Treceți la conținutul principal

Micuta Carla - V


Bum! şi toate privirile s-au oprit asupra noastră. Asupra cui? Asupra poliţistului şi a mea. Era Paul, băiatul de care mă îndrăgostisem în copilărie pentru prima dată. M-am dat jos după Eric şi am ieşit din maşină. Paul nu ştia ce să mai zică, aşa că din cauza emoţiilor, m-a luat în braţe.
 - Hei, ce surpriză!
 - Bună! Da, pot spune că e o surpriză.
Cred că eram roşie la față. Nu credeam că mă voi întâlni cu el în această ipostază.
 - Ai făcut 18 ani, felicitări şi îmi place maşina.
A început să pună mâna pe ea şi să-i dea un rotocol.
 - Hm, păi, nu este maşina mea.
 - A, este al domnului cu care te sărutai.
 - Paul, nu am făcut 18 ani, nu am carnet şi maşina nu e a mea. Poţi acum să-mi zici că nu mai am voie să dau de carnet pentru câţiva ani?




Eram cu privirea în pământ, nu ştiam ce să mai zic. Eric stătea neclintit pe scaunul din dreapta al şoferului, iar colegul de muncă a lui Paul se juca pe telefon.
 - Nu cred că o să se ajungă la aşa ceva, ne cunoaştem de foarte multă vreme, nu-i aşa?
Mă simţeam de parcă îmi luase o piatră de pe inimă. Puteam să zbor din nou.
 - Da, exact.
Începusem să râd isteric.
 - Bun, ai venit la bunicii tăi cu noul tău prieten?
Noul meu prieten? Dacă îi ziceam adevărul, nu era bine, aşa că am preferat să-l mint puţin.
 - Este prietenul meu. Eric el este Paul. Paul el este Eric.
Mă simţeam penibil.
Voiam să scap cât mai repede din această strâmsoare şi să plec mai repede la bunici.
 - Îmi pare bine că te-am revăzut, dar acum trebuie să plec. Am cam întârziat. Pa!
 - Pa, poate ne mai vedem.
 - Da.
Am stat cu zâmbetul pe buze până când eram sigură sută la sută că nu mă poate vedea. Pe urmă am început să înjur. Nu mai puteam de cald, am dat drumul la aerul condiţionat. L-am văzut pe Eric că încearcă să zică ceva, dar nu îşi calcula cum trebuie momentul.
 - Tu n-ai nimic de spus? am zis eu.
I-am văzut expresia feţei, parcă îmi dădusem un pahar cu apă după trei zile în deşert.
 - Ba am, şi chiar multe. Ar fi...
 - Ooo, am ajuns. Uite-o de bunica. Ce zverlta e, am zis eu ironic, gen, vorbim mai târziu despre asta.
 - Bunico, bunicule, ce dor mi-a fost de voi. Ce faceţi? Cum va mai simţiţi?
 - Draga mea, suntem bine. Trăim şi noi cât mai putem.
 - Bunico, el este ajutorul tatălui meu, Eric. Tata nu a putut să vină, ştii tu, cu treabă prin ţară.
 - Da ştiu, ne-a anunţat acum o oră.
 - Bun...
Eram extenuată, întâmplarea dintre comune de pe drumul forestier, mi-a stricat toată ziua. Ştiu că este banal ceea ce zic, dar cred că încă mai am sentimete pentru acel băiat, chiar dacă e puţin mai mare decât mine. O să mă gândesc în linişte la asta.

Bunica ne-a făcut ceva de mâncare. Ciorba cu pui de casă şi sarmale. N-am mai mâncat o mâncare caldă de când am fost ultima dată la Ada.
Pentru a-mi pune gândurile în ordine, am mers acolo unde toate zgomotele se opresc în loc, vântul bate în ritmuri lente, acolo unde nimeni nu te poate vedea, dar tu vezi pe toată lumea, sub cais. Mi-am luat o pătură ţesută pe bunica la război, multicoloră şi m-am pus sub cais. Mirosul caiselor căzute pe jos m-a făcut să-mi aduc aminte de momentele frumoase alături de Paul. După câteva minute mi-am dat seama că nu întâlnirea cu Paul m-a afectat ci sărutul, sărutul care trebuia să fie fals. Din păcate din sărut fals, a devenit unul adevărat şi stomacul meu nu stătea locului. Să fi fost oare acel sentiment de care toată lumea se teme? Nici acum nu ştiu ce s-a întâmplat.

Eric a venit sub cais cu un pahar de suc proaspăt şi nişte prăjituri făcute de bunica.
 - Vrei să-ţi ţin companie?
 - Da, desigur.
Voia doar să-mi strice ziua şi mai mult.
 - Când ai vrea să vorbim despre ceea ce s-a întâmplat în maşină?
 - Nu cred că aş vrea să vorbim despre asta.
 - Bun atunci, rămâne între noi. Doar noi doi.
 - Da, aşa va rămâne.
Eram şi mai uşurată. După ce că am trecut ca prin urechile acului de luarea unei amenzi, acum tipul pe care l-am sărutat cu patos nu vrea să vorbească despre acest lucru. Cred că era la fel de ruşinat ca şi mine.

Am plecat imediat după ce mi-am terminat sucul și prăjiturelele. Mi-am luat rămas bun de la bunici şi ne-am urcat în maşină. În drum spre ieşirea din comună, am văzut din nou o maşină de poliţie. Speram din tot sufletul să nu fie Paul. Mi-am luat o măsură de precauţie. Mi-am pus căştile pe urechi şi mi-am mutat privirea în partea opusă. Nici acum nu ştiu dacă era el sau nu. Eric nu mi-a spus nimic.

