Blogmeet in Gara de Nord
Cretzu de la neydamn.eu a avut timp astăzi să treacă prin București pentru a face o mică întâlnire a bloggerilor. Din fericire am putut să ajung. Pe lângă mine a mai fost Spanac și Cristi Mitroi.
Vrei să-ţi povestesc?
Am plecat de la liceu pe la orele doisprezece, am ajuns pe la avion, obor, pe urmă cu metrou până la Gara de Nord. Am ajuns chiar cu treizeci şi cinci de minute mai devreme de ora stabilită de Cretzu. ("La şi treizeci şi cinci în faţă la Mc!"). Desigur că trenul avea o mică întârziere de douăzeci de minute, dar nu a contat, pentru că mi-am făcut de treabă stând pe mess. De unde am net? De la Mc, are wi-fi gratuit.
Şi pentru că nici pe mess nu aveam ce face, am început să fiu atentă la oamenii care se perindau pe lângă mine. Eu eram făcută mică la o masă de afară, mă uitam după unu creţ mai mare aşa...Toată lumea alerga atunci când cucoană de sus spunea că în cinci minute trenul X pleacă. 50% dintre acei oameni aveau ceas la mână. 10% erau la Mc-ul unde stăteam eu. 90% aveau cel puţin o geantă de voiaj, iar restul de 10% sunt eu cu Spanac şi cu Cristi, pentru că noi am venit să-l vedem pe Cretzu.
"Ce părere ai despre mine, Einstein?"
Părerea mea este foarte bună despre, tine, Damian. Ești un dulce şi pe G+, dar şi în realitate. Iar râsul tău mă molipsește.

PS: Azi mai e si ziua mea! :)) [1 iunie]
La multi ani Pici! Ni ca frumos iti sta asa imbracata!
RăspundețiȘtergeremuc: Ms :* Multumesc:"> :D Vezi ca eram gata-gata sa-mi cumpar bilet de Calarasi :))
RăspundețiȘtergereOfftopic: Pici betiv. Cu berula in fata,a?
RăspundețiȘtergereOfftopic Muc: Baiii, aia era berea lui Cretzu. Nu era locul meu ala. eu stateam pe partea cealalta si aveam in fata o sticla de Cola :)) :x si nu te mint. ;;)
RăspundețiȘtergerepai bine ma, acu anuntati? una bucata blogger minunat nu primeati printre voi? rusinica sa va fie!
RăspundețiȘtergereEmil: Aseara s-a hotarat Cretzu. :D daca nu-mi zicea Muc, eu nu aflam ;))
RăspundețiȘtergeredadeati anunt pe grupuri :) si ne strangeam :)
RăspundețiȘtergereEmme: Asta chiar nu o cred cu biletu :))
RăspundețiȘtergereEmil: Nu ne-am gandit. Data viitoare :D
RăspundețiȘtergereMuc: ce bilet?
Bilet spre Calarasi :P:))
RăspundețiȘtergereMuc: daca nu aveam 17 ani si daca nu aveam treaba dupa 3.. dadeam o tura pana la tine :))
RăspundețiȘtergerece fata am in poza 2 :))
RăspundețiȘtergereaia e de pus in rama!
Vorba lui Emil, astăzi pe la 1 eram prin apropiere, dacă ştiam, veneam şi eu :))
RăspundețiȘtergereMai Emile, ia activeaza matale pe twitter si o sa vezi cum vei sti la timp :D Data viitoare :D
RăspundețiȘtergerela multi ani suflet de copil :) imi pare rau pt intarziere :)
RăspundețiȘtergereSponsor a fost Golden Braun? :d
RăspundețiȘtergere