Incerc sa-l uit, dar nu pot (Cap X)

M-am simtit prost fata de J..Il iubeam foarte mult ca sa-l las pe Pamant. Am visat de mult ori ca ma despart de el, dar niciodata asa, sa-l las pe Pamant fara nici o aparare.


In momentul cand am intrat in camera cu Robine, parca ceva ma intorcea la J. Aveam niste sentimente ciudate si parca peste inima mea s-a turnat o otrava. Mai bine spus: peste sufletul meu.



In camera cu Robine era tot Frederik cu "k". Cred ca acela era serviciul lui. Era amabil, zambaret, te ajuta daca aveai probleme. Intra-adevar era putin cam urat si putin mai mult nebun, il placeam doar pentru ca avea niste bancuri senzationale.


In momentul acela trebuia sa ne grabim. Dominic purta un numar mai mic la haine decat mine asa ca i-am gasit foarte repede masura. Cand Frederic a intrebat-o de culoare a inceput sa ma intrebe pe mine care o avantajeaza, era ferm convinsa ca se va casatori acolo si trebuia sa faca impresie buna, chiar de la prima aparitie. I-am zis sa-si ia Robina rosie. A fost foarte repede de acord, m-am si mirat.







Am iesit din camera. Sentimentul de intoarcere acasa deja se instalase in venele mele. Am fost puternica si am putut sa nu privesc inapoi si am mers demn si cu capul sus, inainte. Verzisorul incepea sa-si faca griji. El nu stia exact daca il va durea transformarea facuta de tatal meu. L-am pus pe umarul meu pentru ca acolo, cica, mi-a zis el, se simte cel mai bine. Din doua in doua minute il auzeam ca spunea o rugaciune. Dupa 20 de minute l-am intrebat putin enervata:

- Mai stii multe? mi-am incruntat fata si l-am trasnit cu privirea.

- Da, mai vrei sa-ti spun? mi-a zis el cu zambetul pe buze.

- Faci misto de mine? atunci era prima oara cand m-a enervat asa de tare incat venele au inceput sa iasa in relief si sa ma fac rosie.

- Nu, gata domnita Caro, am inteles, nu trebuie sa va consumati pentru asa ceva.

- Bine, am zis eu putin apasat si m-am uitat inainte.

A fost un moment tensionat, cred ca daca eram singura cu el, il bateam, asa de mic cum era. Dar si el a calcat mata pe coada, nu doar ca sunt eu tensionata din cauza plecarii. Sebi parca era pe alta lume. Nici nu ne-a certat. Ochii lui erau atintiti inainte. Dominic nu mai respira, era claustrofoba. Prima convorbire cu Sebi a fost cand ne-a aratat drumul catre portal. Trebuia sa trecem printr-un tunel secret.

Am intrat intr-o bibilioteca. Culoarea peretiilor nici nu se mai vedeau din cauza cartilor asezate in biblioteca. Mirosul de carte veche mi-a adus aminte de biblioteca scolii, adica fosta scoala si fosta biblioteca. Cred ca voi fi exmaticulata la cate absente voi face fara a avea o scutire care sa spuna ca am fost grav bolnava si sa nu se prinde nimeni ca e un fals. Presupuneam ca Sebi imi va citi gandurile si imi va spune ca totul e rezolvat, dar m-a surprins faptul ca nu mi-a zis nimic despre ce gandeam. In schimb mi-a atras atentia:

-Ai grija la panzele de paianjen si nu te uita pe pereti, nu cred ca iti va placea. Uitate numai in fata, mi-a zis mie, iar eu am aprobat dand din cap.

-Si tu Dominic ai grija, ca nu vreu sa te sufoci pe aici.

- Sebi, de ce nu trebuie sa ma uit pe pereti? Te rog, pot sa ma uit? am zis eu cu zambetul pe buze.

- Bine, uitate, dar daca te sperii, sa nu dai vina pe mine, ok? mi-a zis el foarte increzator. Am strans-o pe Dominic de mana si am aruncat o privire. M-am speriat imediat, nici nu cred ca am clipit de doua ori si mi-am pus mana la gura pentru a nu sti tot castelul despre sangele de pe peretii turnului.

-Ce este cu sangele? am incercat sa-i zic printre tipetele mele.

- Este un joc, mi-a zis el dezvelindu-si dintii de un alb imaculat.

-Joc cu sange? Vad x si 0.

In momentul acela mi se facuse greata. M-a luat o durere de burta si simteam cu sangele alearga la proba 100 de metri garduri.

-Nu te panica. Nu m-am jucat cu cei buni. Iti dai seama. M-am jucat cu cei Verzi care intrau la mine in castel pentru a fura sau pentru a se alatura noua, dar cu intentii nu tocmai bune. Dupa ce-i prindeam cu ostasii mei ii duceam la portal pentru ai judeca in fata tatalui tau. Vezi bine ca tunelul este destul de lung, asa ca ma plictiseam si am zis sa ma joc putin. Le luam degetele si scriam pe pereti. Daca observi mai sus este doar zgariat, iar mai jos incepe sangele. Ai sa ma intrebi, de ce?

-Chiar, de ce?

-Pentru ca nu mai aveau unghii sau li se zmulgeau unghiile din carne si iti dai seama ca aparea si putin sange. Am avut cateva femei cu unghii foarte mari. Sa vezi atunci cand jucam "Spanzuratoarea si x si 0".

-Daia nu reactionezi atunci cand profesorii uita sa rupa creta si se aude un sunet care te zgarie pe creier? -

Da, exact. Sunt obisnuit. Vrei sa ne jucam? mi-a zis el cu zambetul pe buze.

-Nu mersi, deabia mi-am facut unghiile.

Panzele de paianjen nu se opreau, iar paianjenii cei mari se uitau la mine cu niste ochi rosii si parca voiau sa te bage in panza lor ucigasa. Tunelul era foarte straniu, iar lui Dominic i s-a facut rau de vreo zece ori. Verzisorul nu mai era verde, din verde se facuse alb si incepuse sa zica rugaciunile in gand pentru a nu ma deranja, dar nu si-a dat seama ca ii pot citi gandurile. Pe langa rugaciune mai baga si un "ajuta-ma sa nu ma bata Caro, ajuta-ma". Imi venea sa rad, desigur, dar rasul nu era al meu. Sangele si sufletul meu tanjeau dupa cuvintele " mama"," J.","baschet" si "tovarasi".

Am mai inaintat putin si mi-am adus aminte de Ildico, care nu a venit cu noi. Poate nu mai voia sa vina, cu siguranta s-a razgandit. Foarte bucuroasa ca macar ea putea sa-si vada de propria viata l-am intrebat pe Sebi:

-Unde iti este puicuta? cand am terminat de zis, mi-a parut rau, pentru ca Ildico era cea mai buna prietena a mea si nu puteam a fiu rea cu ea.

-Este bine, acolo unde e, mi-a zis Sebi tot cu gandul la tunelul ala infect.

- Deci acum e acasa si se uita la Tv, nu? am zis eu nici bucuroasa, dar nici trista.

-Nu printesa, Ildico, este la palat la tatal tau. Pregateste nunta.

-POFTIM? am tipat eu, esti nebun? Eu credeam ca ai lasat-o sa ramana pe Pamanat.

-Nu, dar sa nu ne panicam, ea stie de tine ca esti bine si tot cele mai bune prietene sunteti.

In momentul ala m-am linistit. M-am simtit mult mai bine, chiar daca nu cum voiam eu. Eram si putin stresata de cum aveau sa reactioneze parintii mei.