Micuța Carla - Cap. II


    Atunci când eşti tânăr totul ţi se pare o joacă, timpul trece foarte repede, iar bateriile nu trebuie să le încarci prea des. Distracţia din timpul tinereţii este cea mai dulce şi cea mai nevinovată, ca să spunem aşa. Iubirea este şi ea inofensivă, iar sentimentele sunt greu de stăpânit. Dacă ţi se întâmplă ceva rău crezi că lumea se sfârşeşte în acel punct şi simţi că nu poţi merge mai departe. Certurile minore pe care le ai cu părinţii, colegii, prietenii, ţi se par adevărate războaie, în care tu trebuie să ieşi mereu învingător.



    Ada a plecat de la mine cam după douăzeci de minute după venirea lui Eric. Are nişte ochi aşa de mari, încât o pot citi imediat, ştiu când  este supărată, veselă, iar acum sunt convinsă că este puţin îndrăgostită.
    M-am dus la etaj pentru a mă relaxa vreo patruzeci de minute până când Ada avea să se întoarcă. A plecat până acasă pentru a mânca cu familia ei şi pentru aş face un duş și a se pregăti pentru petrecere. La ei în familie este o tradiţie să mănâce toată familia la o oră fixă în fiecare seară. Fumos aşa. Îmi place. Păcat că la noi nu se poate ţine acest obicei, pentru că tata lipseşte cu zilele de-a casă, deoarece are o firmă de amenajări interioare şi este chemat şi peste hotare pentru a amenaja diverse case, restaurante, hoteluri etc.   Mama este casnică şi stă mai mereu pe capul meu, dar îmi place asta, că nu trebuie să-mi fac singură de mâncare, nu trebuie să fac curat sau cel mai grav să spăl vasele.
    Iustin a fost plecat doi ani la Dublin cu tatăl său şi cu fratele mai mare. Tatăl lui este ambasador acolo şi i-a luat şi pe ei. Nu prea se descurcă cu colegii, anturajul, pentru că noi Romanii, suntem văzuţi altfel în Irlanda. Mi-a spus acum două zile, pe internet, că şi-a pierdut telefonul şi că nu mai avem cum să vorbim aşa, doar pe messenger, asta înseamnă că vorbim numai seara. Am primit şi o veste bună de la el, mi-a spus că zilele astea o să vină inapoi în România, pentru câteva săptămâni, dar nu era sigur, pentru că acum se afla la Paris, pentru nu ştiu ce conferinţa de presă şi nu se ştie când scăpa de acolo. Am sentimentul că o să fie în seara asta aici.
    Cele patruzeci de minute s-au dus foarte repede, m-am ridicat din pat, m-am dus să-mi fac un duş şi pe urmă am coborât în bucătărie pentru a mânca ceva, nu voiam să plec cu stomacul gol pe căldura asta. Mama mi-a pregătit o salată de roşii cu tot ce se poate în ea, a scos-o de la frigider, era aşa de bună... Când m-am aşezat la masă o văd puţin abătută şi că se uită la televizor. M-am întors să o văd mai bine şi stătea cu spatele drept, şocată şi cu mâna stângă pusă la gură, avea ochii parcă ieşiţi din orbite.
 -  Mamă, ce ai?
 -  Nimic...mi-a spus ea printre degetele tremurânde.
    N-am văzut-o niciodată pe mama tremurând, pentru că ea nu fumează, nu bea. Adică mint, am văzut-o odată în excursia din Suedia, a tremurat aşa de rău, încât ziceai că e băgată la curent.
 - Trebuie să fie ceva, dacă nu e nimic de ce reacţionezi aşa?
 - Este foarte grav, de la anul cică se schimbă BAC-ul. O să fii praf, mi-a spus ea puţin cu zâmbetul pe buze.
Mai aveam puţin şi ţipam la ea când mi-a spus asta. Am crezut, Doamne fereşte, ca a murit cineva, că a dat maşina peste un câine.  Trebuia să fie ceva mult mai grav, nu că se schimbă bacalaureatul.
 - Hai mamă, tu chiar crezi ce zic ăştia? Acum că s-au făcut schimbări acolo în casa lor, toată lumea vrea să schimbe ceva, la anu, să vezi că nici nu o să mai dăm BAC-ul, am început să râd aşa de tare încât Eric s-a speriat. A intrat pe uşă foarte încet. Cred că a auzit că vorbeam cu mama şi nu a vrut să deranjeze. Acum îmi dau seama că băiatul ăsta este un tip bun. Nu s-a dat la mine până acum. Nici nu prea mă bagă în seamă. El îşi vede de treaba lui. Mai merg cu el când ies la cumpărături, dar în afară de vreme şi ce note iau la şcoală nu mă întreabă nimic. I-ar sta bine Adei cu el de mână.
 -  Bună Eric!
 - Bună seara Carla, bună seara doamnă Nadia, ne-a salutat foarte repede pentru că se grăbea să ajungă la maşină, pentru că tata urma să plece.
    M-am uitat repede la ceas şi a văzut că deja sunt în întârziere. Am mâncat repede salata şi am fugit până sus pentru a-mi căuta cu ce să mă îmbrac. Până la urmă am rămas la o rochiţă, scurta (bine că n-a fost tata acasă că sigur mă certam cu el în privinţa lungimii unei rochiţe) foarte colorată. Sandalele erau aceleași, albe foarte simple. Îmi place ca încălţămintea să fie comodă. Părul mi l-am lăsat aşa cum este, n-am avut timp să-l îndrept.
    Ada a venit chiar la fix, când voiam să cobor după sandale.
