Micuta Carla - III
A doua zi
de dimineaţă m-am trezit cu dureri mari de cap şi mă usturau ochii foarte tare.
Desigur, am plâns toată noaptea în timp ce Ada a sforăit lângă mine, n-am vrut
să o trezesc că şi aşa era super obosită şi nu putea să-mi zică nimic ca să mă
liniştească. M-am dat jos din pat şi am deschis geamul. Afară era o căldură
insuportabilă, nici n-am putut să respir adânc pentru a mă trezi, pentru că
simţeam cum aerul de afară îmi arde gâtul. Am trezit-o pe Ada foarte încet,
pentru că dacă o trezeam repede păţeam ca acum câteva luni în excursie. Am
trezit-o aşa de repede încât n-a vorbit cu mine toată ziua. De ce? Pentru că şi
ea are nişte vise ciudate, dar ale ei sunt frumoase şi dacă o trezesc în timpul
unui vis frumos stă supărată pe mine toată ziua. Aşa că am luat-o încet.
-
Ada, este unu după-amiaza, ar trebui să te scoli.
-
Ahaa, ştiu, şi eu te iubesc…
-
Ada! Am încercat să nu ţip, dar nici să vorbesc în şoaptă.
-
Da, mă trezesc acuma, mi-a zis ea în timp ce a pus mâna la gura să
caşte.
-
Eu intru la duş şi mă găseşti jos. Acelaşi lucru să-l faci şi tu,
bine?
-
Ahaaa!
Aha? Da cine sunt
eu să mă iei pe mine cu “aha”. Nu suport onomatopeea asta. Şi ca să mă enerveze
şi mai tare s-a întors pe partea cealaltă. Am închis ochii să mă pot abţine să
nu tip, am luat încet o pernă mai uşoară şi am început să-i dau în spate.
-
Aha? Cine mă crezi tu?
-
Stai nebuno, ce-ai? Gata, m-am trezit. Uite stau în fund.
Cu faza asta voia
să mă facă să uit, pentru că stătea puţin în fund şi se prăbuşea peste pernele
abia aranjate de mine. Am luat încă o pernă şi am început să dau în ea. La
rândul ei a luat şi ea două perne şi a început
al III lea Război Mondial. M-am uitat la ceas şi se făcuse unu jumate.
Am ridicat steagul alb, asta fiindcă mă durea operaţia de apendicită şi nu mă
mai puteam apăra. Am luat telefonul şi mi-am verificat mesajele. Când să văd un
mesaj de la…
-
OMG, nu se poate, nu, nu, trebuie să fie doar un vis.
-
Ce s-a întâmplat? Era prima oară când o vedeam aşa de mirată pe Ada.
-
Nu mai am semnal la telefon, cred că s-a dus şi ăsta.
-
Şi de-asta te impacientezi aşa de tare? Credeai că o să te sune
Iustin, nu? Hai zi acum…
-
Da, dar acum nu mai pot lua legătura cu el dacă nu mai merge
telefonul.
M-am comportat de
parcă nu mai aveam niciun ban în casă şi era o urgenţă majoră.
-
Lasă, nu te panica, îţi dau de la mine, dacă e ceva şi trebuie să
suni.
Ada, mi-a fost şi
este cea mai bună prietenă. Nu cred că mai există alta ca ea. Pot spune că fără
aer pot să trăiesc, dar fără ea, nu prea cred.
Am trecut
şi peste nenorocirea asta. Am făcut duş şi am mers jos sa mâncăm. Am făcut duş
pe rând. Mama ne aştepta de o oră şi ceva cu masa pusă. Cred eu că atunci când
a văzut că nu coborâm şi-a luat cartea ei de dragoste şi s-a dus pe balansoar
şi a început să citească. Când am ajuns jos
era o linişte desăvârşită, rece, de la aerul condiţionat şi miros de
negresă. Face mama o negresă de te lingi pe degete. Desigur că Ada n-a mai
mâncat salată de roşii şi omleta cu şuncă de pe masă şi s-a repezit la aragaz
pentru a gusta prăjitura. Şi când zic “a gusta” mă refer la cinci sau şase
feliuţe.
