Masacrul (Capitolul II)
Hei;)), am scris si capitolul 2 al povestii, sper sa va placa.
Capitolul 2
Incercam sa deslusesc unu din secretele acestei trairi, sa realizez cu adevarat ce mi se intampla, de ce, si sub ce motiv. Eram inchisa din nou in una din acele ganduri care pareau a fi o amintire dar de care nu mai stiam nimic. Locul familiar, gandurile coplesitor de ingrozite, sentimentele de oroare...si din nou aceea persoana necunoscuta care se afla in fata mea nedezvaluindu-si chipul. Acea silueta parea a fi motivul tuturor sentimentelor mele, erau pur si simplu de nedescris, sclipirea cu care doar prin prezenta ei imi provoca o neliniste tulburatoare, faptul ca venele mele simteau ca plesnesc la vederea ei, inima incercand sa scape din lacasul care o tine prizoniera de o viata. Incercam sa ma gandesc ca poate eu sunt de vina, ca poate toate acestea erau din cauza mea, sau poate ca nu. Gandurile mele au inceput sa fie din ce in ca mai irationale, nemai putand sa leg nici macar o fraza cu sens in gandurile mele stupefiate de situatie. Defapt nu se intampla nimic, eram in mijlocul unui nimic, unui camp abisal care ducea spre nicaieri. Era doar iarba vestejita si cativa copaci morti, vagi, stersi, aproape fara rost in acel peisaj deplorabil. Cerul de o culoare incomparabila de gri, dadea pesajului o aura mai infernala decat era deja. Priveam in gol gandindu-ma cu groaza la ce ar trebui sa fac defapt. Nu aveam unde sa fug, nu aveam de ce sa tip si nu stiam ce ar trebui sa spun daca as putea. Toate caile rationale prin care treceam incercand sa gasesc o solutie, erau in zadar. Bataile inimii incepeau sa fie din ce in ce mai accelerate, privind cum persoana ce mi se infatisa de ceva vreme in fata ochilor, se arpopie incet...elegant spre mine. Ii urmaream fiecare pas, apasat, natural , cert ca peste cateva secunde va ajunge in fata mea, si probabil ca sufletul meu va fi deja inghetat atunci, de teama si ingrijorare. Trupul ii era acoperit cu o pelerina pana in pamant, neagra, sobra, avand o gluga care ii acoperea juamte din fata, putand sa ii vad doar buzele. Doar acea parte din chipul lui care o puteam vedea, imi atragea incredibil de mult privirea, buzele lui fiind bine conturate si perfecte , o savoare ascunsa citindu-se pe acestea. Era in fata mea, la o distanta de cinci cm de chipul meu. Priveam insistent doar partea vizibila a chipului lui, vazand cum nu exprima nimic, buzele lui fiind incredibil de expresive, neafisand nici macar o arcuire slaba. In acele momente, am inghitit in sec. Vazandu-mi treptat reactia, un ranjet delicat a aparut, parand o placere nebuneasca pentru acesta. Am intrebat slab, cu un ton ingrozit, cu o voce tremurata ceea ce ma framanta de la aparitia lui:
- Voi muri...?
Puteam spune ca nu ma vede, avand in vedere ca chipul acestuia era aproape in integime acoperit, dar dupa reactiile lui pot spune cu incredere ca acesta ma privea. Imi raspunse prompt, cu o sete neinteleasa in glas:
- Probabil. Daca nu, iti vei dori sa o faci.
Groaza, spaima, teama de a afisa aceste sentimente se revarsau din plin pe chipul meu. Cuvintele ce ii ieseau pe buzele reci si uscate pareau ca un drog, nu puteam sa mi lescot din minte, repetand incontinu ceea ce el tocmai spusese.
- Nu ai idee ce are sa urmeze, ce sentimente de vor coplesii in curand. Vei vrea sa mori. Ma vei implora sa te omor. Dar eu nu o voi face, o sa te las sa simti ura pentru iubire.
Nu puteam sa intelg sensul pentru nici unul din cuvintele lui. Sangele parea ca imi ingheta in vene, inima simtind ca imi crapa, nemai putand sa suport nici una din acele momente deplorabile, simtind ca picioarele mi se inmoaie nemai putand sa suporte greutatea corpului, am cedat. Nu lesinasem, eram consienta, stateam lipita de iarba rece, si priveam cerul in gol, nemaistiind ce sa gandesc, doar simteam fiecare picatura de durere care mi se scurgea in vene, care parca ma readuceau la viata, resimteam clipe de durere, de nesuportat. Nu stiam de unde provin, insa persoana de langa mine imi dadea toate raspunsurile. Nu ma atinsese, dar nu stiu de unde, o durere sfasaietoare se afla in interiorul meu. Intradevar...vroiam sa mor.
