Treceți la conținutul principal

Micuta Carla - III


   A doua zi de dimineaţă m-am trezit cu dureri mari de cap şi mă usturau ochii foarte tare. Desigur, am plâns toată noaptea în timp ce Ada a sforăit lângă mine, n-am vrut să o trezesc că şi aşa era super obosită şi nu putea să-mi zică nimic ca să mă liniştească. M-am dat jos din pat şi am deschis geamul. Afară era o căldură insuportabilă, nici n-am putut să respir adânc pentru a mă trezi, pentru că simţeam cum aerul de afară îmi arde gâtul. Am trezit-o pe Ada foarte încet, pentru că dacă o trezeam repede păţeam ca acum câteva luni în excursie. Am trezit-o aşa de repede încât n-a vorbit cu mine toată ziua. De ce? Pentru că şi ea are nişte vise ciudate, dar ale ei sunt frumoase şi dacă o trezesc în timpul unui vis frumos stă supărată pe mine toată ziua. Aşa că am luat-o încet.


-         Ada, este unu după-amiaza, ar trebui să te scoli.
-         Ahaa, ştiu, şi eu te iubesc…
-         Ada! Am încercat să nu ţip, dar nici să vorbesc în şoaptă.
-         Da, mă trezesc acuma, mi-a zis ea în timp ce a pus mâna la gura să caşte.
-         Eu intru la duş şi mă găseşti jos. Acelaşi lucru să-l faci şi tu, bine?
-         Ahaaa!
   Aha? Da cine sunt eu să mă iei pe mine cu “aha”. Nu suport onomatopeea asta. Şi ca să mă enerveze şi mai tare s-a întors pe partea cealaltă. Am închis ochii să mă pot abţine să nu tip, am luat încet o pernă mai uşoară şi am început să-i dau în spate.
-         Aha? Cine mă crezi tu?
-         Stai nebuno, ce-ai? Gata, m-am trezit. Uite stau în fund.
   Cu faza asta voia să mă facă să uit, pentru că stătea puţin în fund şi se prăbuşea peste pernele abia aranjate de mine. Am luat încă o pernă şi am început să dau în ea. La rândul ei a luat şi ea două perne şi a început  al III lea Război Mondial. M-am uitat la ceas şi se făcuse unu jumate. Am ridicat steagul alb, asta fiindcă mă durea operaţia de apendicită şi nu mă mai puteam apăra. Am luat telefonul şi mi-am verificat mesajele. Când să văd un mesaj de la…
-         OMG, nu se poate, nu, nu, trebuie să fie doar un vis.
-         Ce s-a întâmplat? Era prima oară când o vedeam aşa de mirată pe Ada.
-         Nu mai am semnal la telefon, cred că s-a dus şi ăsta.
-         Şi de-asta te impacientezi aşa de tare? Credeai că o să te sune Iustin, nu? Hai zi acum…
-         Da, dar acum nu mai pot lua legătura cu el dacă nu mai merge telefonul.
   M-am comportat de parcă nu mai aveam niciun ban în casă şi era o urgenţă majoră.
-         Lasă, nu te panica, îţi dau de la mine, dacă e ceva şi trebuie să suni.
   Ada, mi-a fost şi este cea mai bună prietenă. Nu cred că mai există alta ca ea. Pot spune că fără aer pot să trăiesc, dar fără ea, nu prea cred.
   Am trecut şi peste nenorocirea asta. Am făcut duş şi am mers jos sa mâncăm. Am făcut duş pe rând. Mama ne aştepta de o oră şi ceva cu masa pusă. Cred eu că atunci când a văzut că nu coborâm şi-a luat cartea ei de dragoste şi s-a dus pe balansoar şi a început să citească. Când am ajuns jos  era o linişte desăvârşită, rece, de la aerul condiţionat şi miros de negresă. Face mama o negresă de te lingi pe degete. Desigur că Ada n-a mai mâncat salată de roşii şi omleta cu şuncă de pe masă şi s-a repezit la aragaz pentru a gusta prăjitura. Şi când zic “a gusta” mă refer la cinci sau şase feliuţe.
   Mama ne-a auzit că tot cotrobăim prin casă şi şi-a lăsat cartea plină de amor secret şi a venit în bucătărie.
-         Bună dimineaţa sau bună după-amiaza să vă spun, mândrelor?
   Mama are un stil de a face glume, nu îi iese de fiecare dată, dar şi când îi iese, te prăpădeşti de râs.
-         Bună şi atâta, am zis eu căutând un pahar pentru a-mi pune limonadă.
-         Paharele sunt sus. Nu atinge nimic, lasă-mă pe mine să-l iau. Cine ştie cum mai spargi şi acum toate paharele ca în ziua aceea.
   E adevărat ce spune mama. Într-o zi când am venit de la bazin, înfierbântată toată, eh, atunci eram şi mai mică de înălţime, am deschis uşa de la dulap am luat un pahar care era aşezat pe o tavă şi nu ştiu cum am făcut că am apăsat cu antebraţul pe marginea tăvii şi toate paharele din spate s-au făcut praf şi cand zic praf, mă refer la praf-praf.
   Ada a plecat după ce am terminat eu de mâncat omletă şi ea după ce a terminat negresa. Nu mă supăr că a mâncat-o pe toată, dar mă mir că ea nu pune pe ea deloc. Norocul ei.
   Am ieşit la piscină pentru a mă răcori puţin şi pentru a-mi termina limonada.  Am dat două ture de piscină şi vine mama în papucii ei care fac zgomot, cu halatul ei foarte vaporos pentru a-mi da telefonul fix.
-         Iustin, Iustin este la telefon.
   Era prima veste bună pe care am luat-o pe anul acela, pe lângă faptul că mi-a ieşit medie mare la şcoală şi că tata avea să-mi cumpere o maşină.
