13 decembrie 2011

Omul invizibil (I)

   Lumina din seara precedenta, ma orbea. Ma uitam in gol pe fereastra si simteam cum sangele ma inunda. Becul care veghea strada pustie era si mai puternic.
   Sunt mereu singura atunci cand ma uit pe geam, n-am pe nimeni sa mi-l inchida si sa ma scoata din pustietate.
   Dintr-o data se aude un zgomot pe strada. La inceput aveam inima cat un purice si picioarele nu ma mai ascultau. Am scos capul pe geam sa ma uit dupa asa zisul zgomot.
   Noaptea a fost foarte frig si vantul batea linistit, doar frunzele se scurgeau linistite, fara sa fie deranjate de venirea iernii.
   Cand am zarit o umbra foarte inalta, atunci mi-a venit sa urlu de frica. Prima oara m-am gandit ca ar putea fi un boschetar sau mai rau, un hot. Am stat putin sa vad daca se intoarce, macar sa-l vad, daca ma intreba politistul de el, macar sa stiu ce sa-i spun.
   Am m-ai zabovit doua minte pe geam ca sa-i vad fata. Deja eram curioasa in privinta acestui om misterios. Si inevitabilul s-a intamplat. S-a intors...
   In momentul acela m-am retras foarte repede de pe geam, pentru ca imi era frica de privirea lui.
   Mi-am pus mana la inima, respiratia imi era accelerata, mai aveam sa scot fum pe nas si semanam cu o locomotiva.
   Am ramas ascunsa dupa perdelele mele colorate din catifea si nu m-am miscat pana n-am fost sigura ca nu se mai uita la mine.

2 comentarii:

  1. Frumos.
    si pana la urma.. i-ai vazut fata?

    RăspundețiȘtergere
  2. pinguu, trebuie sa mai scriu, vreau sa fac un mini-roman ca cele de sus :D (I)real si capitole

    RăspundețiȘtergere