El inca era langa mine. Ma privea, insetat spunand:
-Nu...asta este doar un strop din ceea ce are sa urmeze, bucurate pentru aceste clipe, pentru ca de aceasta durere ingrozitor de nesimnificata, iti va fi dor.
-De ce?..am spus fara viata, sunand ca si cum cineva ma strangea de gat in acel moment.
- Doar placere...durerea...e cea mai mare placere pentru mine. Insa si tu esti de vina. Vazand in tine aceasta suferinta, aceasta durere, pare cel mai minunat lucru care l-as putea vedea vreo data. Esti speciala...si te voi face sa...
Propozitia aceea paraliza fiecare mod de ratiune, nevrand sa mai ascult nici un cuvant de la el. Am urlat cu toata puterea, vrand sa il fac sa taca. In acel moment un ras afundator se auzea, il priveam, si puteam vedea placerea lui de a rade cu pofta de durerea mea. Nu-mi puteam explica de ce eram atat de slaba, de ce nu ripostam...de ce nu intercam sa ma razbun. Paream o marioneta, sentimentele mele parca fiind controlate. Acestea nu mai erau in mainile mele nenorocite care nu imi erau de nici un ajutor in aceste momente.
Durerea actiona ca un drog acum. Ce ar trebui sa simt? Ce ar trebui sa gandesc?... Toata durerea disparuse, se curmase intr-o singura secunda, simteam doar cum corpul meu se lasa greu pe iarba vestejita. M-a eliberasem de fiecare emotie puternica care imi provoca durere, si sinteam ca plutesc intr-o mare de sentimente fara sens.
Peisajul sumbru care mi se infatisa de ceva vreme in fata ochilor disparuse. Acum pluteam intr-un univers in care probabil doar satana il cunostea, probabil fiind teritoriul lui.
Sentimente, trairi intense, experiente socante, psihic traumatizat, totul statea in voia inimii, trairi pe care nici oamenii, nici cerul, nici propriul meu interes de a scapa din aceasta capcana, nu le pot schimba vreodata.
Ceea ce simteam, se schimba de la o secunda la alta, imaginea ramanea aceeasi, persoana in acelas loc, iar ratiunea mea rasfoia mii de pagini cu ganduri diferite dintr-un moment in altul.
Un singur moment, atat a durat ca totul sa se rupa dintr-o data. Simteam o singura durere ucigatoare, ca si cum o suta de cutine imi strapunsera trupul. Am simtit cum corpul se lasa din ce in ce mai greu, iar in urmatoroa secunda am cazut in genunchi. Mainile cadeau moarte pe langa corp nefiindu-mi de nici un folos. Eram inapoi la realitate, insa durerea inca exista. Stateam in aceeasi pozitie, in camera in care acum cateva minute, ore , probabil zile, imi vazusem prietena moarta. Eram in fata onglinzii. Nu stiu cum am ajuns acolo, sau cand, insa un lucru era cert, nu mai vazusem in toata viata mea o imagine mai infioratoare.
Eram ca si moarta, fara viata, alba la fata, ochii imi erau stupefiati, ingroziti, deschisi la maximum, incercuiti de sangele care mi se prelungea pe obraji. Suvite din par cadeau greu pe jumatate din fata, culoarea buzelor erau mai inchise ca cea mai intensa culoare de sange, exprimand groaza. Eram acoperita de un material vaporos alb. Pe langa toate acele detalii care imi starneau numai oroare, observam cu stupoare cum corpul imi era acoperit de sange, care se prelingea usor spre podea. Ma priveam ingrozita, nu stiam cum am ajuns intr-un asemenea hal...sa nu ma recunosc, sa nu vreau sa mai ma privesc vreodata in oglinda.
- Iti place? Asta este...noua ta infatisare, noua ta persoana. Esti perfecta, exprimi mai multa groaza decat as putea eu face-o vreodata.
Aceste sunete se auzeau din spatele meu, privesc in oglinda si observ cu oroare ca o silueta se afla la distanta de un metru in spatele meu. Nu o puteam recunoaste, insa nelinistea pe care o starnea din nou in interiorul meu, era de nesuportat. Era imbracat cu totul in negru, parul brunet, mai inchis ca cea mai intunecata latura a acestui jegos pamant. Ii priveam chipul, si nu puteam sa observ decat obsesia care se citea in ochii lui, incercuiti ce o culoare sangerie, privindu-ma insetat, gata sa ma omoare in orice moment.
Comentarii
Trimiteți un comentariu