Postări

Se afișează postări cu eticheta poveste

Cu taxiul prin Bucuresti

   Azi 12.10.2010, o zi de octombrie cu mult soare şi numai 18-19 grade celsius. O zi în care îţi doreşti să cutreieri aleile parcurilor şi să te relaxezi după bunul plac. Mă plimbam agale pe la Obor. Infern. N-aveai loc nici măcar să arunci un ac. Toţi claxonau şi vorbeau foarte urât, de fapt aşa cum vorbeşte toată lumea din ziua de azi. Am intrat un pic în infern şi am decis să iau un taxi. Am ridicat mâna o singură dată şi un taxi galben şi bine îngrijit se arată în faţa mea. Am intrat în maşină am salutat şoferiţa cum se cuvine .

Micuta Carla - V

Bum! şi toate privirile s-au oprit asupra noastră. Asupra cui? Asupra poliţistului şi a mea. Era Paul, băiatul de care mă îndrăgostisem în copilărie pentru prima dată. M-am dat jos după Eric şi am ieşit din maşină. Paul nu ştia ce să mai zică, aşa că din cauza emoţiilor, m-a luat în braţe.  - Hei, ce surpriză!  - Bună! Da, pot spune că e o surpriză. Cred că eram roşie la față. Nu credeam că mă voi întâlni cu el în această ipostază.  - Ai făcut 18 ani, felicitări şi îmi place maşina. A început să pună mâna pe ea şi să-i dea un rotocol.  - Hm, păi, nu este maşina mea.  - A, este al domnului cu care te sărutai.  - Paul, nu am făcut 18 ani, nu am carnet şi maşina nu e a mea. Poţi acum să-mi zici că nu mai am voie să dau de carnet pentru câţiva ani?

Micuta Carla - Cap. IV

   A doua zi m-am trezit foarte buimăcită. Toată camera se învârtea cu mine. Îmi aduc aminte că am visat ceva foarte urât şi cred că am şi plâns puţin. Ochii îmi erau roşii şi eram transpirată toată.    M-am dat jos din pat şi din instinct m-am dus la telefon să văd dacă m-a căutat cineva. După mi-am dat seama că telefonul nu mai mergea şi am fugit până la parter pentru a lua telefonul fix. Voiam să-l sun pe tata şi să-l întreb dacă astăzi mai mergem la ţară la bunici. Mama era la piscină şi asculta melodiile tinereţii ei.

Dragostea din cimitir

Imagine
   Totul a început într-o dimineaţă călduroasă când stăteam lângă patul Anei şi aşteptam să se trezească.    Ana era logodnica mea şi peste trei săptămâni trebuia să ne căsătorim, dar din cauza unui accident de maşină am amânat nuntă.    Îmi luasem un scaun şi m - aşeza sem la geam. Voiam să-mi pun gândurile în ordine şi încercam să nu-mi ies din minţi. După câteva minute, Ana a mişcat din cap şi a început să murmure ceva printre  buzele cusute. Doctorii nu îi mai dădeau şanse prea mari să ajungă în faţa altarului. Nici eu nu-mi făceam speranţe, pentru că era grav lovită, mai ales la cap. În momentul acela am simţit cum temperature din corpul meu începe să crească. O vedeam cum dă uşor din degetele de la mâini. Observasem că aparatele începuseră să facă un zgmot urât şi atunci mi-am dat seama că Ana a mea nu mai era a mea. Şi acum îmi aduc aminte cum se întorsese cu capul la mine şi a încercat să-mi spună ceva. Nu înţelesesem ce voia să-mi spu...

Micuta Carla - III

   A doua zi de dimineaţă m-am trezit cu dureri mari de cap şi mă usturau ochii foarte tare. Desigur, am plâns toată noaptea în timp ce Ada a sforăit lângă mine, n-am vrut să o trezesc că şi aşa era super obosită şi nu putea să-mi zică nimic ca să mă liniştească. M-am dat jos din pat şi am deschis geamul. Afară era o căldură insuportabilă, nici n-am putut să respir adânc pentru a mă trezi, pentru că simţeam cum aerul de afară îmi arde gâtul. Am trezit-o pe Ada foarte încet, pentru că dacă o trezeam repede păţeam ca acum câteva luni în excursie. Am trezit-o aşa de repede încât n-a vorbit cu mine toată ziua. De ce? Pentru că şi ea are nişte vise ciudate, dar ale ei sunt frumoase şi dacă o trezesc în timpul unui vis frumos stă supărată pe mine toată ziua. Aşa că am luat-o încet.

