Treceți la conținutul principal

Învaţă să fii liber


Libertatea o ai de când te naşti până mori. La un moment dat în viaţa libertatea îţi este acaparată de părinţi în primul rând şi mai apoi de şcoală. Liceul este singura etapă din viaţa ta în care te zbaţi să fii liber. Încerci să ieşi din anonimat şi să-ţi conturezi o personalitate, dar tot el te face un mini robot. Te goleşte de sentimente, te pune să înveţi ceea ce nu o să-ţi trebuiască, unele lucrui deja le-ai uitat. 

În primul rând îţi ia toată libertatea și tot timpul liber. Învaţă! Învaţă! Învaţă!

În al doilea rând te face să crezi că viaţa se bazează numai pe teorema lui X şi Y şi că viaţa o să semene cu cea a lui Moromete. 

Şi în al treilea rând nu te învaţă să lucrezi practic. Să pui în aplicare orice, să vezi unde se foloseşte acel lucru X. "La teorie suntem buni, dar practica ne omoară"

Învaţă să fii liber!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

Limba păsărească era vorbită de generaţia mea. Eram în faţa blocului şi ca să nu audă toţi vecinii ce puteam noi la cale, preferam să vorbim într-un limbaj numai de noi cunoscut. Am căutat prin mai multe surse şi am ajuns la această limbă păsărească. Pot spune că este destul de greu, dar dacă ai cuvântul în minte şi îl desparţi în silabe, poţi să vorbeşti foarte uşor pe această limbă. Îţi trebuie mult exercițiu.

Şi avem...

După vocalele A E I O U se pun următoarele:

 A = pa
 E = pe
 I = pi
O = po
U = pu

Exemple:

da = dapa
nu = nupu
bine = bipinepe
rău = răpaupu
te iubesc = tepe ipiupubepesc
îmi placi = ipimipi plapacipi (asta suna haios)
îmi place blogul tău = ipimipi plapacepe blopogupul tapaupu


Cum ma las de fumat?

Eşti fumător?    Poate ai căutat măcar o dată în viaţă pe internet "cum să mă las de fumat?" dar nu ai dat peste o relatare a unuia care a încercat diverse metode. 
    Acum câteva zile mi-am dat seama că într-un interval foarte scurt am fumat foarte multe ţigări şi asta m-a adus la a treia tentativă de a mă lăsa de fumat, şi sper eu şi ultima. Acesta a fost unul dintre motive. M-am mai gândit la faptul că sunt aproximativ 500 lei pe lună arşi la propriu, plus sănătatea mea, pe care la vârsta asta o neglijez. Şi ultimul motiv secundar ar fi faptul că văd multe lume care se preocupa de ceva înafară de facultate sau muncă. Aşa că m-am gândit că " a mă lăsa de fumat" să fie pentru mine o nouă provocare.
   Totul a început de a-mi spune "Nu mai fumez, asta e ultima ţigară şi punct." Am rezistat 10 ore fără să fumez. În aceste 10 ore am ajuns la o concluzie personală. 
Există 2 tipuri de depententa.
   Fizică - în care se instalează acel tic de manevrare a ţigăr…

O zi obişnuită din viaţa mea

O zi obişnuită din viaţa mea, acum, înseamnă să mă trezesc la 9 AM şi să mă pregătesc pentru a pleca la şcoală. Nu este chiar aşa de uşor precum pare. Eu obişnuită cu trezitul de dimineaţă, adică pe la 6AM, atunci când eram în şcoala generală, acum îmi este foarte greu. Programul de la şcoală este foarte încărcat şi nu-mi mai rămîne timp şi pentru mine. Pentru activităţiile pe care aş vrea să le fac, care îmi fac plăcere, nu care sunt greu de efectuat şi au un timp anume de terminat.