”Pana la infinit” - O declaratie de dragoste
Nu este 14 Februarie, stiu.
Nu poți să treci cu vederea atunci când un prieten te roagă sa-l ajuți să-i facă iubitei lui un cadou mai special. A relatat cum s-au cunoscut și decursul relație lor pana în prezent.
Mă bucur pentru voi, Bianca și Andrei, ca sunt fericiți și să mă chemați la nunta voastră.(hihi)
Nu putem spune că relaţia noastră a avut un început fantastic. Un început despre care se scrie în cărţi sau despre care se pot face filme. Nu putem spune că am fost amândoi ”wow” de la început sau că a fost ceva plănuit. Însă putem spune că datorită acestui început, continuarea a fost mai frumoasă decât se scrie în cărţi, mai minunată decât acele poveşti de dragoste despre care se fac filme. Începutul nostru a fost perfect aşa cum a fost, deoarece, uită-ne aici, iubindu-ne la nebunie şi din ce în ce mai mult în fiecare zi.
De un simplu „hei” a fost nevoie. La momentul potrivit, în seara potrivită, cu speranţa de a-mi răspunde am rămas. Dar ce să vezi? A doua zi dimineaţă, mi-a răspuns, şi parcă dimineaţa mea s-a înseninat brusc, am continuat să vorbim, să ne cunoaştem puţin, apoi am făcut schimb de numere.
Totul pare liniştit şi nimic ieşit din comun. Am continuat să ne cunoaştem şi am început să ne plăcem unul pe celălalt. Parcă totul este normal însă nimic nu era normal, ce se întâmplat între noi. Era totul atât de special şi parcă conversaţiile noastre fără sfârşit, erau atât de frumoase, atât de ieşite din comun şi nu voiam să se termine.
Te-am invitat de câteva ori în oraş însă m-ai refuzat, m-ai refuzat cu scopul de a mă pune pe jar, de a mă face să te vreau mai tare, ca apoi, să mă inviţi la majoratul tău. Nici nu ai idee cât de fericit am fost să fiu invitat.
Vine şi ziua cea mare în care ne vedeam pentru prima dată. Doamne şi erai atât de frumoasă, erai ca un înger coborât din cer, cu ochii atât de blânzi parcă străluceau ca două stele încă din secunda în care i-am văzut. Părul tău prins în coc parcă era ca o coroană pe capul tău. Fata ta atât de blândă, zâmbetul tău larg, parcă abia aştepta să mă vadă. Dar eu nu îmi puteam lua ochii de la tine, erai atât de frumoasă încât privindu-te, era ca şi cum nu mai aveam nevoie de nimic, parcă îmi puteam imagina următoarea jumătate de secol, exact aşa, stând în acel loc, privindu-te. Şi te vedeam doar pe tine, erai în acele haine care îţi plac atât de mult, mă vezi pe mine şi zâmbeşti. Zâmbeşti şi tot zgomotul din jurul meu dispare, şi singurul lucru pe care îl aud e sunetul vocii tale când îmi strigi numele. Încă din prima secundă ţi-am adorat zâmbetul, zâmbetul acela l-ai avut parcă non-stop în acea seară sau felul cum ţi se încreţeşte nasul atunci când ai emoţii. M-ai invitat să iau un loc, iar apoi te-ai aşezat lângă mine. Numai eu ştiu ce emoţii aveam, nu ştiam ce să îţi spun, ţi-am confiscat telefonul doar ca să am un motiv să vorbim, un motiv de start. Totul a decurs atât de uşor, parcă era ca prin mesaje.
Undeva mai spre miezul nopţii, te văd aşezată într-un colţ, puţin supărată. Nu m-am putut abţine şi am venit la tine, în mintea mea era doar „trebuie s-o înveselesc”. Nu pot uita dialogul dintre noi:
Eu: Hei, ce ai păţit?
Ea: M-a pupat pe gât, nu trebuia să facă asta, nu l-am lăsat.
Eu: De ce nu?
Ea: Pentru că nu el trebuia să o facă.
Eu: Dar cine?
Întrebarea nu şi-a mai primit răspunsul. Buzele tale mi-au rostit răspunsul înaintea cuvintelor. Tânjeau atât de tare după un sărut, iar buzele mele l-au oferit. Acel sărut aşteptat de noi toată seara, a fost atât de devastator, atât de minunat şi parcă nu am fi vrut să se termine. Parcă amândoi eram în lumea noastră şi nu mai vedeam sau auzeam nimic. Toţi au început să aplaude dar niciunul din noi nu a realizat asta, eram în lumea noastră şi asta era tot ce conta.
