21 noiembrie 2012

Unde creste ciocolata?


Mâncăm aproape zilnic ciocolată şi nu ştiam de unde provine? Acum vei afla.

Arborele de cacao este originar din zonele împădurite, calde şi umede din America de Sud. Cultivarea acestuia s-a răspândit mai apoi şi în Africa Occidentală, cu ajutorul coloniştilor englezi şi francezi. În prezent, Africa a devenit cea mai mare producătoare mondială. Descoperirea arborelui de cacao se datorează "conquistador-ului" spaniol Hernando Cortes (1485 - 1547). El a fost cel care a văzut pentru prima oară azteci folosind cacao şi tot el a făcut-o cunoscută în Europa, aducând cu el trei coşuri de seminţe. Primul produs din cacao apreciat de europeni a fost ciocolată caldă, în timp ce tabletele de ciocolată au trebuit să aștepte începutul secolului al XIX-lea, când în 1876 s-a gustat pentru prima dată ciocolată cu lapte. Aztecii făceau băuturi siropoase amestecând cacao cu miere şi zahăr de trestie sau tartine de porumb. În afară de acestea, ei foloseau cacaua drept monedă de schimb în comerţ: viaţa unui iepure valora 10 seminţe de cacao!


Un comentariu:

  1. Foarte interesant mai ales ca eu sunt unul dintre cei mai inraiti consumatori de ciocolata... multumesc pentru acest scurt istoric

    RăspundețiȘtergere