruță de timp și mă simt aiurea. 

Nu am avut timp, chiar nu am avut când. Sistemul endocrin e greuuu și nici acum nu-l știu prea bine.

Vineri seara: obosită și dureri de spate; stau cu soră-mea și facem poze.
Sâmbătă: Stăm. Sărbătoare.
Duminică: Învăț. Luni și marți test. 

Mâine o să scriu ceva interesant. Să vedem.

La mulți ani mami și la toate femeile din lume!


2 martie 2013

Draga jurnalule


Ce e un jurnal personal?

Jurnalul personal se realizează dintr-un caiet sau orice ce altceva unde poţi scrie tot ce vrei tu.
Există jurnale zilnice, jurnale în care scrii doar ceea ce e foarte important şi cele care ţin strict de o problemă(puls, tensiune, menstruaţie, riduri etc).

Ce trebuie să cuprindă un jurnal?

Cam tot ce îţi trece ţie prin minte. De exemplu ora la care scri, starea pe care o ai şi desigur titlul "Dragă jurnalule".

Pentru ce e bun un jurnal?

Acolo îţi scrii tot ce ai tu pe suflet. Nu te critica nimeni, nu îţi reproşează nimeni nimic.

Unde se ascunde un jurnal?

Jurnalul, ca şi alte obiecte pe care nu vrei să le găsească nimeni, trebuie ascuns undeva "la vedere", adică undeva unde crezi tu că nu umblă nimeni.

Sfaturi pentru a ţine un jurnal:

1. dacă îl ascunzi unde trebuie şi eşti sigur că nu îl găseşte nimeni, poţi să scrii despre orice vrei tu. Contează să fie ascuns foarte bine.
2. încearcă să fii sincer, că după o perioadă o să fie distractiv să-l citești.
3. dacă nu vrei să fie găsit, nu spune părinților, mai ales, că tu scrii într-un jurnal. Pentru că te poţi trezi într-o zi cu o curăţenie în cameră de nu mai găseşti nimic.

Tu scrii într-un jurnal?