-         Da? Ai răspuns, dă-mi încoace.
   Eram udă pe mâini, dar ce mai conta când la telefon era Iustin. Venit din Paris, cred că proaspăt coborât din avion şi mă sună pe mine pentru a-mi cere să ne vedem.
-         Bună, zic eu foarte entuziasmată.
-         Bună iepuraş, te-am sunat să-ţi spun dacă poţi să ieşi până afară că o să vin la tine să-ţi dau un cadou.
  Inima a început să-mi bată din ce în ce mai tare. M-am făcut roşie la faţă şi parcă îmi aduc aminte că mă luase puţin leşinul.
-         Da scumpete, în zece minute voi fi la poartă.
-         Ok, în cinci minute voi fi și eu gata.
   Nebunie maximă. Am ieşit repede din piscină. Aveam vârfurile ude. Ce mai conta. Mi-am prins părul într-o coadă şi mi-am luat o fustă scurtă şi un maieu albastru şi sandalele albe. Mi-am dat cu puţin rimel şi cu ceva pe buze nelipicios, pentru că lui nu-i place. Am coborât repede jos şi el deja mă aştepta la poartă.
-         Dulceaţă mică, mi-a fost dor de tine.
   M-am aruncat în braţele lui. M-am întors să văd dacă ne urmăreşte cineva. Cineva, fiind mama, care se uita de la geamul camerei ei. Desigur că era acolo, aşa că l-am tras pe Iustin mai în dreapta foarte aproape de gard pentru a nu ne vedea mama.
   L-am luat în braţe şi am început să-l sărut. Eram topită toată, nu mai puteam. Aveam acea fericire în suflet de parcă era prima oară când îl sărutam.
  Mi-a adus de la Paris un breloc în formă de Turnul Eiffel. Foarte frumos. Şi acum îl mai am.
-         Şi mie mi-a fost dor de tine.
   Şi am mai stai cinci minute îmbrăţişaţi.
-         Uite, vreau să te invit diseară la Pizza Hut, pentru a cina împreună.
   El este innebunit după pizza, are un unchi în Italia care face pizza pentru un restaurant de lux şi dacă a stat acolo două luni, asta fiind acum aproximativ un an, un an jumate, a prins gustul şi acum mănâcă dimineaţa la prânz şi seară.
-         Da, cum vrei tu iubire. La opt e bine?
-         E perfect.
   Ne-am mai pupat puţin şi am plecat. M-am dus repede în bucătărie pentru a o aştepta pe mama, care trebuia să coboare de sus, pentru ai arăta cadoul de la Iustin.
-         Şi eu care credeam că v-aţi certat, îmi zice mama cu sprânceana ridicată.
-         Nu mamă, ne înţelegem foarte bine.
   Ceasul era trei, nu puteam să încep să mă pregătesc de la ora aia aşa că m-am întors în piscină şi am stat la soare pană pe la vreo şase jumate. M-am dus în bucătărie pentru a mânca ceva şi pe urmă m-am dus să-mi fac baie. Părul îmi stătea băț de la cât clor am băgat în el. Puteam să-mi fac creastă. Am râs puţin în sinea mea încercând să-mi imaginez.
   Ceasul era  opt aşa că mi-am luat geanta şi am aşteptat să mă sune. Tot pe telefonul fix m-a sunat, pentru că telefonul meu s-a dus. Eu nu-i făcusem nimic. S-a stricat singur.
   Am ajuns repede la pizzarie aşa că am mai stat până am comandat.
-         Ce ai făcut aseară? Mă întreabă Iustin uitându-se pe meniu.
-         Am fost la Dora acasă, a dat o petrecere. Am fost cu Ada, de ce?
  Era absurd să mă întrebe asta, pentru că el nu a fost în Bucureşti aseară. Sau a fost? Deja mă pusese pe gânduri.
-         Şi la ce oră ai plecat?
   Nu se poate. A fost aseară acolo şi mie nu mi-a zis nimic. Ceartă scria pe noi.
-         Pe la unu. De ce?
-         Pentru că am fost şi eu aseară, dar eu am ajuns pe la trei, că avionul a avut o întârziere de două oare.
-         Şi pe mine de ce nu m-ai sunat?
   Deja eram călcată pe coadă, aşa îmi place să spun atunci când mă enervez.
-         Pentru că telefonul tău era închis, daia.
-         Aaa, da. Nu ştiu ce are, azi de dimineaţă l-am văzut că nu mai are semnal.
   Mda, fără ceartă. Nu aveam nici dispoziţia necesară, pentru că seara era aşa de frumoasă cu liniştea din pizzarie şi muzica lentă pusă pe fundal. Mai aveam puţin şi mă cufundam în scaunul acela moale.
   Până când Sara a intrat cu prietenele ei şi s-a apropiat de masa noastră.
-         Bună Iustin, te-ai simţit bine aseară când ne-am sărutat? A, bună Carla, nu te-am văzut.
   Sara este cea mai diabolică fată de pe pământul ăsta. Vorbeşte aşa de piţigăiat şi tine nasul ăla pe sus. Mă enervează cumplit.
   M-am oprit cu privirea la Iustin pentru ai vedea reacţia. El a rămas stană de piatră şi a încercat să-mi cuprindă mâna pentru a-mi explica ce voia Sara să spună, dar nu prea a reuşit pentru că am plecat plângând din pizzarie şi am alergat până acasă.
   În seara aceea chiar m-am bucurat că telefonul nu mai mergea, pentru că nu voiam să-l aud vorbind şi să mă implore să-l iert, iar telefonul fix este închis după ora zece de mama, pentru că nu vrea să fie sunată şi trezită din somn.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

