Gandacelul de liceu


A fost odată ca-n poveşti,
O familie din Piteşti.
Stăteau la etajul doi
Şi erau în război.

Ce familie oare,
Se ceartă în debarale?
Un gândăcel mai mic
Se certa cu un amic.
Amicul îi spunea că nu e bine
Să se certe ca un câine.

Gândăcelul când lătra,
Părul mi se ridica.
Cu cine oare ce certa?
Se certa cu mama sa,
Care mereu îi spunea,
Să nu iasă fără ea,
Dar el nu o asculta.

Într-o zi cu soare,
El ieşise la plimbare.
Pe hol când mergea,
Cu câinele se întâlnea.
Grivei nimic nu zicea.
Dar în ziua aceea,
Gândăcelul nu s-a mai abţinut
Şi-a lătrat cât a putut.

“-Cum poţi tu lătra ca mine,
Crezi că o faci mai bine?”
Câinele lătra, gândăcelul se mira.
“-Eu pot lătra şi mai bine,
Ascultă-mă pe mine.”
Gândăcelul când latra,
Vaza se şi spărgea.

Maică-sa ieşea
Şi îi spunea:
“-Dragul mami, intră –n casă!
Te aştept, vino la masă.
Nu mai lătra la câine,
Îţi spun eu că nu-i de bine”
„-Lasă mamă că îl fac eu,
Doar am fost la liceu”
“-Treci în casă, tu n-auzi,
În belele te afunzi.
Câinele nu te va lăsa.
Nu se poate băga nimenea.”

Gândăcelul n-asculta
Şi la câine lătra.

Câinele cum e el mai mare,
S-a ridicat în picioare.
Gâdăcelul era şi el din neam mare
Şi se dădea mare şi tare.
El a sărit pe câine,
Încercând să-l aline.
Câinele turbat cum era,
La fugă o lua
Şi nici nu se mai vedea.

După multe zile de stat,
Gadacelul a constatat:
“-Draga mamă, unde eşti?
Oare mai sunt în Piteşti?
Câinele a fugit cu mine
Şi acum mi-e tare dor de tine.
Trebuia să te ascult,
Acum cred că-s pierdut.
Dragă mamă unde eşti?
Iartă-mă şi ştiu că mă iubeşti.




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

O zi obişnuită din viaţa mea

”Pana la infinit” - O declaratie de dragoste