Misterul iernii (1)


Era frig si nimeni nu vorbea. Aburii ieseau din gura lor, dar nici un sunet. Stateau pe banca lor din parcul alb nins de aseara. Doar doi copii chinuiti de sanii se mai auzeau. Cand el a vrut sa spuna ceva, telefonul a sunat, dar nu a raspus, nu vroia sa strice momentul. Ce moment? Un moment de liniste pura care pe mine ma enerva.

Dupa 5 minute de stat ca statuia au pornit catre lac. M-am luat si eu dupa cei, dar fara sa fiu vazuta si m-am pitit dupa pomul alb care mai avea putin si cadea din cauza greutatii.

Erau indragostiti, dar nu au sos nici o vorba. Se uita unu la altul parca era un paravan intre ei nu imi puteam da seama ce se intampla. Zgomotul cheilor scoase din buzunarul fetei ma ducea cu gandul ca ar vrea sa plece, dar nu, le arunca in lac. De ce? Erau cheile unde locuiai ei. Dar de ce l-a aruncat.

Amurgul se lasa si gerul stapanea parcul. Nu se mai afla nimeni in parc, doar eu, el , ea si misterul pe care trebuia sa-l dezleg.

----Va urma----

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

O zi obişnuită din viaţa mea

”Pana la infinit” - O declaratie de dragoste