Emme scrie...

Azi e joi. Azi stau acasă. Azi am gripă. De luni seara m-a luat o durere de cap cu dureri în gât şi nas înfundat. De atunci am stat numai în pat. Acum mi-am mai revenit puţin şi pot scrie. Dacă am stat numai în pat zilele astea, pot spune că mi-a trecut starea de depresie pe care am avut-o. În Bucureşti au fost temperaturi de primăvară şi toată camera mea se inunda în razele soarelui.

A fi direct la mine înseamnă să spui tot ce te deranjează. Când zic asta nu mă refer la nişte chesti pe care oricine le poate spune. Atunci când nu mă simt bine lângă cine sau în cel mai rău caz nu-mi place de cineva eu spun frate. Nu pierd nimic. Nu se pune problema că pierd prietenii sau nu mai știu eu ce, pentru că oricum prietenia cu acea persoană nu ar fi existat.

Am învăţat să te tratez cu spatele. Am învăţat că nu tot ce spui este adevărat. Am învăţat că nu tot ce e frumos este şi bun. Am învăţat că nu trebuie să-mi pese de cineva căruia nu-i pasă de mine. Am învăţat să îmi văd de drum şi să scriu poveşti. Am învăţat că totul este bine, când se termină cu bine. Am învăţat că nu totul este ca în filme. Am învăţat să trăiesc clipa, iar secundele doar să le memorez. Am învăţat să-mi văd de viaţa mea, cu sau fără tine. 

   În dimineaţa zilei următoare, când cei doi s-au despărţit definitiv, ea a venit la logodnicul ei acasă pentru a sărbătorii logodna lor.    Soarele strălucea neîncetat pe bolta cerului limpede, iar mirosul de cireş înflorit te dădea pe spate. În cameră mirosea a lavandă, acesta este mirosul specific ei. Toate hainele, toate parfumurile, toate cremele ei sunt cu miros de lavandă, iar el iubeşte la nebunie lavanda.    Ea se ridică foarte repede din pat şi se duce la geam pentru al deschide şi pentru a mirosi primăvara. Ei îi place foarte mult să privească răsăritul şi să bea o cană de cafea pe verandă, dar acum dacă erau într-un bloc, a preferat să stea pe balconaşul bine amenajat.    El intră pe uşă cu o tavă de aluminiu în mână. I-a pregătit un mic dejun copios şi i-a cules nişte zambile proaspăt înflorite. Zâmbetul de pe faţa ei păleşte dintr-o dată. El lasă tava pe noptieră şi avansează spre ea foarte grăbit. Ea lasă capul în jos şi înc...

Nu mai are inimă, a pierdut-o atunci când a ieşit pe uşă. Viaţa ei a căpătat al sens. În loc de inimă, are un cuib de albine, care roiesc foarte harnice prin trupul ei. Drumurile lor nu se vor mai intersecta, fiecare o să aibă o cale a lui, pe care trebuie să o respecte şi să nu se uite niciodată în spate. Înainte de aş lua rămas bun, ea i-a spus lui că nu mai vrea să fie căutată şi nici cadou la nuntă să nu-i aducă. El a implorat-o, măcar la cununie să vină, dar ea a fost puternică şi a zis tare şi răspicat că nu. Atunci el a lăsat privirea în jos şi a spus un "bine" atât de apăsat, încât ei îi dăduse lacrimile.

Lumea nu o să ajungă să te cunoască aşa cum te cunoşti tu, chiar dacă ieşi în stradă şi tipi în gura mare toate defectele şi toate calitățile tale. De ce? Pentru că ea, o să adapteze toate informaţiile după bunul plac.  Ea încearcă să te demoralizeze, atunci când vede că îţi merge bine, iar atunci când eşti la pământ, nu ştie cum să de cu piciorul mai repede în tine. Cine face parte "lume"?  Prietenii care se prezintă ţie a fi foarte apropiaţi, dar atunci când ai avut o situație neplăcută aveau treabă. Amicii sau colegii care sunt toţi pe interes. 

