Am o sora!

Şi eu sunt uimită când aud acest cuânt "Soră".

Astăzi mi-am dat seama de unele lucruri care se întamplă în viaţa mea.

În primul rând simt că ceva mă apasă pe suflet, ştiu şi cine e responsabil, dar n-are rost să divulg persoana.

În al doilea rând mi-am dat seama că nu este aşa de greu să faci ce ţi-ai propus în seara precedentă, ştiind că tot ce ţi+ai propus nu o să se întâmple.
Şi nu în ultimul rând mi-am dat seama că am o soră. Da, Valentina, verişoară prin lege îmi este soră. De ce spun asta?



Deoarece locuiesc sub acelaşi acoperiş cu ea şi îmi stă toată ziua pe cap. Are numai 6 ani şi nu prea mă inţelege atunci când îi spun să iasă din cameră că am puţină treabă. Este vulcanică atunci când o păcăleşti aşa cum fac eu deobicei, este curioasă şi se plictiseşte repede. Are şi ea toane ca toţi ceilalţi: când vine la mine şi îmi spune că mă iubeşte şi când pleacă nervoasă din cameră trântind uşa zgomotos. De la un timp doarme cu mine şi ador să o aud cum sforăie şi cum vorbeşte în somn de căluţii ei şi de Tom şi Jerry.

O iubesc şi asta contează. Îmi este ca o sora. 



Comentarii

  1. :)) interesant. Sa traiasca fericita si cuminte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Lipsa de ocupatie sa presupun :) .. Intelege-o ca te va intelege si ea intr-o zi :>

    RăspundețiȘtergere
  3. E bine sa fim rabdatori cu fratii mai mici. Succes!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Sorin: Am sa astept ziua in care am sa cooperez cu ea :))

    @Vlad: sunt cat se poate de rabdatoare. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Suuuper tare..:)) cand am citit Valentina m-am gandit imediat la Hurubaru Valentina :))..cand am citit 6 ani :)):)):))

    RăspundețiȘtergere
  6. o sora , dar pt cat timp...probabil se va intoarce si ea la parintii ei...oricum sa creasca sanatoasa si frumoasa ! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @sufletel: pana o sa se intoarca ea la ai ei.. eu am sa fiu deja plecata de acasa :d

    RăspundețiȘtergere
  8. Cosmin: :D :X

    Silviu: daa si nu se opreste 8-|

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

O zi obişnuită din viaţa mea

”Pana la infinit” - O declaratie de dragoste