Treceți la conținutul principal

Cu taxiul prin Bucuresti

   Azi 12.10.2010, o zi de octombrie cu mult soare şi numai 18-19 grade celsius. O zi în care îţi doreşti să cutreieri aleile parcurilor şi să te relaxezi după bunul plac.
Mă plimbam agale pe la Obor. Infern. N-aveai loc nici măcar să arunci un ac. Toţi claxonau şi vorbeau foarte urât, de fapt aşa cum vorbeşte toată lumea din ziua de azi. Am intrat un pic în infern şi am decis să iau un taxi. Am ridicat mâna o singură dată şi un taxi galben şi bine îngrijit se arată în faţa mea. Am intrat în maşină am salutat şoferiţa cum se cuvine.


   Prima dată m-am şi mirat. De ce? Pentru că nu credeam că mă voi urca alături de o şoferiţă care conducea un taxiu. Adică eu credeam că bărbaţii sunt cei mai pricepuţi în materie de condus. Era o femeie pe la 35-40 de ani cu părul blond, scurt şi puţin ondulat. Era bine făcută la corp din câte am putut să văd.
Când m-am pus mai bine în acel scaun pufos, parcă am intrat într-o altă lumea. Parfumul de coji de portocale mă făcea să visez, la un moment dat am simţit că sunt ameţită, dar într-un mod plăcut. Am observat că femeie este de treabă şi părea puţin plictisită aşa că am rugat-o să mă ducă undeva unde îi place ei cel mai mult, eu care nu sunt din Bucureşti, nu prea am de unde să ştiu aşa de bine toate atracţiile turistice, doar ce este legat de cartierul Obor. S-a uitat puţin mirată la mine, dar când a văzut că eu chiar vorbesc serios a dezactivat butonul de avarii, a tras frâna de mână, s-a asigurat dacă nu vine ceva din spate, a băgat în viteză şi a plecat foarte uşor după loc. Am mers pe calea Moşilor până am dat în Bulevardul Carol I, am ajuns la Piaţa Rosetti unde am prins o coadă infernală. Am aşteptat cam 10 minute pentru a ajunge la Universitate.
   Odată ajunse acolo a parcat undeva pe o străduţă şi m-a rugat să mă dau jos. Am crezut că mergem undeva să mâncăm ceva şi m-am gândit să nu-mi iau geaca, si nici n-am putut să trântesc uşa că m-a oprit ea.
-          Eu zic mai bine să-ţi iei geaca, pentru că o să trecem prin multe şi o să fie frig.
-          Cum adică, deja eram speriată, m-am uitat mirată la ea şi cu mâna stângă căutam geaca care era pusă pe bancheta din spate.
-          Hai cu mine şi ai să vezi.
   Am fost tare speriată la început. Nu mi-a venit să cred că mergeam cu o necunoscută taximetristă pe stradă şi nici nu aveam idee unde mă va duce. Am încercat să rup această tensiune.
-          Sper că aparatul de taxat nu este pornit, pentru că nu am bani aşa de mulţi la mine.
-          Eşti tare haioasă, această călătorie este din partea casei. Bucură-te de ea, pentru că nu va ţine foarte mult.
   După ce am râs puţin mă şi văd la intersecţie, la Universitate. Eram cu faţa sper Teatru Naţional exact în centru intersecţii, unde erau nişte pomişori plantaţi. Mă simţeam centru universului. Am început să îmi pun multe semne de întrebare. De ce oare stăm exact aici în mijloc? De ce nu vorbeşte? Când mă uit mai atentă la ea, începuse deja citească dintr-o carte foarte veche.
-          Acum e acum fetiţo, ţine-te bine.
   Aceste cuvinte m-au cam speriat şi m-au făcut să o iau de braţ şi să o strâng foarte tare. Da, recunosc eram foarte speriată. A început să zică nişte cuvinte ne mai auzite până acum de mine şi dintr-o dată m-am trezit în Teatrul Naţional. Eu niciodată nu am fost în acest teatru, dar îl ştiu din pozele pe care l-am văzut pe net. Dar nu înţelegeam un lucru, deja totul pare vechi. Atunci când mi-am pus întrebarea aceasta femeia a început să vorbească.
-          Teatru Naţional  Bucureşti, prescurtare T.N.B, a fost înfiinţat în 1845, ca teatru, înainte să fie teatru a fost în 1834 Societate Filarmonică, uite aici în dreapta poţi vedea primele poze. În 1852 se deschide Teatru cel  Mare din Bucureşti, având ca director pe Costache Caragiale. Pot să-ţi zic ceva ce o să te impresioneze.
   Eram cu totul dată peste cap, îmi plăcea la nebunie decorul şi m-ai ales arhitectura construită în stil baroc. Ceea ce putea să mă impresioneze cel mai rău era să-mi spună că ea a jucata în rolul Chiriţei din piesa Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri. Nu de alta, dar seama puţin.
-          Termină cu gândurile astea şi nu mai râde de mine. Uite, fii atentă acuma pe scenă vezi cine o interpretează pe Ophelia din piesa Hamlet, scrisă de Shakespeare. Am jucat în premieră naţională în 1861.
   Eram tare bucuroasă să văd toată istoria ca pe un film, mai bine spus un film 3D pentru că eram şi eu printre ei, îmbrăcată desigur, cu rochii adecvante. Cel mai mult mi-au plăcut mănuşile de catifea şi mătase.
-          Ce să-ţi mai spun. În 1948 a început să se joace piese lui I.L. Caragiale.