    De regulă, atunci când plecăm la o petrecere, stăm ore întregi pentru a ne aranja. Dar petrecerea a fost anunţată pe la ora trei după-amiază şi nu aveam timp să facem tot ce ne doream. Aşa că ne-am îmbrăcat fiecare la casele noastre, am economisit şi timp şi prăjiturile mamei. Face mama nişte prăjituri  aşa de bune, încât nu te poţi opri din mâncat după prima înghiţitură. Iar Ada este înnebunită după dulciuri, mănâncă de dimineaţă, la prânz, seara şi între mese. Fază este că nu pune pe ea niciun kilogram.
    Am plecat destul de repede, pentru că mama avea chef de  "Ai grijă ce faci...să nu fumezi, să nu te droghezi... nu vreau să fiu bunica încă..." Deci m-a exasperat cu teoriile astea. Mi-a zis odată, mi-a zis a doua oară , iar a treia oară mi-a intrat în cap îţi dai seama, dar deja când îmi zice asta zilnic mă scoate din sărite.
    Am ajuns la Dora într-un final. Aproape tot liceul era acolo. Distracţia deja începuse, iar piscina era plină ochi. Nu îţi trebuia costum de baie pentru a te arunca în piscină. Aerul era destul de încins de la torţele de foc, pentru a îndepărta ţânţarii si te împiedicai de sticlele de bere.
    Casa Dorei nu se poate numi casă, ea mai degrabă are un palat. Un mic conac, la marginea Bucurestului, impreajmuit de pomi de doi metri, de oameni de pază şi cel mai credincios paznic este un Labrador (Retriever) auriu de talie mijlocie care este un scump. El nu este destinat pentru a păzi o curte, dar face şi treaba asta foarte bine, dacă nu te cunoaşte s-ar putea să nu ieşi întreg din curte. Acum când Dora dă petreceri grădinarul îl închide într-un loc special amenajat.
    Distracţia era la maxim, muzica răsuna din toate părţile. Trebuia să-ţi faci semne cu persoana de lângă tine sau să-i vorbeşti la ureche, că altfel nu înţelegeai ce spune.
    Ada s-a dus să-mi aducă un pahar de suc şi o felie de pizza. M-am aşezat pe o băncuţă lângă un copăcel, mai ferit de mulţime, pentru că nu voiam să vorbesc cu nimeni. Aveam o stare de tristeţe, era aceeași pe care am avut-o în ziua aia la piscină. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, pentru că de când n-am mai vorbit cu Iustin, am numai coşmaruri şi nu pot să dorm noaptea. Am încercat cu ceaiuri calmante, aseară am făcut trei duşuri pentru a mă răcori, pentru că şi de la căldură s-ar putea să fiu aşa.
    Am dansat de am făcut febră muscualară şi am plecat acasă. Petrecerea nu a fost cine ştie ce. Aceasi tipi, aceleaşi fete. Dacă lipsea Sara, totul era foarte bine. De ce spun asta? Pentru că această Sara este cea mai  rea fată din liceu, nu suferă pe nimeni. Ceea ce mă enervează la ea este că poate avea toţi băițeii la picioare, pentru că îi joacă pe degete pe toţi. Aşa cum l-a jucat şi pe Iustin al meu, când eram în clasa a nouă, când ne-am despărţit dintr-o prostie şi nu ne-am vorbit o săptămână. În acea săptămână l-a sunat într-una, l-a implorat să iasă cu ea afară şi prostu s-a dus, nu avea cum să o refuze pe marea regina Sara. Din câte mi-a spus el, a fost obligat să se combine cu ea, dar nu prea cred asta. Când ăla a văzut o bunăciune şi că toţi băieţii sunt în limbă după ea, nu avea cum să o refuze. După mult timp am aflat că aşa a fost cum mi-a povestit el şi l-am iertat, pe jumătate.
    Am ajuns acasă pe la unu şi ceva. Mama dormea în sufragerie. Nu ştiu de ce, dar când tata nu e acasă, mama nu doarme sus în camera lor, cred că îi este frică. Bine că nu-mi cere să dorm cu ea.
    I-am spus Adei dacă vrea să doarma la mine şi a fost de acord. Am deschis calculatorul şi ne-am pus la un film. N-am putut sta până la sfârşitul filmului pentru că adormeam pe scaune. Ne-am băgat în pat. Pe la cinci dimineaţa m-am trezit brusc.
 - Ce ai? mă întreabă Ada panicată.
 - Iar am visat urât, se făcea că Iustin a fost la petrecere şi că se pupa cu Sara şi că au fost în casă, exact în camera Dorei. De ce trebuie să visez eu porcări dastea? m-ai aveam puţin şi mă apuca plânsul. Eram transpirată toată şi nu mai puteam să ţin ochii deschişi.
 - Băi femeie, potoleștete, Iustin nu te înşală, să vezi că mâine, poimâine, o să vină în Bucureşti şi ai să te vezi cu el, nu te mai panică atâta.
 - Şi dacă e adevărat, ce faci? Ştii că de la un timp tot ce visez se adevereşte, nu?
 - Eşti paranoică fato. Hai gata, că deja mă seperii, culcă-te! Vorbim mâine.
    M-am întors pe partea cealaltă şi am stat şi am meditat la coşmarul pe care l-am avut. Eu cred că Iustin mă iubeşte, dar nu ştie cum să-mi spună şi faptul că nu primesc afecţiune de la el, mă face să am coșmaruri în fiecare seară. Până la urmă am adormit cu gândul că este doar un vis şi că nu se va întâmpla.

Capitolul I
Capitol pilot

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

O zi obişnuită din viaţa mea

”Pana la infinit” - O declaratie de dragoste