   Iubirea ei era liniştită, nu cerea nimic de la el. Voia doar ca relaţia lor să fie ferită de ochii lumii şi de zvonurile care le stricau armonia din cuplu.    Ea îşi arata iubirea foarte discret, îl lăsă pe el să ia toate deciziile importante din viaţa lor. Voia ca toate să meargă bine în relaţia lor, dar parcă cu timpul se construia un zid pe care el îl ridica, cărămidă cu cărămidă, foarte repede.    Ea nu conştientiza la început faptul că el voia ca relaţia lor să aibă un sfârşit, nici nu putea să se gândească la modul în care o să se despartă. Nu că nu voia, pur şi simplu nu putea să se imagineze că ea nu va mai fi lângă sufletul lui.    Ea e secată de puteri, a vrut să-şi facă o mască, pentru a nu fi întrebată mereu: "Cum te mai simţi?" şi părea foarte fericită.    După un timp când cei doi nu şi-au mai vorbit, s-au întâlnit, inimile lor erau tare fericite că s-au revăzut, iar sărutările n-au întârziat să apară.

Era într-o după-amiază, când soarele se bucura de ultimele minute de glorie, iar luna îşi făcea mândră apariţia. Ea stătea în veranda casei pe un şezlong, alături de o carte bună şi un pahar înalt umplut jumătate cu ceai rece. Vântul se înteţea, iar valurile mării începeau să bată şi mai tare, nu se vorbea de nicio furtună la televizor, dar în sufletul ei furtuna se instalase deja. Trecuseră 5 luni de când el nu-i dăduse niciun semn de viaţă. Inima ei se zdrobi în bucăţi minuscule, nu ştia unde să se ducă, nu încerca să scape de acea senzaţie de vinovăție. Da, ea credea că este vinovată, că din cauza ei, el a plecat, dar nu ştia ce schimbări se petrecuseră în sufletul lui. El plecase, pentru că îi era frică să întemeieze o familie, pentru că nu se putea împărţi în trei: birou, scrisul cărţii şi ea.

Eu sunt ceea ce eşti tu, dar tu niciodată nu vei fi ceea ce sunt eu. Inimile noastre sunt opuse ca sens, dar dragostea dintre noi doi este din aceeaşi categorie.

Atunci când spui "ceva" universul se schimbă. 

Iubitul/Iubita - Bună şi noapte bună. Atâta! Prieteni - parcă mai putem sta de vorbă. Amici - 1% te ajută atunci când ai nevoie. Colegi - Vorbeşti numai la liceu cu ei. Duşmani - Vorbeşti non-stop, parcă nu te mai oprești.

Libertatea o ai de când te naşti până mori. La un moment dat în viaţa libertatea îţi este acaparată de părinţi în primul rând şi mai apoi de şcoală. Liceul este singura etapă din viaţa ta în care te zbaţi să fii liber. Încerci să ieşi din anonimat şi să-ţi conturezi o personalitate, dar tot el te face un mini robot. Te goleşte de sentimente, te pune să înveţi ceea ce nu o să-ţi trebuiască, unele lucrui deja le-ai uitat.  În primul rând îţi ia toată libertatea și tot timpul liber. Învaţă! Învaţă! Învaţă! În al doilea rând te face să crezi că viaţa se bazează numai pe teorema lui X şi Y şi că viaţa o să semene cu cea a lui Moromete.  Şi în al treilea rând nu te învaţă să lucrezi practic. Să pui în aplicare orice, să vezi unde se foloseşte acel lucru X. "La teorie suntem buni, dar practica ne omoară" Învaţă să fii liber!

Inima îi este invadată. Toate o dor, toată o apasă, Dar lasă, Va veni o zi, Când ea va zâmbi. Creier gol. Mai faci un ocol. Mai zâmbeşti odată Şi eşti încântată.

Când afară e frig, Ai vrea să stai la soare. Când afară e cald, Îți trebuie nițică răcoare. Când îți vine să plângi,  Parcă ai rade. Când îți vine să râzi. Parcă nu te mai poți abține. 