Iubito

Iubito, tot ce e adevărat aici, este doar imaginația mea! Capitol pilot Capitol I Capitol II

Micuța Carla - Capitolul I

Imagine
    Miercuri m-am trezit de dimineaţă şi m-am dus să fac plajă, a venit şi prietena mea Ada, care stă la două case de mine. Mă cunosc cu ea din clasa a nouă, de când Iustin a plecat, şi ne înţelegem foarte bine. Ada este o fată foarte elegantă. De aici vine şi semnificaţia numelui ei, care înseamnă eleganță, nobleţe. Ştie să se îmbrace şi îi place foarte mult să asculte muzică. Este puţin mai înaltă decât mine. Are părul castaniu şi ochii verzi. Îmi place de ea că spune lucrurilor pe nume şi nu te duce cu zăhărelul. Dacă are ceva de zis spune, chiar dacă poate să fie dureros. Eu asta apreciez, dar multă lume spune că este un defect.

Capitol pilot

Imagine
    Era cald. Era soare. Vântul nici nu-şi mai făcea apariţia. Stăteam pe marginea piscinei şi mâncam Tiramisu. Aveam o stare pe care nu o puteam exprima în cuvinte. Eram căzută într-o stare de melancolie şi tristeţe şi nu înţelegeam de ce, pentru că în acea perioadă eram fericită. Eram îmbrăcată într-un costum de baie roşu ca focul. Pielea îmi era destul de albă şi încercam să mă protejez de razele arzătoare ale soarelui cu diferite creme, dar în zadar. În dreapta piscinii, era o cadă, cam pentru mărimea mea, în care tata îmi adusese iaurt, pentru a-mi trece senzaţia de usturime. Când intram în cadă, parcă călcam în rai.

Ce-i prea mult strica

Imagine
9 dimineaţa. Sună alarma de la telefon. Buimăcit cu o mână cauţi telefonul din pat. Deschizi doar un singur ochi pentru a vedea cât este ceasul. Închizi alarma şi arunci telefonul în celălalt colţ al patului. Îţi zici că mai stai 5 minute cu ochii închişi. Te ia somnu din nou. După 4 minute te sună cineva "Colega". Îi răspunzi foarte enervat. Voia să te întrebe la cât intraţi astăzi. Şi mai nervos. Îi închizi telefonul. Mai stai două secunde şi deschizi ochii brusc. Este 9 şi 5. Te ridici în fund pe marginea patului şi dintr-o dată observi că mâna stângă nu face ceea ce tu i-ai zis. Speriat începi să-ţi dai palme şi să o scuturi de foarte multe ori. Fata ţi-e roşie. Începi să ţipi. După două minute de ţipete asurzitoare îţi dai seama că eşti singur acasă. Te întrebi ce ai de făcut. Te târăşti după telefon şi apelezi "112". Vorbeşti acolo foarte alarmat de cele întâmplate. Dispecera: Alo, bună ziua. (foarte calmă) Tu: Nu-mi mai simt braţul stâng, de la umăr pân...

Povestea

Imagine
Cred că toată lumea ştie povestea vânătorului şi a cei doi iepuraşi - drăgălaşii de ei. Cine nu cunoaşte o să afle acum. Se spune şi este demonstrat ştiinţific, că atunci când alergi doi iepuri deodată nu vei putea să-l prinzi pe niciunul. Este exact ca povestea cu "Nu poţi face două lucruri deodată", pentru că nu poţi să fii atent în acelaşi timp şi s-ar putea să iasă prost ceea ce faci. Dar ce se întâmplă când în povestea noastră apar trei iepurași?

Incendiu

Imagine
   În dimineaţa zilei următoare, când cei doi s-au despărţit definitiv, ea a venit la logodnicul ei acasă pentru a sărbătorii logodna lor.    Soarele strălucea neîncetat pe bolta cerului limpede, iar mirosul de cireş înflorit te dădea pe spate. În cameră mirosea a lavandă, acesta este mirosul specific ei. Toate hainele, toate parfumurile, toate cremele ei sunt cu miros de lavandă, iar el iubeşte la nebunie lavanda.    Ea se ridică foarte repede din pat şi se duce la geam pentru al deschide şi pentru a mirosi primăvara. Ei îi place foarte mult să privească răsăritul şi să bea o cană de cafea pe verandă, dar acum dacă erau într-un bloc, a preferat să stea pe balconaşul bine amenajat.    El intră pe uşă cu o tavă de aluminiu în mână. I-a pregătit un mic dejun copios şi i-a cules nişte zambile proaspăt înflorite. Zâmbetul de pe faţa ei păleşte dintr-o dată. El lasă tava pe noptieră şi avansează spre ea foarte grăbit. Ea lasă capul în jos şi înc...

