O sa adopt un copil (Cap XV)

Am stat 3 ani in moarte clinica si am pierdut liceul. Am decis impreuna cu J. ca il voi termina la "fara frecventa" pentru diploma de BAC.

Am mers mai departe cu zambetul pe buze. Aveam 20 de ani si eram implinita din toate punctele de vedere. Liceul l-am terminat pentru a profesa in domeniul vazari, dar J. nu m-a lasat sa ma duc la munca pentru ca el aducea destui bani in casa pentru a ma putea intretine.

Pentru a nu sta degeaba si pentru a aduce un ban in casa m-am gandit ca ar fi perfect daca as face hand-made-uri. Pentru bani, desigur. Hand-mede-urile sunt niste accesorii facute de mana din orice material. Banii au inceput sa se stranga, iar bucuria din suftelele noastre a inceput sa se extinda.



Intr-un timp am stat la mama acasa, dar dupa ce am strans destui bani, ne-am luat o casa in aceasi zona cu a mamei mele. Nu am vrut sa o las singura. Casa ne-a placut imediat si am decis sa o populam cum mai multe vietuitoare. Am inceput de la a ne lua un caine de statura mica, o pisica de rasa si un soricel tare dragalas. Cel mai mila mi-a fost de soricel care, cred eu, a murit de frica atunci cand vedea pisica. Dar nu era indeajuns, parca nu ne simteam noi asa cum ne doream. Casa nu radia de fericire si noi nu ne simteam asa de bine. Dupa un an in care am incercat sa ne gandim ce trebuie facut am gasit si solutia.

Intr-o seara din luna decembrie eu si J. incercam sa gasim solutia salvatoare. Pana in momentul acela nu s-a discutat niciodata despre copii si peste subiectul acesta am trecut.

- Iubito, noi ne-am gandit cumva sa facem copii? mi-a zis J. intorcandu-se spre mine si privindu-ma in ochi.

-Nu, dar sa stii ca ai dreptate, copii lipseau, am zis eu radiind de fericire.

-Atunci hai sa incepem, mi-a zis el in timp si m-a ridicat luandu-ma de solduri.

-Dar esti sigur de asta? Poate facem o greseala, i-am zis eu in timp ce imi dadeam bluza jos.

- Nu, stai linistita, o sa fie bine.

Ne-am chinuit jumate de an in speranta ca un suflet se va cladi in pantecul meu, dar speranta a inceput sa dispara incet incet. Dupa pastile si incercarile stresante, am decis sa mergem la medic pentru niste analize. Ne-am hotarat o zi anune si am mers la cel mai apropiat medic. Ne-a dat o fisa cu toate analizele care trebuiesc facute si le-am facut. Dupa 10 zile de la recoltare eram programati sa venim la medic pentru a ni se citit rezultatele. Rezultatul era asa de simplu, dar atat de greu de inteles. Eram sterila, nu puteam face copii si nici acum nu pot. Ziua aceea a fost pentru mine intrarea in iad.

In primele saptamani J. nu s-a purtat cu mine altfel, dar nici mult nu mai avea. Asa ca intr-o zi a explodat. Mi-a zis tot ce are el pe suflet, a vorbit o jumatate de ora in continuu, fara oprire. A aberat complet. Tot ce am inteles este ca lui nu-i convine situatia si ca vrea neaparat un copil. Nu m-a suparat reactia lui, pentru ca nici eu nu eram multumita de mine, il intelegeam perfect. Asa ca am decis sa facem o adoptie.

Comentarii

  1. @fatacareaduceploaia: Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca este o decizie minunta.

    cunosc persoane care prefera sa-si planga de mila si sa refuze sa adopte un copil doar pentru ca nu-i din sangele lor.

    pe voi doi va admir,felicitari.!

    ...si va doresc mult succes,sanatate si fericire in vietile voastre.!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anna: Anna, imi pare rau sa-ti spun, dar cred ca ai inteles gresit. Articolul acesta este o poveste. Nu este adevarat, nu este viata mea. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună! Poţi, te rog, să schimbi şi tu link-ul meu de la blogroll ? M-am mutat pe www.annitu.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

O zi obişnuită din viaţa mea

”Pana la infinit” - O declaratie de dragoste