Mda, a murit Ina. :-< Era cea mai bună femeie din lume. Când eram mică îmi dădea bomboane și gumă  "la metru" pe ascuns, pentru că nu aveam voie să mănânc prea multe dulciuri. Avea un motan cu care putea să intre în cartea recordurilor, pentru că era foarte lung. :)) Și că tot veni vorba: Vrei să fii incinerat sau înmormântat?

...just in my head.   Mai multe la Costin

Emme este obosită  Si n-are idei. Emme este sictirită Enerveaz-o dacă vrei.

De ce atuncea când sunt super-mega-extra obosită îmi vine câte o idee, care-mi sclipeşte în creieraşul meu şi mă face să scriu pe blog. Desigur că ceea ce scriu acum o să fie numai tâmpenii, dar tâmpenii care, dacă stai puţin să le gândeşti chiar au logică. Asta e părerea mea. Am stat şi m-am gândit de multe ori dacă în viaţa sufletul pe care-l avem cu toţii este influenţat de activitatea noastră. Adică azi ai fost la o petrecere, mâine nu cred eu că ai să plângi dintr-un motiv absurd. Dacă azi ai păţit ceva grav, mâine nu cred că urlii de bucurie că aşa ţi-a venit ţie. Mi-am dat seama că sufletul se poate controla. Îţi poţi controla în mod frecvent sentimentele. Cum aşa? Prin exerciţiu. Desigur, ca să ai exerciţiu pentru sentimentele care te pot doborî uşor îţi trebuie voinţă. Nu trebuie să te mai gândeşti la acea persoană, obiect, întâmplare rea din viaţa ta pentru o perioadă scurtă şi gata. Uiţi! Atunci când eşti nervos. Exact cum am păţit eu, de la catedră până la uşă am ţin...

Amintirile sunt nişte impulsuri care ne invadează creierul atunci când ascultăm, vedeam sau mirosim ceva. Am şi eu câteva amintiri de genu, unele bune, altele nu. Atunci când ascult: 1.Psapp - Cosy în the Rocket [Îmi transmite o stare de linişte] 2.MxPx - Play it loud [Mă face să mă trezesc imediat] 3. Grasul XXL - Lala song [Îmi dă o stare de "party time"] Atunci când văd: 1. Atunci când văd primele mele cărţi pe care le-am citit, îmi aduc aminte de copilărie. 2. Atunci când văd caietele vechi din generală, îmi aduce aminte de acei ani. 3.Atunci când merg în parc, îmi aduc aminte de toate amintirile frumoase. Atunci când miros: 1. Eu mă ataşez de fiecare parfum, aşa că, fiecare sticluţă are amintirea ei. 2. Mirosul proaspăt din cameră îmi aduce aminte de ţară. 3. Mirosul de primăvară, mă aduce la extaz. Îmi place poza :D

E: Ninge ca în poveşti...8-> M: Vezi tu, e aşa de frumoasă ninsoarea în poveşti pentru că atunci nu existau maşini pe care să nu le poţi băga în curte. În acest moment la mine ninge "ca în poveşti". E linişte, vântul bate moderat, nu e chiar aşa de frig, dar îţi trebuie o căciulă bună şi nişte mănuşi pentru a ieși afară. De ce nu-mi place iarna? Pentru că nu-mi place. N-am ce să spun altceva. E prea frig. Iarna te îmbolnăveşti de toate bolile posibile. Ba că stau dezbrăcată, ba că n-ai ieşit cu căciulă pe cap şi lista poate continua. Acum la vârsta asta iarna este un chin. Nu mai pot ieşi afară cu prietenii mei pentru că am să îngheţ stând în staţie să aștept mașina. Nu mai am cum să mă plimb în parcul meu preferat. Nu mai pot face nimic afară. Când eram mică, ieşitul afară, era cea mai mare excursie din viaţa mea. Îmi plăcea la nebunie să mă îmbrac cu tot ce găseam în şifonier şi să ies la joacă. Îmi plăcea să fac oameni de zăpadă, să mă dau cu sania pe derdelu...