Cu taxiul prin Bucuresti.

Azi 12.10.2010, o zi de octombrie cu mult soare si numai 18-19 grade celsius. O zi in care iti doresti sa cutreieri aleile parcurilor si sa te relaxezi dupa bunul plac.
Ma plimbam agale pe la Obor. Infern. N-aveai loc nici macar sa arunci un ac. Toti claxonau si vorbe urate scoateau pe gura lor aurita.
Am intrat un pic in infern si am decis sa iau un taxiu. Am ridicat mana o singura data si un taxiu galben si bine ingrijit se arata in fata mea. Am intrat in masina am salutat soferul cum se cuvine si i-am spus sa ma duca unde crede el ca toamna se vede cel mai bine. Am decis sa mergem in parc.
Domnul, care era mai mult un baiat caruia nu-i dadeai mai mult de 25 de ani, cu ochii verzi si parul putin cret si o atitudine politicoasa ma sorbea din priviri. M-am asezat comod in scaunul pufos si am dat peste un miros de portocale care imi gadilau narile si ma conduceau catre abis.
Intr-un timp scurt am ajuns si in parc. In parcul Titan-unul dintre parcurile care este aglomerat mai mereu.
Ne-am oprit pe o banca zgariata si pictata de adolescentii din ziua de azi, unde vantul batea din toate directiile si mirosul de toamna mi-a infundat narile. M-a trasnit un gand: eu nu-l cunosc pe omul acesta, dar stau cu el pe aceasi banca. Timp de 2 minute numai vantul se auzea.
El cu gandurile lui, eu cu gandurile mele, eram aproape paraleli unul de celalalt. In urmatoarea secunda el m-a intrebat daca imi place cum se vede toamna dintr-un parc si eu i-am raspuns ca da, imi place foarte mult.
Pana la urma ma invita sa luam cina impreuna la un restaurant de prin apropiere. Eram foarte apropiata de el, deparca il cunosteam de o viata. Cuvintele, vocea si miscarea mainilor ma conducea la visare.
Si dialogul nostru nu s-a mai oprit. Am simtit ca parca vorbeam la infinit si tot aveam ce sa-i spun, ceva nou. La un moment dat o voce cunoscuta imi intrerupe convorbirea: "Trezirea! e 6 dimineata! Ahh, la naiba, am visat si nici macar nu stiu cum il cheama.

Comentarii

  1. Foarte frumoasa poastarea..ma absorbit din primele cuvinte si ma tinut captiv pana la ultimul....felicitari pentru aceste postari frumoase care ne arata ca avem persoane printre noi care inca viseaza si e un lucru frumos si de admirat.adolescentii din ziua de azi au uitat sa viseze, au uitat sa iubeasca in adevaratul sens al cuvantului...au uitat sa puna suflet in lucrurile pe care le fac...si cel mai rau..sunt tristi

    RăspundețiȘtergere
  2. @Morphyne: Ma bucur ca-ti place. da, cam asa este cum zici tu. Si visul meu nu se opreste acuma.. o sa mai continue. cius;x

    RăspundețiȘtergere
  3. ma bucur.promit sa urmaeresc.eu probabil o sa termin cu blogu meu

    RăspundețiȘtergere
  4. @Morphyne: de ce te opresti din scris?

    RăspundețiȘtergere
  5. pfoaaaaa eram convinsa ca asist la infiriparea unei relatii, pe langa ca ma gandeam "mai cum sa iesi asa cu un necunoscut..." caci sunt putin cam speriata de situatiile astea urmatorul gand a fost "bai uite ce poate iesi din asta vezi daca respingi noul si imprevizibilul nu ai ocazia sa traiesti ceva frumos".:)) Deci nu-mi dovedesti ca uneori e bine sa te arunci cu capul inainte si sa fii deschisa provocarilor...dar mi-as adus un zambet caci randurile au fost cat se poate de reale si intense in imaginatia mea.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ramona J.: Ma bucur foarte mult ca iti place.. asteapta si continuarea.. sau continuarile :)) cius;x

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi se pare foarte matur scris articolul ! pentru un vis copilaresc visator , anuntama cand mai expui articole sa le cistesc aflam ce poti :P

    RăspundețiȘtergere
  8. @Cojocaru: chiar in seara asta o sa continui :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

O zi obişnuită din viaţa mea

”Pana la infinit” - O declaratie de dragoste