După două melodii, Eric ridică un deget şi mi-l pune pe piciorul bronzat. Prima oară m-am speriat, dar după mi-am dat seama că vrea doar să-mi vorbească.
 - Da, spune.
Mi-am dat căştile jos foarte încet.
 - Când ai spus că rămâne între noi, cred că te-ai referit, doar între noi, ştii ce vreau să zic.
Ştiam la ce se referă. Voia ca Ada să nu afle. Poate că lui Eric chiar îi plăcea de ea. Rămâne să aflu.
 - Da, între noi. Poate am să-i spun tatei când ajung acasă, dar doar atât.
S-a întors la mine foarte uimit de ce am spus şi vedeam cum mâna dreaptă începe să i se încordeze pe volan.
 - Carla, îmi pare rău că s-a ajuns la asta. Dar chiar crezi că este necesar?
 - Nu, doar glumeam.
Am început să râdem amândoi foarte gălăgios.
Acasă avea să mă aştepte o mare surpriză. Tata venise mai devreme din Iaşi. Tata mi-a făcut un cadou care nu credeam că o să mai vină. Îmi cumpărase un telefon. Ultimul ieşit pe piaţă. La modă,         pentru fete, şi foarte deştept.
 - Am aşteptat ziua aceasta ca să ţi-l dau, mi-a spus el foarte emoţionat.
Era ziua mea şi nu ştiam? Eram confuză. Nu ştiam la ce se referă.
 - Ziua aceasta? Ce vrei să spui?
 - Peste două săptămâni începe şcoala şi am vrut să fie un cadou de începere a şcolii.
Ăsta a fost cel mai drăguţ cadou pe care l-am primit într-o zi în care nimeni nu era nevoit să-mi dea un cadou. Îmi luase şi un număr nou. Tata a rămas în urmă cu povestea mea amoroasă şi credea că încă sunt certată cu Iustin. A încercat să mă facă să uit de el, prin schimbarea numărului de telefon. Am apreciat gestul. Chiar îmi trebuia un număr nou, pentru că pe ăla vechi îl avea cam toată lumea. Am fugit sus şi mi-am pus cartela veche în telefonul nou, pentru a copia numerele importante. Următoarea mişcare era să o sun pe Ada să-i spun că am ajuns acasă şi să vină să mă ajute cu pregătirea camerei pentru sâmbătă. După, bineînţeles că l-am sunat pe Iustin.

Comentarii

  1. Frumos ai scris, bravo.Dar n-am inteles gestul cu sarutul, ce ai vrut sa demonstrezi ?:)) Probabil asa sunt fetele ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ca sa intelegi. sarutul a fost unul spontan, pentru a scapa de politie, pentru a nu o prinde pe Carla la volan. dar dintr-un sarut nevinovat, a ajuns sa fie unul cu sentiment.

      Ștergere
    2. Sau a fost pentru a-l face gelos pe Paul?;))

      Ștergere
    3. nu. nici nu stia ca paul este in masina de politie. sarutul a fost ca pretext sa nu o prinda la volan.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

Limba păsărească era vorbită de generaţia mea. Eram în faţa blocului şi ca să nu audă toţi vecinii ce puteam noi la cale, preferam să vorbim într-un limbaj numai de noi cunoscut. Am căutat prin mai multe surse şi am ajuns la această limbă păsărească. Pot spune că este destul de greu, dar dacă ai cuvântul în minte şi îl desparţi în silabe, poţi să vorbeşti foarte uşor pe această limbă. Îţi trebuie mult exercițiu.

Şi avem...

După vocalele A E I O U se pun următoarele:

 A = pa
 E = pe
 I = pi
O = po
U = pu

Exemple:

da = dapa
nu = nupu
bine = bipinepe
rău = răpaupu
te iubesc = tepe ipiupubepesc
îmi placi = ipimipi plapacipi (asta suna haios)
îmi place blogul tău = ipimipi plapacepe blopogupul tapaupu


O zi obişnuită din viaţa mea

O zi obişnuită din viaţa mea, acum, înseamnă să mă trezesc la 9 AM şi să mă pregătesc pentru a pleca la şcoală. Nu este chiar aşa de uşor precum pare. Eu obişnuită cu trezitul de dimineaţă, adică pe la 6AM, atunci când eram în şcoala generală, acum îmi este foarte greu. Programul de la şcoală este foarte încărcat şi nu-mi mai rămîne timp şi pentru mine. Pentru activităţiile pe care aş vrea să le fac, care îmi fac plăcere, nu care sunt greu de efectuat şi au un timp anume de terminat.

Cum ma las de fumat?

Eşti fumător?    Poate ai căutat măcar o dată în viaţă pe internet "cum să mă las de fumat?" dar nu ai dat peste o relatare a unuia care a încercat diverse metode. 
    Acum câteva zile mi-am dat seama că într-un interval foarte scurt am fumat foarte multe ţigări şi asta m-a adus la a treia tentativă de a mă lăsa de fumat, şi sper eu şi ultima. Acesta a fost unul dintre motive. M-am mai gândit la faptul că sunt aproximativ 500 lei pe lună arşi la propriu, plus sănătatea mea, pe care la vârsta asta o neglijez. Şi ultimul motiv secundar ar fi faptul că văd multe lume care se preocupa de ceva înafară de facultate sau muncă. Aşa că m-am gândit că " a mă lăsa de fumat" să fie pentru mine o nouă provocare.
   Totul a început de a-mi spune "Nu mai fumez, asta e ultima ţigară şi punct." Am rezistat 10 ore fără să fumez. În aceste 10 ore am ajuns la o concluzie personală. 
Există 2 tipuri de depententa.
   Fizică - în care se instalează acel tic de manevrare a ţigăr…