-          Să nu zici că ai jucat şi în piesele lui.
-          Ba da. Ţin minte exact în 1948, am jucat-o pe Zoe în piesa O scrisoare pierdută.
  Am început să râd şi toată lumea se uită la mine, pentru că eram în mijlocul unui spectacol şi nu aveam voie să râd sau mai ales să vorbesc. În acel moment cineva a strănutat şi m-am trezit din nou în centru la Univesitate.
-          Am uitat să zic şi de strănuturi. Acum asta este, să sperăm că în următoarea locaţie să nu stărnute nimeni prea repede.
-          De ce zici asta?
-          N-ai văzut, dacă cineva strănută uitându-se la noi vraja se rupe, iar noi ieşim din istoria clădirii.
-          Am înţeles. Acum unde mergem?
Eram tare fericită. Eram sigură următoarea locaţie va fii la fel de interesantă ca Teatrul Naţional.
-          Ar cam trebuie să mergem în sensul acelor ceasornicului. Adică următoare destinaţie este Spitalul Colţea.
   Îmi cam este frică de spitale, aşa că atunci când am auzit de spital, m-am apropiat şi mai mult de ea şi am strâns-o şi mai tare de mână.
-          Să nu-ţi fie frică, pentru că nu vom sta mult Gândeşte-te, spuntem într-un spital, toată lumea strănută aşa că vom intra îţi voi arăta cele mai interesante lucruri şi vom pleca.
-          Da, e bine şi aşa.
Am închis ochii şi m-am trezit în faţa intrării din spital.
-          A fost construit la 14 decembrie 1704 din iniţiativa domnului Mihai Cantacuzino. El voia ca acest spital să fie unul pentru săraci. Pot să-ţi spun că şi unul dintre prietenii mei a învăţa aici, nu ştiu dacă ai auzit de Nicolae Creţulescu, care a pus bazele şcolii de microchirurgie.
   Nici bine nu am intrat în spital că mi s-a făcut şi rău. Am început să văd oameni bătrâni care mergeau în bastoane, care plângeau de foame. Mi s-a părut foarte dureros aşa că mă rugam să strănute cineva odată. N-a durat mult şi am ieşit în siguranţă din spital.
-          Aici nu prea mi-a plăcut. Am spus eu uitand-mă dezamăgitor la taximetristă.
-          Ştiu, nici mie, dasta n-am avut ce să-ţi spun, pentru că nu am fost de multe ori aici. Veneam să-l văd pe Creţulescu la prelegeri.
-          Acum lasă-mă pe mine să ghicesc unde vom intra. Palatul Şuţu.
-          Exact. Nu era chiar aşa de greu, oricine ştie cum merge ceasul. Începe să râdă.
   Ne-am întors din nou în centru intersecţii şi ne-am rotit puţin spre dreapta pentru a vedea Palatul Şuţu.
-          Acest palat a fost al marelui postelnic Grigore Şuţu.  Nu prea am vorbit cu el, pentru că eu mai mult am stat la teatru, aşa că nu ştiu prea multe. Ştiu numai despre ridicarea clădirii că a fost în 1833. Construită în stilul negotic cu patru turnuleţe poligonale, după cum se poate observa. Toată arhitectura este făcută de oamnei aduşi de peste hotare. Tot ce era adus în palat, pentru Bucureşti era nou.
    De data asta am strănutat eu, pentru că era praf în camera în care am intrat.
-          E bine că am ieşit, pentru că nu mai era nimic de spus. Acum să ne indrepăm către ultima clădire reprezentativă din centrul Bucureştului şi asta fiind Universitatea Bucureşti.
   Afară deja se lasa întunericul şi mi s-a făcut cam frig, aşa că mi-a pus geaca pe mine. I-am mulţumit în gând femeii pentru că m-a avertizat să mi-o iau. Eram tare fericită. Am aşteptat cu sufletul la gură şi intrarea în Univeristate pentru că voiam să văd exact cine a studiat acolo.
-          Dacă ai puţină răbdare, ai să vezi, spune femeia puţin supărată.
-          Ce? S-a întâmplat ceva?
-          Nu, adică da, nu găsesc foaia cu acele cuvinte pe care le spuneam la început. Gata, am găsit-o. Hai să intrăm.
-          Bine, am spus eu cu zâmbetul pe buze.
-          Universitatea s-a înfiinţat în 1864. Avea cele trei facultăţi: Facultatea de Ştiinţe Fizice, Matematice şi Naturale. O schimbare mare în istoria univesităţii, a fost venirea lui Spiru Haret din Paris, care a predat timp de 30 de ani Mecania raţională. Spiru Haret a fost desemnat cel mai bun Ministru al Învăţămâtului odată cu reforma din 1898. Alţi domni care au învăţat sau au predat au fost: Gheorge Ţiteica, profesorul Alexandru Ghik şi mulţi alţii, pe care nici nu ai să-i ţi minte dacă îi enumăr.
  Am intrat în biblioteca centrală şi o femeie care făcea curat pe rafturile cele mai înalte a strănutat şi automat am ajuns din nou în intersecţie. Eram atât de bucuroasă şi eram tare entuziasmată de  cele întâmplate, parcă mai voiam încă odată. Femeia m-a adus înapoi la Obor şi mi-a spus să nu povestesc la nimeni şi să nu uit că în taxiuri ţi se pot întâmpla multe lucruri ieşite din comun.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum invat limba pasareasca?