Realitatea

Imagine
Povestioară născocită de mine :">    Într-o zi de iarnă doi adolescenţi se revăd în curtea şcolii după o despărţire. El vine la ea şi-î spune: EL: Ce faci? EA: Bine, am venit şi eu pe la şcoală. EL: Am auzit că ai trecut mai departe, e adevărat? EA: Da, aşa este. Vreo problemă? EL: Nu, dar m-a şocat. Cu cine...? EA: N-are rost să-ţi spun... EL: Are rost pentru că mă interesează. EA: Nu îţi spun că nu te mai interesează.    După mai multe insistări ale băiatului fata ripostează şi vrea să plece, el o strânge de încheietura mâinii şi nu o lasă. La un moment dat fata îl loveşte între picioare ca să poată să scape din mâiniile lui. Ea fuge pe terenul se sport unde era multă gheaţă şi alunecă. Cade. El fuge după ea şi o vede prăbuşită la pământ. Uimit se uită la ea şi nu ştie ce să facă. Ea nu se mai mişca, după un minut, din urechea stângă şi din nas începe să-i curgă sânge. El alarmat începe să strige după ajutor. Toată lumea era uimită şi au intrat toţi ...

Şcoală (Bârfe - IV)

Nebunatica mea Emy, De ce mama naibi întrebi de Jack, sper că nu mai ai nicio legătură cu el pe la spatele meu. Ei..bine, este în catonament la baschet şi vorbesc cu el prin mail. E bine, dacă asta voiai să ştii : )) De cunoscut, încă nu ştiu, pentru că vreau să văd cum mă înţeleg eu cu el, dacă va merge relaţia şi pe urmă poate ai să-l cunoşti. Mâine la şcoalăăăă : D Să te vedem la chimie >: ) Cu drag, a ta Olivia.

Bârfe (I)

Imagine
Bună Emy, Am venit din mini-vacanţa plănuită de părinţii mei, ai o fotografie ataşată, sper să-ţi placă. Tu cum o mai duci? Cred că m-am îndrăgostit! Ţie cum îţi merge? Te pupă-pupăcesc şi ai grijă ce faci cu....Nu uita, Olivia te iubeşte. Bună Olivia, Nu te-am mai văzut de mult, parcă ai mai crescut. Sper că te-ai distrat în mini-vacanţa petrecută la munte. Eu sunt bine, eram să cad într-o depresie acum câteva zile, dar mi-a trecut. Pot spune că m-a ajutat cineva. Eii na, nu mai spune. Şi..cum e? Eu stau aşa şi aşa la capitolul ăsta. Merg pe ideea" Aşa cum eşti tu, aşa sunt şi eu" nu sunt sigură dacă o să meargă, dar am încredere în mine. Îmi pare bine că am vorbit cu tine, acum trebuie să plec. Te pupăcesc. Ai grijă de tine. Cu drag, Emy!

Toata povestea (I)real

M-am gandit inainte sa intru, poate faceam o prostie mai mare decat mine. Am tras aer in piept, neputand sa il tin prea mult in mine. Am deschis incet poarta, nestiind ca o sa scartaie in halul ala si am scrasnit din dinti. Am inchis-o cu mare grija si mi-am dat seama ca aerul se schimbase brusc si totul era alb. Inainte sa intru erau 25 de grade dar acum cred ca nu treceau mai mult peste 0. Mi-am infasurat bratele in jurul trunchiului si mi-am numarat bataile inimii. M-a cuprins o frica teribila. M-am uitat in jur, nimic nu era schimbat. In curtea cea mare si cu multa verdeata, pomi, trandafiri si vita-de-vie, a mai ramas doar o amarata cusca a unui asa zis caine. M-am cutremurat si mai rau. Totul era de un alb imaculat. Am facut un pas marunt pe dalele care ma duceau la usa din fata, dar simteam cum ca ma scufund in nestire si exista teama ca o sa mi se intample ceva rau. Am ajuns la usa din spate in care am intrat foarte repede, parca m-a impins frica, mi-a dat un sut in fund. Casa....

(I)real

I M-am gandit inainte sa intru, poate faceam o prostie mai mare decat mine. Am tras aer in piept, neputand sa il tin prea mult in mine. Am deschis incet poarta, nestiind ca o sa scartaie in halul ala si am scrasnit din dinti. Am inchis-o cu mare grija si mi-am dat seama ca aerul se schimbase brusc si totul era alb. Inainte sa intru erau 25 de grade dar acum cred ca nu treceau mai mult peste 0. Mi-am infasurat bratele in jurul trunchiului si mi-am numarat bataile inimii. M-a cuprins o frica teribila. M-am uitat in jur, nimic nu era schimbat. In curtea cea mare si cu multa verdeata, pomi, trandafiri si vita-de-vie, a mai ramas doar o amarata cusca a unui asa zis caine. M-am cutremurat si mai rau. Totul era de un alb imaculat. Am facut un pas marunt pe dalele care ma duceau la usa din fata, dar simteam cum ca ma scufund in nestire si exista teama ca o sa mi se intample ceva rau. Am ajuns la usa din spate in care am intrat foarte repede, parca m-a impins frica, mi-a dat un sut in fund. Cas...