Limba păsărească era vorbită de generaţia mea. Eram în faţa blocului şi ca să nu audă toţi vecinii ce puteam noi la cale, preferam să vorbim într-un limbaj numai de noi cunoscut. Am căutat prin mai multe surse şi am ajuns la această limbă păsărească. Pot spune că este destul de greu, dar dacă ai cuvântul în minte şi îl desparţi în silabe, poţi să vorbeşti foarte uşor pe această limbă. Îţi trebuie mult exercițiu.

Şi avem...

După vocalele A E I O U se pun următoarele:

 A = pa
 E = pe
 I = pi
O = po
U = pu

Exemple:

da = dapa
nu = nupu
bine = bipinepe
rău = răpaupu
te iubesc = tepe ipiupubepesc
îmi placi = ipimipi plapacipi (asta suna haios)
îmi place blogul tău = ipimipi plapacepe blopogupul tapaupu


O zi obişnuită din viaţa mea

O zi obişnuită din viaţa mea, acum, înseamnă să mă trezesc la 9 AM şi să mă pregătesc pentru a pleca la şcoală. Nu este chiar aşa de uşor precum pare. Eu obişnuită cu trezitul de dimineaţă, adică pe la 6AM, atunci când eram în şcoala generală, acum îmi este foarte greu. Programul de la şcoală este foarte încărcat şi nu-mi mai rămîne timp şi pentru mine. Pentru activităţiile pe care aş vrea să le fac, care îmi fac plăcere, nu care sunt greu de efectuat şi au un timp anume de terminat.

Cum ma las de fumat?

Eşti fumător?    Poate ai căutat măcar o dată în viaţă pe internet "cum să mă las de fumat?" dar nu ai dat peste o relatare a unuia care a încercat diverse metode. 
    Acum câteva zile mi-am dat seama că într-un interval foarte scurt am fumat foarte multe ţigări şi asta m-a adus la a treia tentativă de a mă lăsa de fumat, şi sper eu şi ultima. Acesta a fost unul dintre motive. M-am mai gândit la faptul că sunt aproximativ 500 lei pe lună arşi la propriu, plus sănătatea mea, pe care la vârsta asta o neglijez. Şi ultimul motiv secundar ar fi faptul că văd multe lume care se preocupa de ceva înafară de facultate sau muncă. Aşa că m-am gândit că " a mă lăsa de fumat" să fie pentru mine o nouă provocare.
   Totul a început de a-mi spune "Nu mai fumez, asta e ultima ţigară şi punct." Am rezistat 10 ore fără să fumez. În aceste 10 ore am ajuns la o concluzie personală. 
Există 2 tipuri de depententa.
   Fizică - în care se instalează acel tic de manevrare a ţigăr…