Limba păsărească era vorbită de generaţia mea. Eram în faţa blocului şi ca să nu audă toţi vecinii ce puteam noi la cale, preferam să vorbim într-un limbaj numai de noi cunoscut. Am căutat prin mai multe surse şi am ajuns la această limbă păsărească. Pot spune că este destul de greu, dar dacă ai cuvântul în minte şi îl desparţi în silabe, poţi să vorbeşti foarte uşor pe această limbă. Îţi trebuie mult exercițiu.

Şi avem...

După vocalele A E I O U se pun următoarele:

 A = pa
 E = pe
 I = pi
O = po
U = pu

Exemple:

da = dapa
nu = nupu
bine = bipinepe
rău = răpaupu
te iubesc = tepe ipiupubepesc
îmi placi = ipimipi plapacipi (asta suna haios)
îmi place blogul tău = ipimipi plapacepe blopogupul tapaupu


Cum ma las de fumat?

Eşti fumător?    Poate ai căutat măcar o dată în viaţă pe internet "cum să mă las de fumat?" dar nu ai dat peste o relatare a unuia care a încercat diverse metode. 
    Acum câteva zile mi-am dat seama că într-un interval foarte scurt am fumat foarte multe ţigări şi asta m-a adus la a treia tentativă de a mă lăsa de fumat, şi sper eu şi ultima. Acesta a fost unul dintre motive. M-am mai gândit la faptul că sunt aproximativ 500 lei pe lună arşi la propriu, plus sănătatea mea, pe care la vârsta asta o neglijez. Şi ultimul motiv secundar ar fi faptul că văd multe lume care se preocupa de ceva înafară de facultate sau muncă. Aşa că m-am gândit că " a mă lăsa de fumat" să fie pentru mine o nouă provocare.
   Totul a început de a-mi spune "Nu mai fumez, asta e ultima ţigară şi punct." Am rezistat 10 ore fără să fumez. În aceste 10 ore am ajuns la o concluzie personală. 
Există 2 tipuri de depententa.
   Fizică - în care se instalează acel tic de manevrare a ţigăr…

O zi obişnuită din viaţa mea

O zi obişnuită din viaţa mea, acum, înseamnă să mă trezesc la 9 AM şi să mă pregătesc pentru a pleca la şcoală. Nu este chiar aşa de uşor precum pare. Eu obişnuită cu trezitul de dimineaţă, adică pe la 6AM, atunci când eram în şcoala generală, acum îmi este foarte greu. Programul de la şcoală este foarte încărcat şi nu-mi mai rămîne timp şi pentru mine. Pentru activităţiile pe care aş vrea să le fac, care îmi fac plăcere, nu care sunt greu de efectuat şi au un timp anume de terminat.