Verzisorule, vrei sa fii Rosu? (Cap V)

M-am indreptat catre pat pentru a-mi lua telefonul. Verzisorul m-a oprit:
- Te rog eu, nu vreau sa mor, mi-a zis el cu lacrimi in ochi.
- Nu, stai linistit, i-am zis eu asezandu-i camasuta.
Am luat telefonul repede si am apelat "Sebi.fratimiu" si nu avea ton. Cand de-o data oglinda s-a facut rosie si l-am vazut pe Sebi care statea pe un scaun.
- Buna Sebi.
- Da printeso, ce mai vrei.
- Nu ma lua tu cu dastea, ce mai vrei, ca eu vreau multe.
- Bine, ce doresti, spune repede, adauga el in timp ce si-a tras oglinda mai aproape.
Mi-am tras scaunul de la birou mai aproape de oglinda si m-am asezat. Verzisorul era inca pe monitor, facea echilibristica.




- Uite, d. Verde a trimis pe cineva sa ma spioneze si este mic si neajutorat.
- Pe cine?
- Un omulet cat palma ta, verde si cu o palarie pe cap.
- Da, astia sunt cei noi veniti in ceata lui. Cred ca asta micu nici n-a vrut sa fie Verde. Ia intreaba-l, de unde vine?
-De unde vii pispirica? mi-am ridicat privirea si l-am vazut pe Verzisor cum facea niste piruiete de balet, mi se facuse din nou rau. M-am uitat putin urat la el si s-a potolit.
- Domnita eu vin din Peles. Am fost prins in zidurile castelului. Cel Verde a trecut pe acolo si a vrut sa ma scape si n-am stiut ca este asa rau.
-Da, deci ai auzit, mi-am intors eu privirea la oglinda.
In mometul ala a intrat mama pe usa.
- Ce faci fata, nu te mai uita in oglinda, poate se sparge. Iti mai este rau?
- Mamaaa, nu, mi-a trecut. Iesi te rog.
- Da, am inteles, vrei intimitate.
- Da, merci.
- Sa vii sa gusti din prajitura ca am terminat-o.
- Nu multumesc...
- Bine, cum vrei tu.
M-am speriat rau. Bine ca Sebi s-a ascuns repede si oricum pe Verzisor lumea normala nu-l poate vedea. Am sters oglinda cu maneca si l-am vazut din nou pe Sebi.
- Scuze pentru adineauri, o sa pun cheie la usa.
- Stai linistita. In legatura cu Verzisorul, adu-l pe la mine cand poti ca sa vedem ce-i putem face. Pana atunci tine-l langa tine si intreaba-l daca vrea sa fie unul de-al nostru.
- Piticule, vrei sa fii un Rosu?
- Da, domnita mea, o sa fiu protectorul dumneavoastra.
- Da, deci ai auzit. O sa vin cu el maine la tine. Poate vorbesc si cu Dominic.
- Da si ai grija cu alergia. Trebuie sa i-a contact cu capsunile pana la miezul noptii.
- Bine, hai ca mai vorbim. Cred ca o sa vina sormea. Pa
- Bine, pa.
- Tu, Verzisorulu, urcate pe umarul meu si stai aici. Vei sta numai cu mine si nu scoti nici un sunet neobisnuit, da?
- Da domnita, am inteles.
- Nu-mi mai spune asa. Ma cheama Caro.
- Bine domnita Caro.
- Fara domnita, i-am zis eu dandu-mi ochii peste cap.
- Doar Caro, asa?
- Da.
In momentul acela intra Dominic pe usa.
- Buna surioara, ce faci?a alergat spre mine si m-a strans in brate. Eu stiam ce imi va spune, dar am lasat-o sa imi spuna chiar ea.
- A facut mama o prjitura, vino si tu jos.
Nu aveam cum sa ma duc jos, alergia mea ma facea sa-mi pierd controlul. Si venele mele au inceput sa faca gimnastica. Dar imi venise o idee. Mi-am zis ca daca Dominic va sta aproape de prajitura va face si ea alergia, asa o sa-mi fie mie usor.
- Da, scumpo, haide sa mergem jos. Dute tu inainte si pune-mi pe o farfurie ca vin si eu imediat.
- Cum vrei.
A iesit ea din camera ca vijelia si eu m-am pus pe pat si l-am luat pe Verzisor de ceafa si l-am pus in palma.
- Acum mergem jos, sa nu care cumva sa scoti o vorba ca te..stii tu.
- Da Caro, dar am sa-ti zic ceva.
- Spune repede.
- Am facut o vraja ca Dominic sa fie imuna la capsuni, adica ea nu va face alergia. Vraja va tine doua zile.
- Pfooa, nu se poate. Trebuie sa faca alergia, pentru ca nu plecam maine ca sa nu se intample nimic. Eu ma gandeam ca plecam duminica. Esti tare rautacios, sa stii.
- Nu sunt eu, ca nu eu am vrut sa fac asta, stapanul meu este de vina.
- Da, am inteles. Lasa ca ma gandesc eu la ceva. Tu stai aici pe umar si tineti gura.
Pe scari m-a cuprins ameteala. Mirosul de capsuni mi-a intrat pana in plamanii pe care nu-i aveam. Mi-am tinut respiratia si m-am pus la masa. Dominic manca din prajitura.
- Uite, ti-am taiat si tie o felie. Mananca!
- Da, acuma.
M-am pus la masa si mi-am tras farfuria langa mine. Am stat pentru cateva minute cu lingurita in mana uitandu-ma la Dominic cum manca fara nici o problema din prajitura. Mi-a venit ideea pe loc. Cred ca ala a fost primul moment in care trebuia sa fiu premiata pentru sclipirea mea. M-am gandit ca daca o apropii si mai mult pe Dominic de prajitura, poate o sa se faca efectul alergiei. Asa ca m-am ridicat incet de la masa cu pretextul ca vreau o cana de apa si m-am apropiat de ea cu incetinitorul. Mi-am apropiat mana de ceafa ei si i-am inpins fata in prajitura. Si eu eram uimita de ce facusem si m-a apucat rasul. Dominic m-ai vulcanica din fire a inceput sa tipe si ma loveasca. I-am oprit palmele si am potolit-o. Eram incantata ca ii aparusera vulcanii rosii pe fata. Poate era rosie din cauza ca era nervoasa, dar nu asta m-a interesat. Mi-am luat cana cu apa, implinindu-mi misiunea si am fugit pe scari.
In camera Sebi ma astepta cu bratele deschise.