Din acea seară, totul s-a schimbat. Îţi aduci aminte cum eram eu, rece, indiferent, nepăsător, vedeam lumea în alb şi negru. Ei bine, tu m-ai schimbat, aşa cum o omidă se transformă în fluture. M-ai făcut să văd lumea cu alţi ochi, să fiu mai bun, mai blând, mai înţelegător, mi-ai arătat şi încă îmi arăţi ce înseamnă iubirea, ce înseamnă să ai pe cineva căruia să îi pese de tine şi să te încălzească mereu cu o vorbă bună. Parcă sunt un al om acum, şi pentru asta te răsplătesc cu aceeaşi monedă, iubindu-te până la infinit, iubindu-te aşa cum albină iubeşte mierea, aşa cum ghiocelul iubeşte primăvara, aşa cum un minion iubeşte bananele. Din acea seară, sufletele noastre s-au unit într-unul singur, un singur suflet în doua corpuri.
Am trăit momente bune şi rele împreună, certuri şi fericiri, râsete şi lacrimi, dar şti ce e cel mai frumos? Le-am trăit împreună, niciodată separat şi aşa va fi şi de acum înainte.
Îţi aduci aminte prima noastră întâlnire? A fost de ziua ta, am venit să îţi facem o surpriză şi am rămas toată ziua cu tine. Nu am făcut cine ştie ce special, însă am fost împreună şi parcă nu voiam să se termine ziua.
Dar prima dată când am ieşit în parc? Am întârziat 10 minute şi erai supărată pe tema asta, dar parcă după 5 minute a trecut, mai ştii? 4 ore de povestiri şi discuţii despre ce avem în comun. Apoi ţi-a venit strălucita idee să ne aşezăm pe bancă şi să facem 500 de poze.
Mai şti prima dată când am rămas la tine? Erai aşa obosită ca ai adormit instant la mine în braţe. Din păcate te-ai trezit o oră mai târziu, mi-ar fi plăcut să rămâi aşa toată noaptea. Îţi jur că ai cel mai dulce somn.
Mai şti când ne grăbeam să ieşim şi tu abia te spălasei pe cap? M-ai rugat atât de frumos să te usuc eu la par încât nu am putut refuza. Deşi am terminat cam în treizeci de minute, am reuşit să ieşim în seara aceea.
Mai ții minte cănd ai fost cu mine să mă tund? Tocmai pănă în Ploiești și ai venit cu mine doar să mă tund.
Dar în parc cu rolele, mai ţii minte? Te-ai chinuit câteva zile să îmi faci rost de role de la prieteni, mereu încercai să mă întreci şi strigai cât de bine şti să te dai cu rolele, erai aşa haioasă.
Dar la Dunăre mai ţii minte când am fost? Asta a fost marea noastră pe anul acesta, nu a contat că apa era extrem de rece sau plajă mai mică, eram împreună şi asta a fost tot ce a contat.
Cred că acesta este cel mai greu moment peste care a trebuit să trecem. Da, să trecem amândoi. Doar eu ştiu ce emoţii aveam când erai în sala de operaţie, doar eu ştiu ce era în interiorul meu când te-am văzut pe acest pat. Mă bucur enorm că am putut să-ţi fiu alături în acele momente iar acum, tot ce contează e că eşti bine şi ne bucurăm în continuare de viaţă.
Ehee, şi acum, să îţi arăt ceva ce sigur şti, nu mai e nevoie să zic nimic despre poza asta,atâția km parcurși doar să te văd, mi-a fost așa dor de tine.
Vezi, iubita mea? Nu am uitat nimic din relaţia noastră, relaţia noastră cu bune şi rele, este perfectă pentru mine. Avem atât de multe momente însă timpul nu îmi permite să îţi aduc aminte de toate.
Privesc unele poze şi am impresia că sunt făcute ieri. Dar totuşi uită-ne aici, suntem amândoi, fericiţi, iubindu-ne mai mult ca oricând, mai fericiţi ca oricând şi mai împliniţi ca oricând.
Vreau să îţi mai spun că azi, facem 6 luni, iubito, 6 luni de fericire, 6 luni de iubire, 6 luni de amintiri plăcute, 6 luni de momente de neuitat, 6 luni de noi doi. Te iubesc din toată inima mea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu