Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2013

Culmea castilor din urechi

Pe stradă, în autobuz, la muncă sau în tramvai vezi lume cu nişte fire "aruncate la mişto" pe sub bluză, cămaşă, tricou şi cu două doape în urechi.

Acum ceva timp uram acest stil de viaţă. Pentru că mi se păreau incomode: fire, nu auzi claxon, maşina, ai o privire în gol şi dacă te mai chinui mult începi să dai şi din cap, depinde de genul de muzică.

Am văzut multă lumea cu firele în urechi. În ultima lună pot să spun că 70% din oamenii pe care i-am văzut purtau fire.

Ce e bun şi ce nu e bun în a purta fire în urechi.

BUN: 

Pot spune că te relaxezi, dar nu aşa de mult. Gândul că te duci la muncă sau la şcoala nu poate fi relaxat. Totuşi, puţin,puţin, mintea începe să danseze şi degetele să bată ritmul pe bara din autobuz.

Şi cred că cel mai bun argument pentru a murta fire este...asculţi muzică bună. Praf!!! Nu poate să fie adevărat. Sunt mulţi care au firele puse în aşa fel încât se aude Salam până în spatele autobuzului. Cred că 10% din populaţie ascultă muzică de calitate…

Toata lumea are defecte

Toată lumea are defecte? Da, logic. Unii sunt prea irascibili, alţii sunt prea calmi şi te fac pe tine să te enervezi. Toată lumea e sensibilă, dar mulţi se cred invincibili. Mulţi au fost obişnuiţi să mintă, iar eu spun în faţă ce am de zis şi punct.

   Da, acesta este defectul meu. Sunt directă!

   Îl moştenesc, acest defect, şi sunt mândră de el.

   Mulţi dintre oameni nu apreciază acest gest de pură sinceritate. A fi direct are mai multe nivele. Poţi  să fii direct într-un totul şi să treci peste toţi şi toate, dar poţi să fii direct în situaţii avantajoase ţie, dar care pot răni. Aici intervine termenul de egoist? Aşa spun mulţi, dar eu nu cred.

   În principiu este vorba de tine şi de tot ce înseamnă "tine". Trebuie să-ţi pese de "tine" mai mult decât ceilalţi. Trebuie să le oferi şi lor o doză de respect, dar pe primul plan să te pui pe tine. Pentru că nu "lumea" o să stea şi o să-ţi asculte necazurile. Nimeni nu are chef, timp, dar mai bine sp…

Murisem si nu stiam

Era frig. Vântul bătea dinspre vest şi vedeam fulgii albi cum se scurgeau pe fundalul gri a zăpezii călcate în picioare de către nimeni. Zic asta, pentru că mă simţeam singură.
M-am uitat la mine, în jos. Aveam o bluză portocalie şi o fustă de un albastru deschis. În picioare nu purtam nimic. Frigul îl simţeam prin respiraţie, iar corpul meu era fierbinte.

Am înaintat încă câţiva paşi şi un sunet strident m-a făcut să întorc capul. Dinspre est, o mulţime de oameni plângeau. În capătul alaiului stătea preotul cu o cruce mare în mână, iar în spatele lui, eram eu. Când mi-am văzut fotografia pusă într-o ramă imensă, am căzut în genunchi şi am început să plâng.


Să continui?