Unde facem Pastele, anul acesta? (Cap XIII)

Intr-un sfarsit am ajuns si in oras. Aerul era schimbat fata de padure. Era exact acelasi sentiment ca atunci cand stai o saptamana la tara si dupa revii in capitala. Mult zgomot de masini si atmosfera obositoare. Am incercat vorbesc cu Sebi, dar eram fascinata de blocurile imense si strazile care aveau 5 benzi pe un sens.





Am intrat pe un bulevard, care se numea Abis, si am mers ca oricare alti cetateni. Nimeni nu ne-a bagat in seama sau mai grav, sa se ia de noi. Sebi a salutat cateva persoane pintr-o ridicare de mana si un zambet.

Dupa ce am iesit de pe Bulevardul Abis am intrat intr-un rond. Acolo scria mare pe un paravan "Spre castel". Prima oara am crezut ca este un semn turistic, asa cum este si la noi in tara.

Drumul parca urca, semana mai mult ca un mini-deal pietruit. Pomii se inaltau in fata noastra si o gradina gigantica ne-a iesit in fata. Castelul se zarea de la o distanta foarte mare. In fata lui se afla o gradina mai mica, fata de cele care inconjurau castelul, avea o fantana arteziana si niste statui care reprezentau siluetele parintiilor mei.

Ne-am apropiat de usile de marmura uriasle ale castelului. Sebi m-a intrebat pentru prima oara:

 -Te simti bine?

-Da, sunt bine, incerc sa-mi potolesc emotiile si sa reactionez cum se cuvine in fata parintilor mei.

-Incearca sa nu plangi, aici plansul este catalogat drept insulta in fata regilor, adica parintiilor tai.

-Am inteles, am zis eu uimita de ce mi-a zis.

Am intrat cu pasi repezi in castel. In fata noastra se vedeau doua randuri de scari: un rand prin stanga si unul prin dreapta. In fata se intindea un hol plin de tablouri si statui de marmura. Am vazut si niste servitori, care erau imbracati in negru, dar care nu vorbeau in limba stiuta de noi. Limba semana in unele contexte, dar nu prea intelegeam.

Am pornit pe holul prin de tablouri si am observat ca in acele tablouri eram pictata si eu, dar cand eram foarte mica. Parintii mei erau pictati in toate ipostazele dorite de ei. Cand s-au casatorit, cand m-au nascut pe mine si mai ales aveau multe picturi cu Sebi.

Dupa ce am iesit de pe hol. Am vazut niste lei imensi, rosii si cu o privire ca de foc. Se numeau The Red Lion si pazeau intrarea in sala tronului. Sebi s-a uitat la ei cu o privire blanda, iar atunci usile s-au deschis. In fata noastra s-a deschis paradisul. In fundul salii era un tron mare unde statea tatal meu. La dreapta statea mama imbracata ca o zeita. Ferestrele erau facute in asa fel incat lumina care intra juca un rol foarte importat in marirea salii. In dreapta erau mesele asezate una langa alta cu tot felul de mancaruri aduse din toata lumea Pamantenilor. In stanga erau fantani de ciocolata alba si neagra si multe bauturi racoritoare.

Dupa cateva secunde am iesit din transa si am vazut-o pe mama cum alerga spre mine sa ma ia in brate si strigandu-mi numele.

- Carolina, Carolina, fata mea, printesa mea, am crezut ca te-am pierdut.

Socul a fost imens, nu credeam ca aveam sa o mai vad pe mama mea naturala vreo data. Semana la fel ca mine, numai ca trasaturile erau schimbat si avea fata plina de riduri.

-Buna mama, am zis eu cand o strangeam in brate. Mi-a fost dor de tine.

 -Si mie de tine, copila mea.

Am lasat-o pe mama si am fugit pana la tron ca sa-l imbratisez si pe tata. Tatal meu avea probleme grave de sanatate din cauza mea. Stiu ca suna ciudat, dar el a suferit din cauza mea ca nu ma gasea si nu avea cine sa-l inlocuiasca la tron. Am ajuns in fata tronului si am facut o plecaciune si m-am aruncat, pur si simplu in bratele lui.

- Saru-mana tata, am zis eu plina de emotie si bucurie.

-Sa straiesti fata mea. Te-am asteptat 14 ani pe acest tron cu speranta ca te voi revedea intr-o zi si uite ca s-a intamplat.

Eram plina de fericire si de emotie, dar astea nu au durat prea mult. Dupa cateva minute de bucurie sm simtit cum o lumina puternica era in fata mea. Se auzeau vorbe asurzitoare si aparate care piuiau enervant. Am incercat sa deschid putin ochii si am vazut cateva siluete pe langa mine. Primele cuvinte au fost "Unde facem Pastele, anul acesta?" Am auzit o voce feminina care mi-a zis sa nu ma mai misc si sa nu mai vorbesc. Sentimentul era infricosator, parca eram legata de pat. Simteam cum toata lumea punea mana pe mine.

Trecusera cateva ore bune pana cand am putut sa vorbesc coerent si am deschis ochii. Nu imi venea sa cred: "Tot ce s-a petrecut pana acum a fost doar in subconstientul meu!" mi-am zis eu in gand si m-am pus din nou pe perna.