Poezie fără titlu
Melancolia mă apasă
Şi pătura a devenit mai groasă.
În vise îmi apari mai mereu
Şi mi se pare destul de greu.
Viaţa fără tine e ca un joc fără jucători,
Iar ziua de mâine mă apasă şi-mi dă fiori.
Mă urmăreşti peste tot,
Dar niciodată nu eşti lângă mine.
Mintea îmi joacă feste, inima vrea la tine.
Confunză sunt de când te-am întâlnit,
Dar nu mă pot acomoda.
Eşti de ne schimbat, dar n-am să te voi da.
Iubirea nu se vinde şi nici nu se cumpără,
Mă tem că ai să înţelegi greşit,
Aceste rânduri scrise la nesfârşit.
Frumoasă poezie...
RăspundețiȘtergere@S: chiar ma mir ca ti-a placut;))
RăspundețiȘtergereAdică ce? Eu sunt mai fraier? :))
Ștergerenuu, dar ultima poezie n-ai agreat-o si acum m-am mirat ca ti-a placut asta :D
ȘtergereAm momentele mele :))
ȘtergereE CAM TRISTA:(
RăspundețiȘtergere@fatacareaduceploaia: Stiu, am scris-o aseara inainte sa adorm si chiar simteam cum patura e parca ami groasa, iar pe urma a venit totul de la sine, n-am gandit nimic ;))
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa poezia...
RăspundețiȘtergerefrumos :)
RăspundețiȘtergere