Colega de banca

Draga mea colegă de bancă,


Atunci când îţi întorci privirea suavă şi ţi-o îndrepţi spre tabla plină de formule, mă trece un fior, care ajunge până în măduva spinării, mai exact acest fior se plimbă de la vertebra cervicală 1, până la vertebra lombară 2 şi simt cu sângele ajunge în inimă.

Presiunea care mă apasă atunci când te uiţi la mine şi mă întrebi din privi, dacă am înţeles ce scrie pe tablă, mă face să-mi apară doi norişori deasupra capului şi sunt mai fericită ca atunci când Columb a descoperit America.

Mâna ta de un alb imaculat în reacţie cu pixul în prezenţa de permanganat de potasiu, reiese un scris frumos pe caiet, plus doi atomi de pastă corectoare.

Atunci când energia mea ajunge să te enerveze, eu ştiu, şi văd în ochii tăi cum irisul îşi schimbă culoarea. Îmi spui două cuvinte despre strămoşii mei, chiar dacă sunt comuni cu ai tăi. Dacă mă aude Ştefan cel Mare ceea ce spun acum, s-ar întoarce în mormânt.

Coleguța mea de bancă, atunci când ai plecat, firul iubirii noastre s-a destrămat. Atom cu atom se pierde din unica prietenie şi mult aş mai vrea să oscilăm amândouă pe leagănul din parc şi să calculăm timpul unei oscilaţii complete.

Ştiu că mă iubeşti, aşa cum planta iubeşte lumina soarelui şi prin această iubire se produce fotosinteză. Aşa şi iubirea noastră produce materie primă, pe care o exportăm la banca din spate cu scopul ajutării la lucrare.

Mă simt mândră că stau cu tine în bancă, chiar dacă câteodată treci de Ecuator şi intri peste partea mea de bancă, chiar dacă îţi hrăneşti corpul cu mâncarea adusă de mine...asta sunt nimicuri.


Cu drag,
Emme

(Idioato! )