Mama ne-a
auzit că tot cotrobăim prin casă şi şi-a lăsat cartea plină de amor secret şi a
venit în bucătărie.
-
Bună dimineaţa sau bună după-amiaza să vă spun, mândrelor?
Mama are un stil de
a face glume, nu îi iese de fiecare dată, dar şi când îi iese, te prăpădeşti de
râs.
-
Bună şi atâta, am zis eu căutând un pahar pentru a-mi pune limonadă.
-
Paharele sunt sus. Nu atinge nimic, lasă-mă pe mine să-l iau. Cine
ştie cum mai spargi şi acum toate paharele ca în ziua aceea.
E adevărat ce spune
mama. Într-o zi când am venit de la bazin, înfierbântată toată, eh, atunci eram
şi mai mică de înălţime, am deschis uşa de la dulap am luat un pahar care era
aşezat pe o tavă şi nu ştiu cum am făcut că am apăsat cu antebraţul pe marginea
tăvii şi toate paharele din spate s-au făcut praf şi cand zic praf, mă refer la
praf-praf.
Ada a plecat după
ce am terminat eu de mâncat omletă şi ea după ce a terminat negresa. Nu mă supăr
că a mâncat-o pe toată, dar mă mir că ea nu pune pe ea deloc. Norocul ei.
Am ieşit la piscină
pentru a mă răcori puţin şi pentru a-mi termina limonada. Am dat două ture de piscină şi vine mama în
papucii ei care fac zgomot, cu halatul ei foarte vaporos pentru a-mi da
telefonul fix.
-
Iustin, Iustin este la telefon.
Era prima veste
bună pe care am luat-o pe anul acela, pe lângă faptul că mi-a ieşit medie mare
la şcoală şi că tata avea să-mi cumpere o maşină.
-
Da? Ai răspuns, dă-mi încoace.
Eram udă pe mâini,
dar ce mai conta când la telefon era Iustin. Venit din Paris, cred că proaspăt
coborât din avion şi mă sună pe mine pentru a-mi cere să ne vedem.
-
Bună, zic eu foarte entuziasmată.
-
Bună iepuraş, te-am sunat să-ţi spun dacă poţi să ieşi până afară că o
să vin la tine să-ţi dau un cadou.
Inima a început
să-mi bată din ce în ce mai tare. M-am făcut roşie la faţă şi parcă îmi aduc
aminte că mă luase puţin leşinul.
-
Da scumpete, în zece minute voi fi la poartă.
-
Ok, în cinci minute voi fi și eu gata.
Nebunie maximă.
Am ieşit repede din piscină. Aveam vârfurile ude. Ce mai conta. Mi-am prins
părul într-o coadă şi mi-am luat o fustă scurtă şi un maieu albastru şi
sandalele albe. Mi-am dat cu puţin rimel şi cu ceva pe buze nelipicios, pentru
că lui nu-i place. Am coborât repede jos şi el deja mă aştepta la poartă.
-
Dulceaţă mică, mi-a fost dor de tine.
M-am aruncat în
braţele lui. M-am întors să văd dacă ne urmăreşte cineva. Cineva, fiind mama, care
se uita de la geamul camerei ei. Desigur că era acolo, aşa că l-am tras pe
Iustin mai în dreapta foarte aproape de gard pentru a nu ne vedea mama.
L-am luat în braţe
şi am început să-l sărut. Eram topită toată, nu mai puteam. Aveam acea fericire
în suflet de parcă era prima oară când îl sărutam.
Mi-a adus de la
Paris un breloc în formă de Turnul Eiffel. Foarte frumos. Şi acum îl mai am.
-
Şi mie mi-a fost dor de tine.
