Treceți la conținutul principal

Best friends


Cel mai bun prieten trebuie să-ţi fie aproape şi la bine şi la greu. Te ajută atunci când trebuie să iei o decizie importantă şi te ceartă atunci când greşeşti, chiar dacă el te-a atenţionat, la sfârşit te va strânge în braţe şi îţi va spune "Eşti mică, mai ai de învăţat."

"Best friends"

Fată - Fată

Prieteniile între fete nu sunt foarte strânse atunci când amândouă au bucurii la acelaşi tip. Dar pot fi şi prietenii strânse. Ele pot să aibă aceasi vârstă sau nu. Să se cunoască de multă vreme sau nu. Chiar să fie rude sau nu.
Ele îşi vor povesti uneia alteia întâmplările bune sau mai puţin bune din trecutul lor şi se vor cunoaşte din ce în ce mai bine. 
Avantajul la prietenia de acest gen este că cele două fete pot dormi una la altă aproape în fiecare seară.
Dezavantajul este că la vârsta adolescenţei pot apare diverse obstacole. Dacă erau prietene bune în şcoala generală şi pe urmă au intrat la licee diferite, prietenia lor începe să scadă, pentru că la liceu cunoşti lume nouă şi multă, aşa că sigur 100% îşi va găsi o altă prietenă cu care, desigur, va putea să vorbească tot timpul în care sunt la şcoală, iar cu prietena din generală poate doar sâmbătă şi duminică.

Fată - Băiat

Prietenia asta este criticată de mulţi oameni, care nu au avut în viaţa lor "un cel mai bun prieten" băiat. Mulţi spun că nu este adevărată prietenia, că unul dintre ei poate să fie îndrăgostit pe ascuns de celălalt sau aşteaptă ceva de la acea persoană. 
Eu nu cred în prostiile astea. Eu am un prieten cel mai bun băiat şi mă înţeleg cu el super-super bine. Toată lumea crede că noi suntem împreună pentru ca ne înțelegeam  bine, dar e adevărat, ne înţelegem super ok, dar nu ne-am gândit niciodată să fim împreună. 
Totul a început în vara lui 2010 când eram şi eu mică şi boboacă la liceu. O prietenă comună ne-a făcut cunoştinţă. Acum vorbim la telefon ore în șir și de 2 ani tot mai avem ce să ne spunem
M-a ajutat în multe situaţii, unele nici el nu le ştie, doar că a fost acolo și astă m-a ajutat. 
El nu este fratele meu, bro' etc. sau căcaturi de apelative fără rost, el este cel mai bun prieten şi va rămâne mereu. 
Avantaje
Nu îmi va fura niciodată prietenul şi el îmi spune în faţă ce are de zis, nu mă ia pe ocolite.
Dezavantaje
Totul e perfect în relaţia asta de prietenie. Aşa că, fără dezavantaje.

Băiat - Băiat

Prietenia dintre doi băieţi este adesea cunoscută de "gască". Ei mai mult se împrietenesc în grup de 3-4 şi aşa îşi fac veacul. 
Părerea mea acum:
Cred că se înţeleg foarte bine ca prieteni, dar până la familie şi iubită. "Sa nu vorbești urât de familia mea sau de iubita mea că te crăp. S-a înțeles?"
 Sau sunt protectori și între ei, atunci când cineva de afară le intră nepoftit în gașcă, ei sunt " Te iei de fratele meu, ai încurcat-o!" Ei folosesc apelative ca "Bro', fratele meu etc." 
Avantaje
Pot sta afară până dimineaţa. Pot pleca la mare chiar dacă nu au 18 ani. 
Dezavantaje
Unuii dintre aceşti băieţi uită de sentimente şi asta îi strică complet. 


Prietenia adevărată se leagă atunci când există o chimie între persoane şi acele persoane au ce să discute. 


Comentarii

  1. Prietenia este unul dintre cele mai frumoase lucruri lasate de Dumnezeu daca exista ,,chimia perfecta" intre acele persoane .

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu pot spune ca am un prieten, ca ca suntem cei mai buni prieteni.
    Totul e perfect în relaţia asta de prietenie.
    Ai scris foarte frumos...
    dincolo de definitii sunt oamenii pe care ii alegem ca si prieteni...care ne completeaza si ne bucura si exista pentru ca noi sa fim...noi ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cel mai bine m-am inteles cu baietii.... de cand eram mica, si pana acum. Ei nu au mofturi si figuri.... (ma refer acum la niste... ex-cele mai bune prietene)

    RăspundețiȘtergere
  4. Fete sau baietii ma inteleg bine cu toti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte bine punctat, dar la partea cu fata si baiatul sunt de parere ca un barbat singur nu poate fi doar prieten cu o femeie singura, cu toate ca e posibil.

    La baieti prieteniile se leaga la tigara deobicei :)) !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

Limba păsărească era vorbită de generaţia mea. Eram în faţa blocului şi ca să nu audă toţi vecinii ce puteam noi la cale, preferam să vorbim într-un limbaj numai de noi cunoscut. Am căutat prin mai multe surse şi am ajuns la această limbă păsărească. Pot spune că este destul de greu, dar dacă ai cuvântul în minte şi îl desparţi în silabe, poţi să vorbeşti foarte uşor pe această limbă. Îţi trebuie mult exercițiu.

Şi avem...

După vocalele A E I O U se pun următoarele:

 A = pa
 E = pe
 I = pi
O = po
U = pu

Exemple:

da = dapa
nu = nupu
bine = bipinepe
rău = răpaupu
te iubesc = tepe ipiupubepesc
îmi placi = ipimipi plapacipi (asta suna haios)
îmi place blogul tău = ipimipi plapacepe blopogupul tapaupu


Cum ma las de fumat?

Eşti fumător?    Poate ai căutat măcar o dată în viaţă pe internet "cum să mă las de fumat?" dar nu ai dat peste o relatare a unuia care a încercat diverse metode. 
    Acum câteva zile mi-am dat seama că într-un interval foarte scurt am fumat foarte multe ţigări şi asta m-a adus la a treia tentativă de a mă lăsa de fumat, şi sper eu şi ultima. Acesta a fost unul dintre motive. M-am mai gândit la faptul că sunt aproximativ 500 lei pe lună arşi la propriu, plus sănătatea mea, pe care la vârsta asta o neglijez. Şi ultimul motiv secundar ar fi faptul că văd multe lume care se preocupa de ceva înafară de facultate sau muncă. Aşa că m-am gândit că " a mă lăsa de fumat" să fie pentru mine o nouă provocare.
   Totul a început de a-mi spune "Nu mai fumez, asta e ultima ţigară şi punct." Am rezistat 10 ore fără să fumez. În aceste 10 ore am ajuns la o concluzie personală. 
Există 2 tipuri de depententa.
   Fizică - în care se instalează acel tic de manevrare a ţigăr…

O zi obişnuită din viaţa mea

O zi obişnuită din viaţa mea, acum, înseamnă să mă trezesc la 9 AM şi să mă pregătesc pentru a pleca la şcoală. Nu este chiar aşa de uşor precum pare. Eu obişnuită cu trezitul de dimineaţă, adică pe la 6AM, atunci când eram în şcoala generală, acum îmi este foarte greu. Programul de la şcoală este foarte încărcat şi nu-mi mai rămîne timp şi pentru mine. Pentru activităţiile pe care aş vrea să le fac, care îmi fac plăcere, nu care sunt greu de efectuat şi au un timp anume de terminat.