Şi am mai stai
cinci minute îmbrăţişaţi.
-
Uite, vreau să te invit diseară la Pizza Hut, pentru a cina împreună.
El este innebunit
după pizza, are un unchi în Italia care face pizza pentru un restaurant de lux
şi dacă a stat acolo două luni, asta fiind acum aproximativ un an, un an jumate,
a prins gustul şi acum mănâcă dimineaţa la prânz şi seară.
-
Da, cum vrei tu iubire. La opt e bine?
-
E perfect.
Ne-am mai pupat
puţin şi am plecat. M-am dus repede în bucătărie pentru a o aştepta pe mama,
care trebuia să coboare de sus, pentru ai arăta cadoul de la Iustin.
-
Şi eu care credeam că v-aţi certat, îmi zice mama cu sprânceana
ridicată.
-
Nu mamă, ne înţelegem foarte bine.
Ceasul era trei, nu
puteam să încep să mă pregătesc de la ora aia aşa că m-am întors în piscină şi
am stat la soare pană pe la vreo şase jumate. M-am dus în bucătărie pentru a
mânca ceva şi pe urmă m-am dus să-mi fac baie. Părul îmi stătea băț de la cât
clor am băgat în el. Puteam să-mi fac creastă. Am râs puţin în sinea mea
încercând să-mi imaginez.
Ceasul era opt aşa că mi-am luat geanta şi am aşteptat să
mă sune. Tot pe telefonul fix m-a sunat, pentru că telefonul meu s-a dus. Eu
nu-i făcusem nimic. S-a stricat singur.
Am ajuns repede la
pizzarie aşa că am mai stat până am comandat.
-
Ce ai făcut aseară? Mă întreabă Iustin uitându-se pe meniu.
-
Am fost la Dora acasă, a dat o petrecere. Am fost cu Ada, de ce?
Era absurd să mă
întrebe asta, pentru că el nu a fost în Bucureşti aseară. Sau a fost? Deja mă
pusese pe gânduri.
-
Şi la ce oră ai plecat?
Nu se poate. A fost
aseară acolo şi mie nu mi-a zis nimic. Ceartă scria pe noi.
-
Pe la unu. De ce?
-
Pentru că am fost şi eu aseară, dar eu am ajuns pe la trei, că avionul
a avut o întârziere de două oare.
-
Şi pe mine de ce nu m-ai sunat?
Deja eram călcată
pe coadă, aşa îmi place să spun atunci când mă enervez.
-
Pentru că telefonul tău era închis, daia.
-
Aaa, da. Nu ştiu ce are, azi de dimineaţă l-am văzut că nu mai are
semnal.
Mda, fără ceartă.
Nu aveam nici dispoziţia necesară, pentru că seara era aşa de frumoasă cu
liniştea din pizzarie şi muzica lentă pusă pe fundal. Mai aveam puţin şi mă
cufundam în scaunul acela moale.
Până când Sara a
intrat cu prietenele ei şi s-a apropiat de masa noastră.
-
Bună Iustin, te-ai simţit bine aseară când ne-am sărutat? A, bună
Carla, nu te-am văzut.
Sara este cea mai
diabolică fată de pe pământul ăsta. Vorbeşte aşa de piţigăiat şi tine nasul ăla
pe sus. Mă enervează cumplit.
M-am oprit cu
privirea la Iustin pentru ai vedea reacţia. El a rămas stană de piatră şi a
încercat să-mi cuprindă mâna pentru a-mi explica ce voia Sara să spună, dar nu
prea a reuşit pentru că am plecat plângând din pizzarie şi am alergat până
acasă.
În seara aceea
chiar m-am bucurat că telefonul nu mai mergea, pentru că nu voiam să-l aud
vorbind şi să mă implore să-l iert, iar telefonul fix este închis după ora zece
de mama, pentru că nu vrea să fie sunată şi trezită din somn.
Nice. Astept o continuare.:)
RăspundețiȘtergere